Uniunea Europeană, gata să ajute la recuperarea tezaurului României

Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme, a vorbit joi, în cadrul unei dezbateri în premieră desfășurate în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, cu privire la tezaurul României aflat la Moscova. Aceasta a spus că Uniunea Europeană este pregătită să acorde asistență României pentru recuperarea averilor sale din Rusia.

„Vorbesc în numele înaltului reprezentant Borell. Ați invitat Comisia să ia cuvântul. Tezaurul României a fost transferat în Imperiul Țarist, în Primul Război Mondial, pentru a fi protejat, dar nu a fost returnat niciodată integral în România.

Deși este vorba despre relația bilaterală România – Rusia, acest lucru arată încă o încălcare a dreptul internațional de către Rusia. Uniunea Europeană este pregătită, dacă i se va solicita, să sprijine eforturile autorităților române de a i se restitui tezaurul. Va fi un efort pe termen lung”, a declarat comisarul european.

Europarlamentarul Eugen Tomac a subliniat că, în ciuda returnării unei părți din averile mănăstirilor, „peste 91,5 tone de aur, reprezentând tezaurul Băncii Naționale a României, este și azi sechestrat în Rusia”.

El a adăugat că aceasta reprezintă o creanță legală a României asupra Rusiei, deși Moscova nu o recunoaște.

De asemenea, europarlamentarul Cristian Terheș a afirmat că Rusia ar trebui să ofere României, în plus față de returnarea tezaurului, „despăgubiri și dobânzi la zi” pentru perioada în care românii au fost privați de averile lor, timp de un secol.

„Ce facem azi înseamnă că Parlamentul European devine parte a luptei pe care o duce România pentru recuperarea tezaurului”, a afirmat, a declarat și fostul președinte Traian Băsescu.

Traian Basescu
Traian Băsescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Ovidiu Micsik

S-a supus la vot şi adoptat o rezoluție privind restituirea tezaurului României

După dezbatere, s-a supus la vot o rezoluţie referitoare la restituirea tezaurului românesc, sustras ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial.

Această inițiativă vine într-un context în care Uniunea Europeană și-a adoptat anul trecut o strategie pentru recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilegal în Europa.

În perioada Primului Război Mondial, între 1916 și 1917, România a trimis tezaurul național în Rusia țaristă. Acesta includea cantități semnificative de aur, obiecte de patrimoniu, colecții de artă, bijuterii și arhive. Scopul a fost să le protejeze în cazul unei posibile ocupații a teritoriului național.

După instaurarea regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat să-l returnez. Astfel, o mare parte din aceste valori rămân nerestituite până în prezent, conform precizărilor Parlamentului European pe site-ul său în descrierea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

„Parlamentul European solicită Federaţiei Ruse să returneze integral României tezaurului naţional trimis în Rusia, în 1916 şi 1917!

Astăzi a fost votată Propunerea Comună de Rezoluţiei referitoare la returnarea tezaurului naţional al României însuşit ilegal de Rusia. Rezoluţia a fost semnată de toţi europarlamentarii români şi a fost susţinută de marea majoritate a Membrilor Parlamentului European.

Prin intermediul Rezoluţiei am invitat Comisia Europeană să creeze sinergii concrete cu statul român, cu Banca Naţională a României, precum şi cu alte instituţii relevante, pentru a mobiliza eforturi coordonate şi pentru a urmări toate mijloacele diplomatice de mediere, de promovare a comunicării, atunci când este cazul cu omologii ruşi şi de căutare de soluţii pentru a se asigura că tezaurul naţional dispărut este returnat fără întârziere acolo unde îi este locul de jure şi de facto”, a transmis şi europarlamentarul Corina Creţu pe pagina sa de Facebook.