Celibatul devine tot mai popular în întreaga lume. Să fie de rău?
Protagonistele dependente de Prada și Gucci din „Totul despre sex“, serial american popular care descria viața unor femei mature și singure din New York, sunt departe de a reprezenta modele de viață pentru tinerele din Orientul Mijlociu. Acțiunea celui de-al doilea scurtmetraj din seria omonimă se desfășura la Abu Dhabi, însă autoritățile nu le-au permis producătorilor nici să filmeze, nici să proiecteze filmul în emirat.
Totuși, se pare că stilul de viață solitar a început să prindă până și în Golf. Potrivit ultimelor statistici, 60% din femeile de peste 30 de ani din Emiratele Arabe sunt necăsătorite, față de ponderea de doar 20% înregistrată în 1995 – tendință „extrem de îngrijorătoare“, după spusele unui purtător de cuvânt al guvernului, Said al-Kitbi. Probabil că nu l-ar consola să afle că tendința aceasta face parte dintr-un trend global. Că numărul celibatarilor crește în mai toată lumea. Și că, potrivit firmei de cercetare Euromonitor, până în 2020 ne putem aștepta ca numărul persoanelor singure de pe planetă să crească cu 20%, respectiv cu 48 de milioane.
Cel mai „afectat“ este bogatul Occident, unde acest fenomen a devenit evident de decenii bune. Așa se face că jumătate din adulții americani sunt necăsătoriți, în creștere pronunțată de la circa 22%, câți se înregistrau în 1950. De asemenea, 15% din americani locuiesc singuri, față de doar 4%, în trecut.
Cifrele cresc peste tot în lume, inclusiv în piețele emergente, iar obiceiurile de consum evoluează odată cu aceste transformări. În Brazilia, vânzările anuale de alimente gata-preparate (preferatele celibatarilor) au crescut cu peste 200% în doar cinci ani, ajungând la 1,2 miliarde de dolari; iar vânzările de supe la plic s-au triplat.
Chiar dacă vorbim de un fenomen global, cauzele acestuia sunt diferite în diverse zone ale globului. Dilma Rousseff, președinta (necăsătorită) a Braziliei, conduce o țară în care industrializarea rapidă a mers mână-n mână cu tendința populației de a se căsători mai rar și mai târziu. În Japonia, femeile refuză să renunțe la carieră pentru a se lega de mâini și de picioare de un bărbat. Chiar și în Iran, unele femei preferă să-și continue studiile decât să se așeze la casa lor, profitând de o legislație mai relaxată a divorțului sau punându-și verighete false ca să-și poată închiria locuințe.
Mai rău arată situația din China sau India, unde obiceiul obscur de a păstra doar bebelușii de sex masculin a dat naștere la o generație de burlaci „cu forța“. În rândul afro-americanilor, lucrurile stau invers. Sistemul penitenciarelor din SUA găzduiește peste 10% din populația masculină de culoare cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani, restrângând astfel opțiunile femeilor afro-americane, care, istoric, evită să se căsătorească cu reprezentanți ai altui grup etnic.
Singur și/sau trist?
Totuși, câteva explicații general valabile există. În primul rând, pe măsură ce prind gustul carierei, femeile tind să se căsătorească mai târziu. Apoi, datorită speranței de viață mai mari, soții trăiesc mai mulți ani după moartea partenerilor de cuplu decât oricând în istorie. Nu în ultimul rând, transformările sociale din ultimii ani fac ca, aproape oriunde în lume, avantajele căsătoriei – stabilitatea financiară, sexuală și afectivă – să poată fi obținute și în afara patului matrimonial.
Răspândirea celibatului pune și câteva probleme. Gospodăriile de o persoană au o amprentă de carbon mai mare decât cele mai populate și costuri de întreținere mai ridicate. Atunci când nu au o relație oficială, oamenii au tendința de a face mai puțini copii, ceea ce, pe termen lung, va îngreuna povara susținerii masei de pensionari de către tânăra generație. Să nu uităm, apoi, că persoanele singure sunt mai vulnerabile și, chiar dacă pare deplasat, se pot dovedi mai costisitoare pentru restul societății decât cele care au un partener: diverse studii au demonstrat efectele benefice ale relațiilor stabile asupra psihicului și sănătății.
Nu sunt însă obstacole de netrecut. Termenul „singur“ îi aruncă pe toți celibatarii în aceeași oală, făcând dificil să distingi între adevărații solitari și cei care locuiesc cu prietenii sau familia sau cei care locuiesc cu persoana iubită, dar nu se omoară după verighete. Nici măcar cei care trăiesc pe cont propriu nu sunt neapărat singuri, în realitate. „Există trei condiții diferite: să locuiești singur, să fii singur și să te simți singur“, spune Eric Klinenberg, sociolog în cadrul Universității din New York și autor al unui volum recent, „Fă-ți bagajele“.
În opinia sa, persoanele singure nu sunt adeptele autoizolării, ba chiar petrec mai mult timp cu prietenii și vecinii decât cunoștințele lor căsătorite și se implică adesea în acțiuni de voluntariat. Motiv pentru care celibatul este popular cu precădere în zonele care permit asemenea relații sociale: în majoritatea orașelor mari sau în Scandinavia, unde nivelul de trai ridicat și mediul social sigur îi încurajează pe oameni să își urmeze visele. Potrivit calculelor Euromonitor, până în 2020, jumătate din gospodăriile suedeze vor fi compuse dintr-o singură persoană.
Din păcate, autoritățile ignoră acest fenomen, făcându-se vinovate, așa cum spune Bella DePaulo, psiholog social în cadrul Universității din California, de o veritabilă segregare. De la reducerile de impozite la pachetele turistice, cuplurile formale se bucură de o mulțime de beneficii care celorlalți le sunt interzise.
Mariaje mai puține, dar mai solide
Unele guverne încep să dea tonul. Numai anul acesta, Emiratele Unite au cheltuit 16 milioane de dolari pe granturi pentru cuplurile ajunse în fața altarului. Instituția responsabilă sponsorizează, de asemenea, căsătorii în masă și publică regulat un buletin informativ intitulat „Ziarul pasiunii“. În SUA, administrația Obama a continuat să finanțeze „Inițiativa mariajelor sănătoase“, program în valoare de 150 de milioane de dolari anual, lansat de George Bush pentru a-i încuraja pe tinerii părinți să-și oficializeze relația.
Eforturile de acest tip se pot dovedi inutile, ba chiar pot avea efecte nedorite. De pildă, câteva studii americane arată că asemenea programe nu au niciun efect asupra segmentelor de populație „non-albe“ sau sărace, pentru care siguranța zilei de mâine este mult mai importantă decât îmbunătățirea relațiilor intime.
Un alt punct de vedere: factorii care fac ca relațiile din ziua de azi să fie mai puțin stabile – natura lor voluntară și standardele foarte ridicate ale femeilor – fac și ca, atunci când un mariaj chiar funcționează, acesta să fie mai curat și mai aproape de unul ideal decât oricând de-a lungul istoriei, după cum explică Stephanie Coontz, autoarea cărții „Căsătoria: o istorie“.
Așa că trebuie pur și simplu să așteptăm ca lucrurile să se așeze. Dacă îi forțezi mâna, este posibil ca micul Cupidon să greșească ținta. În Roma antică, atunci când împăratul Augustus a impus o taxă pentru celibatari, în speranța de a anima rata infimă a căsătoriilor, s-a ales cu o mulțime de nunți între bătrâni și fete minore, apoi cu o revoltă a senatorilor – și, nu în ultimul rând, cu scăderea numărului de măritișuri.