Sunt puțini cei care, în căutarea unui vehicul decapotabil cu două locuri, nu și-au delectat ochii cu noua Mazda MX-5. Cu un design aparte, 100% nipon, năbădăiosul roadsterul încântă prin sportivitate și ținuta de drum.
Japonezii de la Mazda au reușit performanța de a crea cel mai vândut roadster din istorie, cu peste 1 milion de unități aflate deja pe șoselele din întreaga lume. Și asta doar din 1989, an în care prima generație era prezentată la Chicago Motor Show. Ajuns acum la a patra generație, micul model sportiv este declinat în două versiuni de carosare, una cu soft-top retractabil, iar cea de-a doua, supranumită RF (Retractable Fastback), cu hard-top. Această a doua variantă a fost ținta unui test realizat de Capital la începutul lunii iunie, adică exact în perioada de glorie a oricărui vehicul decapotabil. Asta pentru că de un astfel de model, chiar dacă poate fi utilizat fără probleme iarna sau în toiul verii, te poți bucura în voie mai ales atunci când temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25 de grade Celsius.
Shuriken
Chiar dacă nu apare în mapele de prezentare ale producătorului, cuvântul shuriken – mică armă albă ascunsă în mânecă, utilizată de obicei pentru a fi aruncată către adversar – este primul care îți vine în minte atunci când urci la bordul noului MX-5 RF. Dimensiunile reduse, caroseria aplatizată, farurile ca două tăieturi de cuțit și spatele solid dar, în același timp agresiv, îți sugerează din start titulatura de mai sus.
După ce, cu destulă dificultate, reușești să te inserezi în spațiul îngust dintre pragul vehiculului, plafon și bord și apeși butonul destinat pornirii motorului înțelegi rapid că sportivitatea indicată de spectaculosul design exterior nu este o simplă fațadă. Sunetul gutural produs de sistemul de evacuare îți dă fiori, iar plasarea levierului cutiei de viteze în prima treaptă și apăsarea accelerației dezlănțuie furtuna. Transmiși către puntea din spate, cei 160 CP dezvoltați de propulsorul Skyactiv-G de 2 litri, smucesc sălbatic caroseria care, între timp, pare să te fi cuprins cu totul. Acționarea cursei reduse a levierului cutiei de viteze, corespunzătoare primelor patru trepte la fel de scurte, te lipește de scaun. Mai apoi, când începi să înțelegi că ai de-a face cu o mică bestie, ești liber să folosești și celelalte două trepte rămase pentru o deplasare ceva mai lină și reducerea consumului de carburant. E drept că pentru mulți, cei160 CP puși la dispoziția șoferului de propulsor, pot părea puțini, însă dacă luați în calcul că aceștia pun în mișcare o mașină de doar 1.000 kg, cu centrul de greutate foarte jos și cu o lungime care nu depășește patru metri, vă puteți face o idee mult mai apropiată de realitate.
Sportivitate nu confort
Oricine a avut de-a face cu un roadster știe că spațiul redus din interior nu permite multe dotări rezervate confortului. Așa se face că Mazda MX-5 RF le oferă celor doi ocupanți doar spațiul minim necesar, o zonă de depozitare infimă între scaune și două suporturi pentru pahare sau sticle de mici dimensiuni. Nici vorbă de buzunare în torpedou, sub bord sau în uși. În schimb, sistemele de comandă, control și divertisment sunt la cote superioare chiar dacă nu vorbim despre un vehicul premium sau de lux ci de unul dedicat șoferilor cu un stil sportiv de conducere. E bine de știut că nici pentru bagaje nu există prea mult loc. Portbagajul modelului poate găzdui doar 127 de litri sau, mai exact, două genți de voiaj de dimensiuni medii.
Sub cerul liber
Un roadster în toată puterea cuvântului, Mazda MX-5 RF are un plafon metalic care se pliază prin simpla acționare a unui buton într-un spațiu dedicat aflat între spătarul scaunelor și portbagaj. Pentru cei care doresc un spațiu ceva mai mare în portbagaj (doar 3 litri suplimentari, ca să fim exacți) și, mai ales, un preț de achiziție mai redus cu circa 2.500 de euro, este disponibilă varianta cu soft-top a aceluiași vehicul.
Caracteristici tehnice Mazda MX-5 RF:
Motor Skyactiv-G 2.0
Capacitate cilindrică 1.998 cmc
Putere totală 160 CP
Combustibil benzină
Viteza maximă 214 km/h
Accelerație 0-100 km/h 7,4 sec.
Consum mediu 6,6 l/100 km
Emisii CO2 154 g/km
Preț 28.690 euro