Testarea antidrog a elevilor face parte dintr-o strategie mai amplă
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat joi, 11 aprilie 2024, că încă nu s-a luat o decizie finală cu privire la testarea antidrog a elevilor români.
Potrivit spuselor sale, testarea în sine face parte dintr-o strategie mai largă, discutată în cadrul grupului interministerial. Testarea antidrog a elevilor români necesită îndeplinirea unor precondiții, plus un acord medical, fie din partea elevului, fie din partea familiei sale. În prezent, se discută și despre locul în care ar putea avea loc testarea antidrog. Momentan, nu vrea să se pronunțe deoarece subiectul este în discuție.
A reamintit că, între 1 aprilie – 5 aprilie, Ministerul Educației a organizat, în toate școlile, acțiuni de informare cu privire la pericolul consumului de substanțe interzise. La nivelul fiecărui județ, există un grup de acțiune responsabil pentru elaborarea unui plan adecvat pentru gestionarea riscurilor legate de consumul de substanțe interzise în mediul școlar. Agenția Națională Antidrog continuă să ofere formare cadrelor didactice pentru a le ajuta să recunoască simptomele consumului de droguri, astfel încât să poată informa familia și să apeleze la instituțiile competente în timp.
Elevii sunt de acord cu testarea antidrog în școli
Conform datelor preliminare ale unui chestionar realizat de Prefectura Municipiului București, elevii își doresc atât cursuri, cât și teste antidrog în școlile române ca măsuri de prevenție. Peste 77% dintre respondenți cred că introducerea cursurilor antidrog în programa școlară ar fi benefică. Mai mult de 60% dintre elevii chestionați sunt de acord cu implementarea testelor antidrog în școli. Jumătate dintre ei susțin efectuarea periodică a analizelor de sânge pentru depistarea substanțelor interzise.
61% dintre elevii chestionați cred că persoanele care consumă substanțe interzise nu ar trebui considerate infractori. Peste 20.000 de elevi din București au răspuns chestionarului.