Anunțul zilei pentru toți elevii din România! Elevii ar putea fi supuși unui test. Proiectul de lege a intrat deja în dezbatere în Parlament. Iată despre ce este vorba.
Testarea antidrog a elevilor ar putea deveni obligatorie în România. Proiectul de lege a intrat deja în dezbatere
Un proiect de lege care prevede testarea antidrog a elevilor din România a intrat în dezbatere în Parlamentul de la București. Iniţiativa legislativă pentru prevenirea traficului de substanţe interzise în unitățile de învățământ a fost propusă de către Partidul Social Democrat (PSD), stârnind critici atât din partea părinţilor elevilor, cât şi din partea cadrelor didactice.
În ciuda acestui fapt, iniţiatorii proiectului de lege susțin ferm că există o problemă reală în sistemul de învăţământ din România, de aceea au luat această decizie. Spre exemplu, unu din zece elevi de clasa a X-a consumă substanțe interzise la școală.
„Este un proiect care a apărut după festivalul Saga, imediat după acele tragedii. Am văzut că cei din Parlament au venit cu diferite forme de act normativ pentru înăsprirea pedepselor, pentru pedepsirea cu închisoarea a consumului şi aşa mai departe. Însă, toată lumea tratează efectul consumului de droguri şi nu cauzele. La fel, vedem şi în acest proiect aceeaşi situaţie în care se vorbeşte despre testarea elevilor.
Nu se precizează ce se întâmplă cu acei elevi care sunt identificaţi drept consumatori, dacă sunt exmatriculaţi, dacă nu. Şi astăzi, în regulamentele de ordine interioară a unităţilor de învăţământ sunt prevăzute sancţiuni pentru prezenţa elevilor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive”, a declarat, marți, Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol, relatează Antena 3 CNN.
Acest proiect de lege prevede controale inopinate în unitățile de învățământ şi la evenimentele unde participă elevii. Ele vor fi efectuate de poliţişti. Proiectul de lege se află în dezbatere la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.
Închisoare până la 5 ani pentru cei care încearcă să împiedice controlul elevilor
Școlile și organizatorii de evenimente considerate „zone de risc” au obligația de a asigura punerea în aplicare a acestor măsuri. În plus, dacă directorii școlilor sau organizatorii de evenimente încearcă să împiedice controlul, riscă închisoare între 1 an și 5 ani.
„Consumul produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive cunoaște o amploare deosebită. Societatea civilă a semnalat numeroase derapaje în școli, licee, universități, în baruri sau cluburi sau la numeroase evenimente organizate în aer liber sau în diverse locații. Pentru stoparea acestui fenomen e nevoie de un plan de măsuri adaptat specificului fiecărei zone de risc și de implementarea unui astfel de plan.
E nevoie de a se asigura și aplicarea unui astfel de plan și de a verifica dacă se respectă, în caz contrar, persoanele vinovate să răspundă din punct de vedere penal. Sunt extrem de importante din perspectiva prevenției și controalele inopinate în astfel de zone, inclusiv testarea cu mijloace omologate. Astfel de controale nu au un cadru legal pentru desfășurarea acestora, fapt pentru care o atare intervenție legislativă este binevenită”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.