Aceste temeri par a fi îndepărtate acum. Dacă agenţiile de rating au degradat economii puternice precum cea americană şi japoneză, au crescut ratingul noilor veniţi în UE: Standard & Poor’s a ridicat recent Estonia la AA-, doar două trepte mai jos de SUA. Toate cele zece ţări au economii în creştere, reducând deficitele bugetare şi scăzând şomajul. Cele trei din zona euro – Estonia, Slovacia şi Slovenia – sunt contribuabili la fondurile de salvare şi nu solicitanţi. Polonia, de departe cea mai mare din regiune, creşte cu o rata anuală sănătoasă de 4% şi are un deficit bugetar mai scăzut decât s-a prevăzut. Mulţi cred că întreaga idee de ‘Europa de Est’, este depăşită.

Este însă prea devreme pentru a uita moştenirea toxică de 50 de ani a planificării de stat şi a izolării internaţionale. Aşa cum a relevat Neil Shearing de la Capital Economics, o companie de consultanţă, cei zece noi membri au în comun unele caracteristici sumbre. Sunt încă săraci după standardele lumii industrializate avansate. În ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, doar Slovenia este înaintea celor mai sărace economii ”vestice”, Malta şi Portugalia. În România, a doua ţară ca mărime din regiune, salariul mediu lunar după impozitare este de doar 320 de euro (460 dolari).

Optimiştii susţin că nivelul scăzut de trai, îmbinat cu un nivel înalt de educaţie şi apropierea de pieţele bogate înseamnă potenţial de creştere rapidă de genul celei văzute până la criza financiară. Recentul salt în producţie pare să susţină acest lucru. Dar el a fost în parte un răspuns firesc la o contracţie severă (în ţările baltice, de exemplu, PIB-ul a scăzut cu până la o cincime). Provine, de asemenea, din cifre puternice ale producţiei industriale, care rezultă din exporturile în plină expansiune, în special spre Germania, iar în cazul Poloniei de la un stimul fiscal mare (deficitul a atins la 7,9% din PIB).

Slăbiciunea fatală a vechiului model s-a datorat dependenţei acestuia de creşterea rapidă a creditelor. Acest lucru a funcţionat atunci când bănci în principal cu capital străin au fost dispuse să rişte banii acţionarilor lor pentru a vâna cota de piaţă. Într-o epocă de răscumparare a datoriilor este puţin probabil să revină. Un alt sprijin au fost exporturile. Dar boom-ul s-a oprit. Producţia industrială din Cehia a crescut cu 7,4% până în iunie, dar a fost sub 12,6% până în mai. Cifra în Slovacia în luna mai a fost 10,7%, dar până la sfârşitul anului este probabil să fie 6%. Alte componente ale cererii, cum ar fi consumul şi construcţiile, se refac încet, sau deloc.

Guvernele au puţin spaţiu de manevră. Cele din afara zonei euro încearcă din greu să atingă obiectivele de deficit, limitând orice oportunitate a politicii fiscale. Reducerea ratelor dobânzii riscă inflaţia (ceea ce ar obstrucţiona aderarea la euro). Slăbeşte totodată ratele de schimb, afectând gospodăriile care au împrumutat în valută străină (o mare problemă în Ungaria şi într-o măsură mai mică în Polonia). Trei ţări – Bulgaria, Letonia şi Lituania – au rate de schimb fixe, ceea ce înseamnă puţină flexibilitate a politicii monetare.

Un remediu ar putea fi mai multă reformă, atât în liberalizarea pieţelor cât şi întărirea instituţiilor. Nu pare însă probabil. Politicienii dintre Marea Baltică şi Marea Neagra s-au dovedit neînduplecaţi privind urgenţa economica (iar alegătorii au manifestat o toleranţă remarcabilă faţă de durerea măsurilor). Aceeaşi voinţă trebuie să fie aplicată însă privind problemele pe termen lung. O mare problemă în întreaga regiune este participarea scăzută pe piaţa muncii, în special în rândul polonezilor cu vârsta peste 50 de ani şi al romilor de pretutindeni. Altele au rate scăzute ale natalităţii, reforme slabe ale sistemului de pensii şi de sănătate, corupţie şi o administraţie publică slabă. Puţine ţări din regiune se confruntă cu toate aceste probleme şi ele nu le sunt specifice numai lor, ci se întâlnesc şi în Europa de Vest. Dar ele sunt obstacole majore în calea vindecării fisurii istorice a continentului între Est-Vest.

Există mai multe îngrijorări imediate. Pe măsură ce criza loveşte lumea bogata, cererea mai mică afectează Estul. Cele mai recente date privind PIB-ul au arătat o scădere a lui în mare parte din regiune. O limitare a creditelor va lovi ţările care depind încă de finanţarea externă. Potrivit lui Shearing, Ungaria ar putea fi cea mai vulnerabilă, din cauza unei combinaţii între îndatorare şi imprevizibilitatea politică. Împrumutul în valută străină, 95% în franci elveţieni, reprezintă peste două treimi din totalul împrumuturilor.

Guvernul de la Budapesta s-a oferit să preia povara timp de trei ani prin stabilirea unei rate de schimb fixe la care unele gospodării pot plăti dobânzile ipotecare. Orice deficit va fi garantat de stat, în schimbul unei taxe percepute de la bănci. Dar acesta este un paliativ temporar. Transferarea tuturor datoriilor din moneda străină în moneda locală ar putea costa 7% din PIB, crede banca centrală. Nervozitatea investitorilor nu se va linişti. Dacă Ungaria va avea nevoie din nou de sprijin din afară, solicitarea ei va fi primită cu mai puţină simpatie decât în 2008.

Cea mai mare slăbiciune a regiunii este combinaţia sumbră de demografie specifică ţărilor bogate cu standarde de viaţă specifice ţărilor sărace, cu migraţia drept cel mai bun răspuns. Populaţia Poloniei a scăzut de la 38 de milioane la 36 de milioane din 2004. Şi alte ţări au înregistrat scăderi similare. Politicienii trebuie să demonstreze că pot convinge aceşti compatrioţi pierduţi să voteze pentru ţara lor, conchide analiza.
SURSA: Agerpres