Armata SUA se află la o răscruce de drumuri. Pentagonul se reorientează pentru a lupta împotriva unui adversar de mare putere, după aproape două decenii în care s-a axat pe contra-insurgență.
O provocare tradițională în privința puterii terestre o constituie, desigur, Rusia. Cu structurile sale mari mecanizate, care amenință țările baltice, precum și cu formidabile rachete balistice cu rază lungă de acțiune, artilerie și rachete sol-aer, Rusia este o amenințare.
În schimb, un conflict ipotetic cu China s-ar concentra pe controlul mării și al spațiului aerian asupra Oceanului Pacific. Pentru a rămâne relevantă, armata SUA ar trebui să desfășoare rachete și elicoptere cu capacitate mare anti-navă pe insule îndepărtate, în țări aliate precum Japonia și Coreea de Sud și chiar pe punțile navelor Marinei SUA, potrivit NationalIntrest.
Aproape toate principalele sisteme de război terestru ale Armatei americane au intrat în funcțiune în anii 1980 sau chiar mai devreme. Cinci programe ambițioase de înlocuire a vehiculelor blindate, artileriei și elicopterelor învechite costat bugetul 30 de miliarde de dolari, dar au eșuat spectaculos.
În 2017, armata a format opt echipe multifuncționale pentru a dezvolta rapid și eficient o nouă generație de hardware. Aceste inițiative de modernizare de anvergură sunt denumite „The Big Six”.
1. Foc de precizie pe distanțe lungi
În conflictele recente, armata SUA s-a bazat din ce în ce mai mult pe atacurile aeriene care utilizează arme de precizie.
Dar sprijinul aerian nu poate fi oferit atunci când se confruntă cu un inamic care posedă apărări aeriene formidabile. De fapt, ar putea fi necesare atacuri cu rachete și de artilerie pe distanță lungă pentru a distruge apărarea antiaeriană.
Astfel, prioritatea principală a armatei este „Focul de precizie pe distanțe lungi”.Adică proiecte care urmăresc să permită atacuri corecte lansate la sol împotriva țintelor de la zeci sau sute de kilometri distanță. Astfel, armata încearcă să-și modernizeze obuzierele autopropulsate din epoca anilor ’60, M109 Paladin, cu tunuri lungi.
Armata dezvoltă, de asemenea, două arme și mai lungi: o rachetă hipersonică cu o rază de acțiune de peste 2.300 de km și un gigantic Long Range Strategic Cannon, cu o rază de acțiune de 1.600 km.
2. Vehicule de luptă de generația următoare
A doua prioritate a armatei este înlocuirea vehiculelor de luptă ale infanteriei M2 Bradley, din ce în ce mai vulnerabile și mai puțin puternice.
În schimb, caută un vehicul de luptă echipat opțional (OMFV) capabil să transporte echipe mai mari, un tun automat de 30 până la 50 mmm (Bradley are un tun de douăzeci și cinci de milimetri) și rachete noi și sisteme de protecție active.
3. Future Vertical Lift (Aviație)
Elicopterele sunt esențiale pentru câmpul de luptă și mobilitatea operațională. Armata așteaptă un nou sistem radical „Future Vertical Lift”, pentru a înlocui cele peste 2.000 de elicoptere de transport Blackhawk și blindatele Apache.
Două prototipuri inovatoare de zbor concurează la asta: Bell V-280 Valor, un avion cu rotor înclinabil, și Valor, un aparat mai complex și mai scump, cu o autonomie mai mare (320 mile pe oră).
4. Rețele
Armata ar dori o rețea de comandă, control, comunicație și informații (C3I) unificată, care să poată fi desfășurată pe teren și să lege sistemele de război terestru.
Ultima încercare de a lansa o astfel de rețea, numită WIN-T, a fost anulată datorită vulnerabilității sale la războiul electronic și cibernetic.
Armata intenționează să cumpere cât mai mult din software-ul disponibil pentru a evita să piardă ani și alți bani construind un nou sistem de la zero. Noua rețea trebuie să fie standardizată, dar modulară, transportabilă și cibernetică.
5. Apărarea anti-rachetă
Armata se concentrează în prezent asupra „vehiculelor de apărarea aerienă cu rază scurtă de acțiune”, pentru a doborî amenințările la mică altitudine.
Armata dezvoltă, de asemenea, un laser de 100 KW montat pe vehicul, care ar putea fi utilizat pentru a arde dronele cât mai eficient.
6. Letalitatea soldatului
Inițiativa „Letalitatea soldatului” este împărțită în două echipe. Una se concentrează pe îmbunătățirea factorilor „umani” folosind simulatoare de formare mai realiste și pe păstrarea subofițerilor și ofițerilor cu experiență prin avantaje și stimulente mai bune.
Cealaltă echipă intenționează să procure puști de asalt de „următoarea generație” și mitraliere ușoare. Armata concepe, de asemenea, „Head’s Up Display”, un tip de afișaj pe un ecran, pentru infanterie, cu viziune de noapte integrată.