După mai bine de patru luni de la semnalarea primelor cazuri în Wuhan, oamenii de ştiinţă încă încearcă să înţeleagă modul în care acţionează virusul pe care l-au denumit SARS-CoV-2, care produce boala COVID-19. Şi totuşi întrebări esenţiale nu şi-au găsit răspunsul: Cât de ucigaş este virusul? Cât de contagios? Există mai multe tulpini cu simptome diferite? De ce la unii oamenii SARS-CoV-2 este letal şi în cazul altora nu dă nici un semn clinic de infectare?
Brian Nosek, profesor de psihologie la Universitatea Virginia din Statele Unite, şi-a dedicat cariera unui deziderat pe cât de nobil, pe atât de complicat: să facă cât mai credibile şi pe limbajul oamenilor datele statistice reci şi alabicate. Ca fiecare dintre noi, se străduieşte să înţeleagă actuala pandemie cu noul coronavirus, în special în comunitatea sa de baştină din Charlottesville, dar şi din California, unde locuieşte în prezent cu familia.
Aşadar, ca oricine în ziua de azi, şi el îşi pune aceleaşi întrebări: Cum se răspândeşte virusul? Cum poate fi oprit? Cât de bine şi corect respectă oamenii distanţarea socială, aşa cum se recomandă, şi când greşesc? Va fi în siguranţă şi el, şi familia sa?
În această pandemie, cu toţii înotăm în statistici, tendinţe, modele epidemiologice, proiecţii, rate de infectare şi de mortalitate. Nosek are expertiză în interpretarea lor, dar chiar şi el se luptă să dea un sens acestor cifre şi simboluri, scrie în ediţia de marţi prestigioasa publicaţie The Washington Post.
“Spune-mi ce să fac, te rog!”
“Ce mi se pare absolut incredibil este că, deşi au trecut deja trei luni de la izbucnirea pandemiei, încă ne străduim să calculăm riscurile. E o nebunie!”, exclamă Nosek, care conduce în prezent Centrul pentru Ştiinţe Deschise, ce pledează pentru transparenţă în cercetare.
Odată cu expirarea măsurilor de izolare la domiciliu şi redeschiderea afacerilor, toate datele ştiinţifice sunt date peste cap. Chiar şi cu ambiguităţi şi marje importante de eroare. Iar în contextul în care ne aflăm încă într-o fază timpurie a pandemiei, informaţiile ştiinţifice colectate până acum trebuie interpretate şi adaptate la nivelul de percepţie al publicului larg, fiind însă festonate cu avertisemente şi restricţii general acceptate.
Experţii se tem de predicţii şi preferă în schimb „scenariile”
De exemplu, săptămâna trecută Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a dat publicităţii un document intitulat „COVID-19 – Scenarii posibile ale pandemiei”, care se doreşte a fi un ghid pentru reprezentanţii din domeniul sănătăţii publice.
Documentul oferă o gamă largă de estimări privind contagiozitatea şi mortalitatea COVID-19, iar setul de recomandări are un preambul de atenţionare: “Informaţiile legate de caracteristicile biologice şi epidemiologice ale COVID-19 rămân limitate şi există incertitudini în privinţa tuturor parametrilor analizaţi”. CDC subliniază chiar prin bolduire că „cifrele NU reprezintă predicţii privind efectele COVID-19”.
În acest context, al nesiguranţei ştiinţifice, oamenii se văd nevoiţi să caute singuri răspunsuri la întrebările esenţiale legate de pandemie şi să facă propriile estimări privind propria siguranţa în faţa pericolului reprezentat de noul coronavirus. Fiecare individ trebuie să decidă dacă este sigur să participe la o slujbă religoasă. să meargă la plajă sau să plece în vacanţa de vară.
Una dintre principalele probleme este că virusul este cât se poate de viu, este printre noi, şi are o perioadă de incubaţie în medie de şase zile, de la infectare până la apariţia primelor simptome. O persoană infectată poate întârzia testarea sau prezentarea la o unitate sanitară. Cifrele oficiale privind numărul de îmbolnăviri au un recul faţă de realitatea concretă.
În plus, ne pândeşte la colţ un al doilea val al pandemiei şi pericolul cu adevărat important este că ne vom da seama de apariţia lui când va atinge vârful. Chiar şi un cercetător experimentat poate întâmpina dificultăţi serioase în realizarea unei predicţii realiste pentru a nu mai fi luaţi prin surprindere. „Mi-aş dori să pot avea o minimă încredere în toate aceste previziuni”, explică Nosek.
Goana după răspunsuri rapide şi certitudini
Stiinţa se face în timp. În mod tradiţional, este o călătorie de durată şi nu este concepută pentru situaţii de urgenţă, care implică răspunsuri rapide şi certitudini, oricât de mult ne-am dori şi oricând de disperată ar fi umanitatea să obţină previziuni exacte. De regulă, experimentele au nevoie de timp pentru a fi modelate şi analizate, iar comunitatea ştiinţifică trebuie să confrunte rezultatele pentru a descoperi lacunele şi erorile. Însă această rigurozitate a fost abandonată în timpul pandemiei.
Mass-media şi reţelele de socializare preiau din faşă orice studiu, chiar şi nefinalizat, pentru a face audienţă şi trafic. Tot ceea ce azi ştim despre virus se poate dovedi mâine ca fiind nerealist şi insuficient documentat, iar oamenii de ştiinţă vor fi obligaţi să revină cu noi ipoteze şi studii. Teama îi face pe oameni să vadă realitatea în alb şi negru, însă ştiinţa nu le poate oferi răspunsuri tranşante, din cauza zonelor gri. „Ştiinţa este nesigură. Cu toţii căutăm azi răspunsuri, dar ştiinţa nu va fi capabilă să le ofere”, concluzionează profesorul Nosek.