„Noi ne-am dorit ca acest proiect să se realizeze în Municipiul Bucureşti, ne-am pregătit, avem toate testele necesare atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, avem cadrele medicale pregătite, avem punctele unde să se realizeze aceste testări, întreg circuitul medical, din păcate, blocada există şi nu aş mai fi făcut declaraţii publice pe acest subiect dacă nu aş fi observat că ceea ce este interzis în Bucureşti, este permis în alte municipii.
Este foarte dureros să vezi cum DSP-urile din alte judeţe colaborează cu autorităţile publice locale, cu primării, Consilii Judeţene, avizează aceste testări ale populaţiei şi pentru screening, dar şi pentru a afla nu doar cum a circulat virusul în comunitate, ci şi situaţia la zi, iar, din păcate, ceea ce e permis în alte zone ale ţării, în Bucureşti este blocat”, a spus Gabriela Firea, la şedinţa CGMB.
Modul de gândire al autorităților ar trebui să se relaxeze
„Cred că, odată cu înaintarea spre situaţia în care, de pe 15 mai, se anunţă de la nivel oficial anumite măsuri de relaxare, ar trebui să se relaxeze şi modul de a gândi al unor autorităţi care nu au înţeles până la urma faptul că noi toţi suntem în sprijinul cetăţenilor. Noi venim cu acest proiect, care s-a aplicat cu mult succes în Europa şi în SUA”, a afirmat edilul.
Blocarea proiectului, efecte grave asupra cetățenilor
„Nu este sub nicio formă o critică pe care o aduc, ci o constatare şi o mare amărăciune şi un regret că ceea ce s-a blocat la Bucureşti e acum permis în alte zone ale ţării şi bravo lor! Bravo tuturor primarilor şi tuturor preşedinţilor de Consilii Judeţene care vor începe această testare, în special în zonele aglomerate şi foarte grav pentru Bucureşti că noi suntem în continuare blocaţi de birocraţie şi de persoane care nu înţeleg faptul că am intrat într-o nouă etapă şi acum nici nu mai poate să existe scuza că nu a trecut suficient timp de la debutul pandemiei şi acest screening în populaţie nu ar fi eficient, pentru că nu putut să circule corespunzător şi într-un timp în care să poată să fie evaluat coronavirusul de tip nou în comunitate”, a declarat Firea.
„Am auzit că se vorbeşte despre interese, că în spatele acestor încercări de testare a populaţiei ar fi interese, poate sunt, dar acelea sunt atribuţiile instituţiilor statului şi dacă cineva ştie că există interese comerciale, de afaceri sau de altă natură în spatele acestor campanii normale, care s-au făcut în toată lumea civilizată, să se ducă să facă plângere penală! Declaraţiile de la televizor nu fac altceva decât să blocheze procese pentru sănătatea publică, procese normale şi proiecte necesare”, a spus Firea.