După o vară și un început de toamnă în care piața bursieră autohtonă era mai degrabă plictisitoare, evidențiindu-se prin lipsa de lichiditate și de volatilitate, ultima lună a readus în prim-plan lumea bursieră.
Din păcate, nu prin exemple pozitive. După episodul Oltchim, unde o societate listată a trecut printr-un jalnic proces de privatizare, demonetizând ideea de privatizare, de licitație sau de transparență investițională, în ultimele săptămâni alte evenimente au punctat un mediu devenit puternic advers pentru piața bursieră. Deși existau numeroase semnale, chiar ale autorității de reglementare a pieței, privind riscurile la care se expun cei care investesc prin firme neautorizate în România pe piețe externe, prin produse derivate purtătoare de riscuri exacerbate, am aflat că acest tip de investiție chiar poate materializa acest tip de riscuri și, surprinzător, cei care au marșat spre astfel de investiții nu sunt chiar persoane neavizate. Sub pavăza noțiunii de bursă, broker etc., au apărut entități care promit randamente mari și oferă o totală lipsă de transparență.
Este genul de combinație care invariabil se sfârșește cu pierderi atât pentru cei implicați, cât și pentru noțiunea de investiție, în genere. Totodată, cel mai tranzacționat emitent de la cota BVB a înregistrat un eveniment greu imaginabil pentru o piață de capital matură: după doi ani de zile, justiția română constata, în mod irevocabil, că AGA prin care această entitate își schimba modul în care era condusă a fost ilegală (din motive procedurale). Evident, este vorba despre Fondul Proprietatea și despre modificarea statutului societății, în sensul de a fi condusă de un administrator (ulterior ales în această postură fiind Franklin Templeton). Adăugând ieșirea din peisajul bursier a unor nume de referință, fie că vorbim despre intermediari – ING, fie că vorbim despre investitori – ARTIO GLOBAL INVESTORS, conturăm un tablou de un pesimism accentuat.
Este măsura modului în care funcționează nu doar piața de capital, ci și economia românească. Aici, unde totul este posibil, unde totul poate fi retractat, unde ce este alb astăzi, mâine devine de un negru intens, astfel de evenimente tind să devină banale, însă ne indică nivelul foarte scăzut de încredere pe care piața de capital românească îl oferă în prezent.
Evenimentele de mai sus nu sunt altceva decât vârfuri ale aisbergului care ține înlănțuită economia românească. Vorbim, practic, de o economie lipsită de repere autentice (avem câteva impuse de apartenența la Uniunea Europeană, dar în care nu prea credem sincer…) în care amatorismul, lipsa de viziune, apetitul exacerbat pentru termenul scurt, lăcomia și incompentența sunt nepermis de mult prezente.
Este, în definitiv, expresia unei societăți ce nu reușește să-și găsească punctul de echilibru necesar pentru a genera o evoluție pozitivă, pentru a capitaliza energia fiecărui individ către obiective comune și valoroase. Pentru a reconstrui sisteme, instituții, politici etc., este nevoie să atingem baza solidă pe care să putem construi. Este dureros dacă trebuie să ajungem foarte jos, însă este indispensabil. În definitiv, acesta este rolul „sanitar“ al unei crize, precum cea pe care o parcurgem în prezent, și anume de a înlătura ceea ce e rău pentru a lăsa loc să crească ce este bun. Potențialul (mare, dar veșnic latent) al economiei românești, al bursei autohtone nu va putea fi atins fără a elimina aceste tare ale trecutului.
Alin Brendea este director operaţiuni în cadrul Prime Transaction