THE ECONOMIST Grecia se ascunde în continuare în zona euro

În cadrul vizitei din Atena, fiecare a priceput ce a vrut. Rezultatele au fost totuși pozitive.

Briza mării Egee flutura părul și reverele sacoului verde-deschis al Angelei Merkel. Un reporter grec a gândit atunci că îmbrăcămintea cancelarei îi părea cunoscută de undeva. Marele om de stat german, aflat într-o vizită de lucru de o zi la Atena, alesese să poarte același costum pe care-l avusese și la recentul meci de fotbal în care Germania a nimicit Grecia cu scorul de 4-2. Oare doamna Merkel avea de gând să-i desființeze din nou pe greci, de data aceasta pentru eșecul reformelor economice? 
Din fericire, premierul Antonis Samaras nu avea motive de îngrijorare. Cel mai mare adept al austerității din Uniunea Europeană i-a transmis un mesaj pozitiv, chiar dacă precaut. Cancelarul i-a transmis că speră și își dorește sincer ca Grecia să rămână în zona euro și a lăudat progresele făcute de Atena în privința reducerii cheltuielilor, ba chiar a oferit consultanță în vederea implementării reformelor structurale, promițând sprijinul ex­per­ților germani pentru reechilibrarea administrației fiscale și modernizarea aparatului guvernamental.
Mult mai nefericită a fost încercarea Angelei Merkel de a empatiza cu cetățenii de rând, cei care poartă de cinci ani povara recesiunii. Protestatarii ostili au afișat în fața parlamentului pancarte pe care scria „Nu ești deloc bine-venită aici“. Alexis Tsipras, liderul formațiunii de extremă stânga Syriza (principalul partid de opoziție), s-a alăturat demonstranților, denunțând măsurile „barbare“ impuse de liderii internaționali. Câțiva funcționari publici costumați în uniforme naziste, unii dintre ei purtând mustăți à al Hitler, fluturau stindarde cu svastici dintr-un jeep, gonind cu viteză pe unul din bulevardele centrale ale capitalei – rememorare de prost-gust a ocupării Atenei de către Germania, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La un moment dat, când poliția a apelat, scurt timp, la gaze lacrimogene și la grenade fumigene, pentru a-i împiedica pe protestatari să se apropie de clădirea parlamentului, părea că vizita s-ar putea încheia dezastruos. La scurt timp după, Karolos Papoulias, blândul președinte elen, i-a spus simplu Angelei Merkel că grecii nu mai pot îndura noi măsuri de austeritate. Apoi, în timpul unei întruniri de afaceri, unul dintre industriașii de marcă ai Greciei i s-a plâns cu privire la presiunile la care este supus cu privire la legiferarea unui salariu mediu minim lunar de 580 de euro, care ar contribui la competitivitatea companiilor elene. În replică, omul de stat german a spus senin că, în privința impunerii unui nou pachet de austeritate de 13,5 miliarde de euro, se va consulta cu Troica (UE, BCE și FMI).
Și totuși, consens a existat

În ceea ce-l privește pe Antonio Samaras, probabil că acesta va avea de câștigat pe plan intern de pe urma vizitei celui mai puternic politician european. Chiar și așa, el are sarcina dificilă de a face digerabil noul pachet și de a-și convinge partenerii de coaliție, ambele partide de stânga, să sprijine noile măsuri în cadrul summitului UE din octombrie. Pe lângă asta, trebuie să treacă pachetul prin parlament, pentru ca executivul său să poată spera accesarea unei noi tranșe de împrumut de 31,2 miliarde de euro. Cât timp furnizorii guvernului nu-și primesc banii, iar băncile rămân subcapitalizate, înfometata economie greacă nu are nicio șansă să repornească.
Din fericire, planul de austeritate pentru 2013 a fost deja aprobat: reduceri de cheltuieli de 9 miliarde de euro, incluzând scăderea pensiilor agricultorilor, și așa modeste, dar și o nouă taxă pe tonaj pe care, cu totul neașteptat, transportatorii eleni au acceptat s-o achite din patriotism. După toate semnele, Grecia ar putea avea un buget mult mai sănătos anul viitor. Dacă însă va întârzia din nou aplicarea reformelor promise, nu este exclusă reapariția discuțiilor privind celebrul „grexit“.
Antonio Samaras a făcut progrese enorme de când Noua Democrație, formațiunea sa de centru-dreapta, a reușit, oarecum imprevizibil, să-și adjudece victoria în alegerile din iunie. În 2010, pe când era lider al opoziției, denunța gălăgios acceptarea primului pachet de asistență financiară de către predecesorul său. La acea vreme, Troica, în frunte cu Angela Merkel, l-a catalogat ca fiind unul dintre cei mai iresponsabili politicieni sud-europeni. Totuși, prima lui vizită externă întreprinsă după venirea la putere a fost la Berlin. Acum, premierul spune că Grecia a făcut pași importanți în direcția corectă. Iar eforturile sale încep, într-adevăr, să dea roade. Trebuie să rămână însă conștient că orice mișcare greșită îi poate determina pe liderii zonei euro să-i arate ieșirea.

Planul de austeritate pentru 2013 a fost deja aprobat: reduceri de cheltuieli de 9 miliarde de euro, incluzând și o nouă taxă pe tonaj pe care, cu totul neașteptat, transportatorii eleni au acceptat s-o achite din patriotism.