Cu toate acestea, un purtător de cuvânt de la Tesla a precizat că firma a decis să coopereze după ce în luna septembrie a primit o solicitate de trimitere voluntară de documente din partea Ministerului american al Justiţiei. „Nu am primit o citaţie, o solicitare pentru a depune mărturie sau o altă procedură oficială şi nu au fost alte solicitări suplimentare pentru documente cu privire la acest subiect din partea Departamentului Justiţiei” a precizat purtătorul de cuvânt.
Potrivit The Wall Street Journal, Biroul Federal de Investigaţii examinează dacă Tesla a difuzat informaţii false cu privire la producţia de sedanuri Model 3 şi i-a înşelat pe investitorii cu privire la evoluţia activităţilor sale începând din 2017. Conform surselor citate de WSJ, agenţii FBI au contactat mai mulţi foşti angajaţi Tesla pentru a obţine mărturii.
Tesla şi directorul său general Elon Musk se confruntă deja cu o acţiune colectivă în justiţie din partea acţionarilor care susţin că atât compania cât şi directorul său general au făcut afirmaţii false cu privire la volumul producţiei de berline Model 3. Acest model de automobile electric, pe care Telsa mizează pentru a reveni pe profit, a fost lansat pe piaţă la începutul lui 2016 cu promisiunea că până la finele lui 2017 Tesla va ajunge la un volum de producţie de 5.000 de unităţi Model 3 în fiecare săptămână.
În plus, Musk şi Tesla tocmai au ajuns la o înţelegere amiabilă cu organismului de reglementare al bursei americane (Securities and Exchange Commission ) după ce SEC a apreciat că Elon Musk a comis o fraudă publicând un mesaj pe Twitter în care spunea că şi-a asigurat finanţarea pentru a face din Tesla o companie privată. Conform acordului, Tesla şi Musk vor plăti fiecare câte 20 de milioane de dolari organismului de reglementare al bursei americane iar Musk va demisiona din funcţia de preşedinte dar va rămâne director general. AGERPRES