În acest context, tot mai mulți specialiști în domeniul sănătății, dar și economic, analizează soluții care să salveze economia mondială și viața socială și emoțională a omenirii. Iar o primă soluție identificată ca având mari șanse să ne ajute să revenim la normal este testarea în masă folosind testele rapide.
Testări în masă, periodice, în școlile din vest
Marea Britanie și Franța au anunțat testări în masă, periodice după redeschiderea școlilor, atât în rândul cadrelor didactice, cât și în rândul elevilor.
Astfel, în școlile britanice cadrele didactice și personalul nedidactic se vor testa de două ori pe săptămână, acasă, folosind testele rapide puse la dispoziție de școli. La gimnaziu și liceu, inclusiv elevii vor fi supuși aceluiași tratament. Ba chiar, înainte de redeschiderea școlilor din 8 martie, elevii de gimnaziu și liceu vor fi testați de trei ori cu teste rapide, pentru a preveni intrarea în instituțiile școlare cu noul coronavirus.
Pe de altă parte, Franța a demarat o campanie de testare periodică cu teste rapide în școli încă de la sfârșitul anului trecut. Recent a aprobat folosirea testelor rapide de salivă, mai prietenoase cu copiii. Oficialii francezi au anunțat startul noii campanii cu testele de salivă pentru săptămâna viitoare, clasele primare fiind primele vizate. Franța își dorește să efectueze în școli 200.000 de teste rapide pe săptămână.
Testări rapide pentru stoparea pandemiei
În rândul politicienilor și oamenilor de știință europeni există voci care susțin că singura soluție pentru stoparea pandemiei și revenirea la viața normală, inclusiv salvarea economică, o reprezintă testarea periodică cu teste rapide.
”Dacă populația s-ar putea testa singură, în mod regulat, de pildă înainte de întâlnirile cu rude sau prieteni, lanțurile de infecții ar fi întrerupte”, susține Karl Lauterbach, politician german expert în probleme de sănătate.
O astfel de abordare ar putea fi utilă și în cazul afacerilor din turism și HORECA, spre exemplu. Accesul în hoteluri pe baza testelor rapide și redeschiderea tuturor afacerilor cu testarea periodică a angajaților.
Chiar și organizatorii de evenimente văd în testele rapide o soluție pentru reluarea activităților de tip concerte și festivaluri.
„Avem acces la studiile făcute de specialiști pe evenimente de tip test (în alte țări). Participanții au fost testați la intrare, iar concluzia studiului este că nu a existat nicio infectare între participanți. Dacă știm clar că pot fi identificați cei care nu reprezintă niciun risc de transmitere, nici nu mai contează numărul de participanți! Fie că sunt 100, fie că sunt 50.000, toți sunt în siguranță! Avem documentație de sute pe pagini pe tema asta, avem acces la specialiștii străini, iar cu toate argumentele pe masă, autoritățile trebuie să își asume o decizie cu privire la ce se va întâmpla în acest an”, a scris pe o rețea de socializare directorul de comunicare UNTOLD, Andrei Chereji.
România are aprobate mai multe teste rapide care ar putea fi folosite pentru testarea în școli
Mai multe companii au capacitatea să importe teste antigen rapide, acestea fiind deja aprobate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (AMDM). Agenția, în calitate de regulator al pieței farmaceutice și dispozitivelor medicale, anunța că a înregistrat mai multe tipuri de teste rapide pe bază de antigen, pentru depistarea infecției cu Coronavirus de tip nou.
Ministrul, Vlad Voiculescu, întrebat în luna ianuarie, de sursa banilor pentru cumpărarea testele antigen, care urmau să fie folosite în școli și impactul bugetar a răspuns:
”Până în acest moment, au venit teste antigen din diverse surse. O parte au fost achiziționate cred că prin ONAC de către DSU, au fost, dacă nu greșesc, vreo 3 milioane, care au fost transmise în țară către UPU, apoi către ambulanțe și către spitale. Au fost, de asemenea, din partea Ministerului Sănătății, dacă nu greșesc, undeva la 400-450 de mii de teste care au fost achiziționate de către minister și transmise în țară. Există diverse posibilități aici. În principiu, cred că este în interesul tuturor să învingem această pandemie și credința mea este că în momentul acesta, în următoarele luni, avem pe de o parte vaccinul și pe de altă parte avem măsurile de igienă şi distanțare, dar și testarea. Testarea ne ajută să separăm apele, testarea ne ajută să ne protejăm. Ce încerc să spun cu asta este că mă aștept de la orice autoritate publică locală sau centrală responsabilă, care poate să ajute și să ajute inclusiv prin achiziționarea de teste, inclusiv prin testare la fiecare nivel, să facă acest lucru și vă asigur că Ministerul Sănătății, în măsura resurselor disponibile, va face acest lucru de asemenea.”
Până în acest moment, în lipsa aprobării bugetului de stat, nu s-a stabilit o procedură de testare in masă, capabilă să prevină eficient, încă de la infectare, răspândirea virusului. Testarea se realizează târziu pe școlarii care prezintă simptome, din acest motiv există riscul, ca pentru câteva zile, până s-au declanșat eventualele simptome, virusul să fie deja răspândit în comunitate.
Lucrurile s-au simplificat și mai mult, în acest moment, în România pe lângă testele rapide antigen, deja cunoscute populației, s-a aprobat importul și distribuția de teste antigene pe bază de salivă, mult mai ușor de utilizat.