Poliția franceză nu a avut deloc o vară ușoară. Pe lângă obișnuitele valuri infracționale sezoniere, care au lăsat mulțimi de turiși fără banii de concediu, au existat câteva fenomene noi care le-au dat bătăi de cap. Începând din iulie, taberele de romi de la periferiile marilor orașe din Hexagon au fost desființate rând pe rând. Zece astfel de așezări din Lille, Lyon, Marseille, la Courneuve și Paris au fost înconjurate de polițiști în zorii zilei și doborâte cu buldozerul, lăsând pe drumuri peste o mie de romi. Unii dintre ei au fost repatriați în România. Alții s-au întors în stradă și încearcă să strângă din nou rândurile.
Între timp, în Amiens, un orășel adormit din nordul Franței, cunoscut pentru rata imensă a șomajului, s-a produs previzibilul: în noaptea de 13 august, străzile au fost cuprinse de mișcări violente. Tinerii scăpați de sub control au rănit 17 jandarmi și au incendiat din temelii o grădiniță. Pentru François Hollande, care în aceeași zi își sărbătorea primele o sută de zile în frutnea statului, coincidența nu putea fi mai nefericită.
Responsabil de politica guvernului în fața acestor dezechilibre este Manuel Valls, ministrul de interne, care insistă că, pentru vindecarea acestor boli ale societății, cuvântul-cheie trebuie să fie „fermeté“. Poate că manifestanții din Amiens sunt îndreptățiți să se revolte, însă statul nu este obligat să accepte abuzurile la adresa forțelor polițienești – cam acesta este punctul său de vedere. În opinia sa, nu este nimic greșit dacă sărăcia comunității rome stârnește bunăvoința poporului francez, însă statul nu trebuie să tolereze existența taberelor insalubre și periculoase de la marginea orașelor.
Liniștea socialiștilor
În fața campaniei dure antiromi duse de fostul președinte Nicolas Sarkozy, opoziția socialistă a reacționat virulent. Acum, când stânga venită la putere aplică aceleași metode, reacția este mult mai blândă. Unii spun că situația actuală este complet diferită, întrucât, spre deosebire de predecesorii lor, domnii Hollande și Valls nu folosesc un discurs rasist, ba chiar au eliminat și criteriile impuse anterior pentru repatriere. Totuși, realist, atitudinea celor două părți în fața acestui fenomen social este exact aceeași. Iar reprezentanții stângii se poartă de parcă nu s-ar întâmpla nimic. Rugată să comenteze similitudinile dintre măsurile luate de domnii Valls și Sarkozy, ministrul justiției, Christiane Taubira, membră a Partidului Radical de Stânga (PRG), s-a făcut că nu aude întrebarea.
Este greu de prezis ce efect vor avea măsurile luate de domnul Valls împotriva infracționalității. Violența de la periferiile franceze nu este rezultatul lipsei de politici ferme, ci al sărăciei extreme în care trăiesc oamenii de acolo. Selectarea a 15 „zone prioritare“ cu criminalitate sporită, care vor beneficia de înăsprirea măsurilor de securitate începând din septembrie, pare motivată mai degrabă de speranțele, nu de buna judecată a autoritățillor. Pentru că se bazează mai mult pe creșterea autonomiei locale în combaterea criminalității decât pe furnizarea unor noi instrumente eficiente. Francezii trebuie să găsească metode mai realiste de abordare a problemei romilor. Soluția desființării taberelor și a repatrierii locuitorilor de aici în România și Bulgaria nu s-a dovedit viabilă. În 2011, 7.284 de cetățeni români și 1.429 de bulgari au primit un aide du retour (un ajutor financiar de 300 de euro) din partea guvernului în schimbul acceptului de a se întoarce în țările de proveniență. Costul total al acestui program, de 26,6 milioane de euro, nu este mare, raportat la resursele sectorului public francez, însă în niciun caz nu se justifică. Dacă cea mai mare pedeapsă pe care o riscă un țigan din estul Europei care aterizează în Franța este să primească niște bani și o călătorie gratuită spre casă, evident că tot mai mulți se gândesc să-și încerce norocul. Așa se explică, poate, de ce populația romă din Hexagon a rămas relativ constantă de-a lungul ultimilor ani (15.000-20.000 de oameni), în ciuda a mii de deportări.
