EBA a declarat, într-un comunicat, că aceste bănci au nevoie în total de 2,5 miliarde de euro pentru a se întări.
Testul de stres a indicat că cinci bănci din Spania, două din Grecia şi una din Austria au picat la testul de rezistenţă.
EBA a precizat că va da publicităţii, ulterior, rezultatele complete ale testelor, la care se anticipa că vor pica între cinci şi 15 bănci.
Conform informațiilor apărute pentru foarte scurt timp pe Bloomberg, printre băncile care au picat sunt Agricultural Bank of Greece SA, Oesterreichische Volksbanken AG (VBPS) și Banco Pastor SA (PAS).
Bloomberg a retras paragraful în care a scris numele băncilor.
Statele cu bănci care au picat testele de stres sunt Spania Grecia și Austria., însă nu se precizează despre care bănci este vorba.
Mai precis, au picat 2 bănci grecești, cinci bănci spaniole și una austriacă.
Toate băncile britanice, franceze, italiene, germane și portugheze au trecut testul.
La limită, au fost o bancă din Cipru, două din Germania, două din Grecia, una din Italia, două din Portugalia și una din Slovenia.
Lista completă a băncilor care au picat:
- EFG Eurobank Ergasias SA
- Agricultural Bank of Greece SA
- Oesterreichische Volksbanken AG
- Banco Pastor SA
- Caja de Ahorros del Mediterraneo (CAM)
- Banco Grupo Caja3
- CatalunyaCaixa
- Unnim
Autoritatea Bancară Europeană a anunţat că băncile implicate în testele de stres şi-au majorat capitalul cu 60 miliarde de euro în primele patru luni din 2011. Dacă testele ar fi luat în calcul situaţia financiară a băncilor la 31 decembrie, 20 de bănci ar fi picat, având împreună nevoie de o majorar de capital de 26,8 miliarde de euro, susţine EBA.
Băncile testate provin din 21 de ţări şi reprezintă 65% din activele bancare din UE. Cea mai reprezentată ţară este de departe Spania, cu 25 de bănci, urmată de Germania, cu 13 bănci, şi Grecia, cu şase bănci.
Pentru a putea trece testele de stres din acest an, care pleacă de la ipoteza unei contracţii economice de doi ani, băncile europene vor trebui să-şi menţină capitalul core Tier 1 la 5%.
Anul trecut, 91 de bănci europene au fost supuse unei prime runde de teste de stres şi doar şapte instituţii nu au reuşit să treacă aceste teste. Analiştii au criticat prima rundă de teste de stres pentru că a utilizat criterii mult prea relaxate.
Pe listă se regăsesc majoritatea băncilor străine care operează în România: Erste Bank Group, Raiffeisen Bank International, Marfin Popular, Bank of Cyprus, Societe Generale, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank, ATEbank, OTP Bank, UniCredit SpA, ING Bank, BCP şi Royal Bank of Scotland.
Ce recomandă Autoritatea Bancară Europeană
Pe baza rezultatelor de stres, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a formulat prima recomandare oficială care sugerează autorităţilor naţionale de supraveghere să impună băncilor care înregistrează un nivel al CT1R inferior pragului de 5 la sută adoptarea unor măsuri prompte de restabilire a unui grad adecvat de capitalizare.
ABE menţionează că această măsură nu este suficientă pentru remedierea tuturor vulnerabilităţilor potenţiale în contextul actual. Ca urmare, ABE a recomandat, de asemenea, autorităţilor naţionale de supraveghere să impună adoptarea unor măsuri specifice de consolidare a capitalizării tuturor băncilor care înregistrează un nivel al CT1R superior, dar apropiat, pragului de 5 la sută şi deţin expuneri substanţiale faţă de ţări aflate în dificultate.
Aceste măsuri ar urma să cuprindă, după caz, restricţii privind acordarea dividendelor, reducerea îndatorării, majorări de capital prin emiterea de noi acţiuni sau conversia unor instrumente calitativ inferioare în fonduri proprii de nivel 1.
ABE va monitoriza procesul de implementare a acestor recomandări şi va publica rapoarte de activitate în lunile februarie şi iulie 2012.
Exerciţiul de testare la stres la nivelul Uniunii Europene derulat în anul 2011 oferă un grad de transparenţă fără precedent din perspectiva expunerilor băncilor şi a structurii capitalului, pentru a permite investitorilor, analiştilor şi altor participanţi pe pieţele financiare formarea unei opinii avizate asupra solidităţii sectorului bancar din Uniunea Europeană.