Niciun alt film francez n-a câştigat atâtea trofee la Oscar. În afară de statueta pentru cel mai bun film, primită prima oară în istoria premiilor de un film care nu este anglo-saxon, „The Artist” s-a impus la categoriile cel mai bun actor (Jean Dujardin), regizor (Michel Hazanavicius), muzică şi costume. N-a fost în schimb câştigător la cea mai bună actriţă în rol secundar (Octavia Spencer în ‘The Help’), imagine (‘Hugo Cabret’), decoruri (‘Hugo Cabret’), montaj (‘MIllenium…’) şi scenariu original (‘Midnight in Paris’).
Thomas Langmann, producătorul filmului „The Artist”, a mulţumit Academiei pentru „premiul la care visează toţi” şi i-a adus un omagiu tatălui său, Claude Berri, enumerând câţiva cineaşti de prestigiu al cărui producător a fost, de la Milos Forman la Pedro Almodovar. La rândul lui, Michel Hazanavicius a mulţumit şi el la „celor trei persoane: Billy Wilder, Billy Wilder şi Billy Wilder”.
Ceva mai devreme, când a primit Oscarul pentru cel mai bun regizor, Hazanavicius a spus, foarte emoţionat, că „astăzi, este cel mai fericit regizor din lume”, mărturisind că şi-a „uitat discursul”. „Viaţa este minunată câteodată şi aşa este astăzi”, a mai spus el.
În ceea ce-l priveşte pe Jean Dujardin, el a declarat că, dacă personajul său, George Valentin, ar putea vorbi, al spune „Fi-r-ar la naibii, mulţumesc! Mulţumesc mult!”. Actorul a adus un omagiu adevăratei vedete a filmului mut, Douglas Fairbanks, actorilor americani care l-au inspirat şi soţiei, Alexandra Lamy.
Ceremonia, transmisă în lumea întreagă de la Hollywood and Highland Center – fostul teatru Kodak, rebotezat după depunerea bilanţului de către firma producătoare de filme foto – a fost prezentată de Billy Crystal, care s-a aflat în această situaţie a noua oară. Ea a început cu o pastişă amuzantă a filmelor din competiţie şi un număr special al Cirque du Soleil.
Lista laureaţilor celei de-a 84-a ediţii a premiilor Oscar:
1. Cel mai bun film: ‘The Artist’.
2. Cel mai bun actor: Jean Dujardin (‘The Artist’).
3. Cea mai bună actriţă: Meryl Streep (‘The Iron Lady’)
4. Cel mai bun actor în rol secundar: Christopher Plummer, (‘Beginners)’
5. Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer, (‘The Help’)
6. Regie: Michel Hazanavicius, (‘The Artist’)
7. Cel mai bun film străin: ‘A Separation’ (Iran).
8. Scenariu – adaptare: Alexander Payne, Nat Faxon şi Jim Rash, (‘The Descendants’)
9. Scenariu original: Woody Allen, (‘Midnight in Paris’)
10. Film de animaţie: ‘Rango’
11. Regie artistică: ‘Hugo.’
12. Imagine: ‘Hugo.’
13. Mixaj sunet: ‘Hugo.’
14. Editare sunet: ‘Hugo.’
15. Coloană sonoră originlă: ‘The Artist.’
16. Melodie originală: ‘Man or Muppet’ din filmul ‘The Muppets.’
17. Costume: ‘The Artist.’
18. Documentar: ‘Undefeated.’
19. Documentar scurtmetraj: ‘Saving Face.’
20. Montaj: ‘The Girl With the Dragon Tattoo.’
21. Machiaj: ‘The Iron Lady.’
22. Scurtmetraj de animaţie: ‘The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore.’
23. Scurtmetraj: ‘The Shore.’
24. Efecte speciale: ‘Hugo.’
Sursa: Agerpres