Mexicul va deveni în curând un important centru al cunoscutului producător de vehicule electrice Tesla. Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunțat, zilele trecute, că Tesla va construi o fabrică în orașul Monterrey, informează Reuters. Obrador a informat că șeful Tesla, Elon Musk, a avut o discuție cu autoritățile mexicane, la finalul săptămânii trecute, cele două părți ajungând la un acord. Noua fabrică ar face ca Mexicul să se impună ca un hub pentru aşa-numitul nearshoring (transferarea activităţilor într-o ţară apropiată n.r.) al investiţiilor, prin atragerea capacităţii de producţie în America de Nord şi departe de Asia.

”Acesta va reprezenta o investiţie considerabilă şi multe, multe locuri de muncă”, a declarat Lopez Obrador, spunând că Musk a fost receptiv la preocupările Mexicului, acceptând propunerile acestuia. Mai multe detalii despre noul proiect vor fi date opiniei publice, în cursul zile de astăzi, când Elon Musk va participa la ”Ziua Investitorului”, ocazie cu care va prezenta ”Partea a treia a planului general”.

Forța de muncă ieftină atrage investitorii în Mexic

Negocierile dintre cele două părți, americană și mexicană, au avut loc după ce președintele mexican a stârnit îndoieli legate de realizarea acestui proiect, din cauza deficitului de apă cu care se confruntă statul Nuevo Leon, unde este localizat orașul Monterrey. Obrador a lăsat să se înțeleagă că Musk a înţeles provocarea reprezentată de deficitul de apă şi că compania îşi va lua o serie de angajamente ca parte a acordului.În ultimele luni, s-a speculat mult pe tema investiției Tesla din Mexic, noua fabrică având să devină, conform planurilor una dintre investiţiile majore ale administraţiei Obrador.

Anul trecut, Mexicul a primit cele mai mari fluxuri de investiţii străine directe, conform statisticilor, deoarece întreprinderile au profitat de o forţă de muncă calificată şi cu costuri mai mici. Asta a făcut din vecinul SUA de la sud, un adevărat centru global al industriei auto. Cu toate astea, investiţiile totale au fost frânate de îngrijorările companiilor provocate de eforturile lui Lopez Obrador de a consolida controlul statului asupra pieţei energetice în detrimentul capitalului privat.

Elon Musk este din nou cel mai bogat

CEO-ul companiei Tesla, Elon Musk, a recâștigat titlul de cel mai bogat om din lume, după două luni în care a fost pe locul 2. Miliardarul deține o avere netă de aproximativ 187,1 miliarde de dolari. Directorul general al companiei Tesla fusese detronat de pe primul loc de Bernard Arnault, patronul brandului francez de lux LVMH, în luna decembrie 2022, iar de atunci Elon Musk a rămas pe locul 2 timp de aproximativ două luni. Începând de luni, 27 februarie, însă, Bloomberg spune că o revenire a acţiunilor Tesla l-a readus pe Musk pe primul loc în clasamentul miliardarilor în timp real.