În momentul de față, Grecia este prinsă într-un complicat hățiș politic și social (ba chiar s-ar afla în pragul unui război civil, după cum prevăd apocaliptic unele voci), după ce electoratul și-a pus ștampila pe o constelație de partide anti-austeritate. În paralel, băncile centrale și miniștrii de finanțe din mai multe state avertizează că izgonirea sa din zona euro va deveni inevitabilă, atâta timp cât țara se încăpățânează să nu respecte condițiile economice impuse.
Una dintre cele mai dure amenințări vine chiar din partea președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a declarat, pentru canalul italian de televiziune SkyTG24, că „dacă un membru nu respectă regulile clubului din care face parte este mai bine să plece – normă valabilă în cazul oricărei instituții, organizații sau proiect“.

Austeritatea, la putere

Jean-Claude Juncker, președintele Euro­group (grupul miniștrilor de finanțe din Zona Euro) și premierul Luxemburgului, respinge această abordare. La finalul întâlnirii de cinci ore a Euro­group, domnul Juncker a declarat că „în timpul reuniunii nimeni nu a susținut posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro. Personal, mă opun acestui scenariu. Această monedă comună este deținută de 17 state, iar eu nu iau în considerare, nici măcar pentru o secundă, varianta retragerii Greciei. Discuțiile pe această temă sunt aberante, este vorba doar de propagandă aici. Trebuie să respectăm democrația elenă. Nu pot fi de acord cu felul în care este tratată această țară, cu provocarea opiniei publice grecești, faptul că se acordă sfaturi și indicații acestui stat suveran. Oamenii au votat, iar noi suntem obligați să ținem cont de decizia lor (…) Totuși, cetățenii greci trebuie să înțeleagă că am căzut de acord asupra unui program care trebuie implementat. Asta nu înseamnă că aprob stilul multora de a amenința, zi de zi, această țară. Nu așa trebuie să ne purtăm cu partenerii, colegii, prietenii și cetățenii Uniunii Europene.“

Comentariile domnului Juncker au fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, de-a lungul conferinței de presă, în dreapta sa a stat Olli Rehn, comisarul finlandez pentru Afaceri Economice și Monetare. Iar discursul acestuia a abundat exact în tipul de avertismente pe care le criticase antevorbitorul său: „Programul UE-FMI este simbolul solidarității și al sprijinului pe care celelalte 16 state vor să-l ofere Greciei. Este, deci, un pact de solidaritate între Grecia și cele 16 state, între parlamentul grec și celelalte 16 parlamente. În final, aceasta este esența UE. Doar că solidaritatea presupune eforturi de ambele părți, presupune asumarea unui angajament de către toate statele implicate, iar dacă Grecia nu este de acord cu acest angajament, atunci acest pact nu poate funcționa. În acest context critic, soluția trebuie să vină de la politicienii de la Atena. Așadar, de viitorul Greciei și de soarta cetățenilor săi sunt responsabili, acum mai mult ca niciodată, liderii săi politici.“

Prin cele două perspective diferite, domnii Juncker și Rehn par să fi aplicat strategia „polițistul bun, polițistul rău“. Mai degrabă, însă, ele reflectă câteva fapte. În primul rând, domnul Juncker este pe punctul de a-și încheia mandatul de președinte al Eurogroup, așa că simte că, în sfârșit, poate vorbi fără menajamente (așa se explică și de ce a criticat recent atitudinea Germaniei și a Franței). Apoi, aceste diferențe de viziune exprimă scindarea opiniilor din zona euro în privința gestionării nesupunerii elene, dar și a poziției privind alungarea Greciei din clubul euro. Domnul Juncker a lăsat deschisă posibilitatea renegocierii pactului cu Grecia, „în condiții excepționale“, însă doar după formarea guvernului grec și după acceptarea programului de reformă.

În schimb, domnul Rehn și cei care-i împărtășesc punctul de vedere consideră că, la doi ani de la intrarea în criza datoriilor, zona euro a început să se înconjoare din nou de ziduri de protecție și să-și recapitalizeze băncile vulnerabile, așa că este mai pregătită ca niciodată pentru ceea ce a devenit cunoscut ca „Grexit“. Ținând cont de reacția burselor, însă, investitorii nu sunt deloc convinși de rezistența sistemului. Ba, în realitate, toate semnele arată că nimeni nu este, cu adevărat, adeptul acestei rupturi.  
Potrivit sondajelor de opinie, trei sferturi din greci vor să rămână în zona euro. De partea cealaltă, nimeni nu poate jubila în fața perspectivei exit­ului, la atât de puțin timp de la aprobarea ultimului pachet financiar de salvare, în martie. Calculele lui Klaus Regling, directorul Fondului European de Stabilitate Financiară, arată că doar în ultimele două luni zona euro a împrumutat Grecia cu 108 miliarde euro.

Iar ultimul lucru pe care și l-ar dori membrii zonei ar fi ieșirea Greciei cândva înainte de 1 iulie, data la care intră în acțiune un fond de salvare permanent și mult mai puternic, Mecanismul European de Stabilitate. Acesta ar urma să fie utilizat pentru recapitalizarea fragilului sistem bancar spaniol, în încercarea de a preveni astfel răspândirea problemelor de aici pe întregul continent. Este interesant că, la finalul celebrei reuniuni a Eurogroup, domnul Juncker a afirmat că, după ce Grecia fusese sancționată prin reducerea ultimei tranșe din pachetul de salvare cu un miliard de euro, s-a revenit asupra acestei decizii.
La Atena, politicienii par să se fi prins că zona euro blufează de fiecare dată când îi amenință cu izgonirea. S-ar putea înșela, iar Germania și statele din sfera sa de influență îi vor trezi cât de curând la realitate. Valul recent de amenințări la adresa Greciei pare să aibă un dublu scop: în primul rând, să pună presiune pe populație ca la următorul tur de scrutin să opteze pentru partidele tradiționale, apoi să pregătească piețele pentru scenariul despărțirii, în cazul confirmării formațiunilor radicale la conducerea țării.

Austeritatea, la putere

În ciuda discursului său privind necesitatea măsurilor de creștere economică, Francois Hollande ar putea fi nevoit să joace precum colegii săi europeni: așa cum s-a văzut la reuniunea Eurogroup, poziția noului președinte francez nu s-a bucurat de prea mult sprijin. Iar domnul Juncker a dat citire unui memoriu, semnat de miniștrii de finanțe, potrivit căruia actuala strategie de consolidare fiscală (a se citi măsurile de austeritate) „este în continuare cea mai potrivită“. În plus, această declarație comună laudă Irlanda și Portugalia, două dintre statele care au fost pe buza prăpastiei – pentru că au reușit, cu ajutorul sumelor primite, „să rămână pe linia de plutire“, și aduce un veritabil omagiu Olandei, al cărei parlament a aprobat un buget extrem de aspru, chiar și după căderea guvernului. În schimb, deși mulți sperau la o asemenea decizie, nu s-a discutat nimic despre o eventuală prelungire a termenelor pentru atingerea țintelor de deficit, iar propunerea Italiei de a exclude anumite „cheltuieli investiționale“ din calculul acestor ținte nu a avut prea mare ecou.

Pentru moment, dilema domnului Hollande și a doamnei Merkel este cine să fie numit noul președinte al Eurogroup. Cele mai mari șanse le are ministrul german de finanțe, Wolfgang Schäuble. Totuși, domnul Hollande nu poate fi prea mulțumit de acordarea acestei funcții extrem de importante unui neamț. Iar după comportamentul lui Jean-Claude Juncker de săptămâna trecută, soluția unora dintre oficiali de a-i propune un nou mandat s-a năruit.