Cât de repede schimbă Francois Holland jocurile în politica europeană! A vorbit despre necesitatea creşterii, imediat alţii i-au preluat discursul. Acum, când noul preşedinte al Franţei vorbeşte despre necesitatea unor eurobonduri, până şi FMI şi OECD au intrat în corul celor care cer un astfel de instrument la nivelul întregii zone euro. La primul său summit UE, în timpul unui dineu informal la Bruxelles pe 23 mai, Hollande a găsit şi mai mulţi aliaţi. Predictibil, între aceştia nu se află Germania, care se opune ideii.

Opoziţia teutonă nu pare să-l deranjeze prea mult. Atingerea unui consens pe subiect poate aştepta până la următorul summit, la sfârşitul lunii iunie, dacă nu chiar mai mult. Pentru Hollande, important era să demonstreze că este diferit faţă de predecesorul său, care fusese pe podiumul de la Bruxelles în luna martie. Înainte de fiecare summit, Nicolas Sarkoyz căuta să ajungă la o poziţie comună cu cancelarul german, Angela Merkel. Acum, Hollande a ales să se întâlnească cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, înainte ca amândoi să pornească cu trenul (nu cu avionul prezidenţial) spre Bruxelles. Hollande a fost chiar încântat să sublinieze diferenţele de opinie dintre el şi cancelar. „Pentru Merkel, euro obligaţiunile sunt sfârşitul procesului de integrare. Pentru mine, ele sunt începutul acestui proces“, a declarat. E o schimbare evidentă a tonului faţă de cel din campania electorală, când Hollande, deşi critic la adresa politicii de austeritate a Angelei Merkel, părea nerăbdător să ajungă la o înţelegere. A zburat la Berlin în primele ore după preluarea mandatului, de altfel. Multe dintre apelurile sale pentru investiţiile care ar duce la creşterea economică a Europei păreau moderate, bazate pe propunerile existente ale Comisiei Europene. Vorbind despre „euro obligaţiuni“, sugerase că vrea să spună „proiectul obligaţiunilor“, o schemă care să faciliteze emiterea de obligaţiuni de către companiile private pentru a finanţa proiectele de infrastructură susţinute de Uniune.

Un alt Hollande după campanie

Prefăcătoria s-a terminat. Hollande vrea acum ca toţi membrii să-şi asume noile datorii publice. Este acceptabil, întreabă el, ca Spania să se împrumute cu o dobândă de 6% în timp ce Germania primeşte bani aproape gratis? Săptămâna trecută, Germania a vândut obligaţiuni pe doi ani cu o dobândă de 0%. Pentru germani, euro obligaţiunile sunt medicamentul greşit pentru boala greşită. Merkel susţine că acestea sunt ilegale, având în vedere tratatele europene în vigoare, şi nu contribuie la creştere. Financial Times Deutschland, un cotidian german, numeşte disputa celor doi „Perioada glaciară germano-franceză“. Totuşi este prea devreme pentru a concluziona că relaţiile dintre Franţa şi Germania au intrat în îngheţ.

Orice nou preşedinte francez e obligat să provoace unele schimbări în Europa. Poate că Hollande, încurajat de succesul unei vizite în America, nu face decât să-şi consolideze o poziţie dură înainte de summitul din iunie. Poate că îşi arată diferendele faţă de Germania de dragul politicii domestice, încercând să asigure o majoritate clară pentru al său Partid Socialist în alegerile pentru Adunarea Naţională din iunie.

Cu siguranţă, e nevoie de o reevaluare a politicilor pe măsură ce criza zonei euro intră într-o nouă fază periculoasă. Investitorii se retrag atât din băncile, cât şi din obligaţiunile emise de ţările mediteraneene.

Fără o restaurare a încrederii în abilitatea zonei euro de a supravieţui, este greu de anticipat o reîntoarcere a creşterii. Spania, afundată de înrăutăţirea recesiunii, cere Băncii Central Europene să injecteze mai multă lichidate în bănci şi să cumpere obligaţiuni guvernamentale.

Germania trebuie tratată cu mănuşi

Hollande are dreptate când cere redeschiderea dezbaterii despre viitorul euro. Are de asemenea dreptate crezând că un duo exclusiv franco-german nu poate pretinde să conducă zona euro. Însă există şi limite până la care poate împinge confruntarea cu Merkel. Nici cancelarul nu e lipsit de prieteni în Europa. Printre alţii, Merkel e susţinută de ţările ce au rămas cu un rating AAA, cum sunt Finlanda şi Olanda. Plus că toată lumea ştie că actuala criză a mutat puterea financiară statelor creditoare.

Deci preşedintele francez trebuie să-şi rafineze arta persuasiunii. Mai important decât orice, Germania trebuie reasigurată că o asumare comună a riscurilor, presupusă de eurobonduri, nu înseamnă să-şi dea cardul de credit guvernelor înşelătoare. Hollande ar putea să le spună germanilor că întărirea zonei euro, departe de a crea un accident moral, va facilita ameninţarea Greciei sau a altora cu expulzarea. Iar un set clar de condiţii pentru introducerea eurobondurilor ar putea să stimuleze alte ţări să continue pe calea reformelor. Hollande şi-ar dori ca toate temele să fie discutate deodată. Dar şi el ar trebui întrebat ce oferă Franţa în domeniul reformelor domestice şi ce concesii a făcut pentru a sprijini intenţia Germaniei de a implementa mai departe şi o uniune politică.

Charlemagne este comentariul pe teme economice al revistei The Economist