Compania farmaceutică israeliană Teva a înergistrat anul trecut un profit net de două miliarde de dolari, de peste trei ori mai mare decât cel din 2008, datorită creşterii puternice a vânzărilor în urma înglobării Barr Pharmceuticals.
Teva a cumpărat în 2008 compania farmaceutică Barr, al patrulea mare producător de medicamente generice din SUA, pentru 7,46 miliarde de dolari, 60% din sumă fiind plătită cash.
Compania israeliană, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, şi-a majorat dividentul cu 17%, la 18,7 cenţi pe acţiune, pentru activitatea din 2009.
„Înglobarea afacerilor Barr a contribuit la creşterea vânzărilor în toate regiunile geografice ale Teva, în special în SUA, Rusia, Polonia, Germania şi Croaţia”, se arată într-un comunicat al companiei.
Profitul net al Teva a crescut astfel de la 609 milioane de dolari în 2008 la 2 miliarde de dolari anul trecut. Vânzările s-au majorat cu 25%, de la 11,08 miliarde de dolari la 13,89 miliarde de dolari. Profitul operaţional a crescut de peste două ori, de la 1,14 miliarde de dolari la 2,4 miliarde de dolari.
Teva este prezentă şi în România, prin subsidiara Teva Pharmaceuticals România.
SURSA: Mediafax