Întoarcerea lui Vladimir Putin la putere reprezintă garanția instaurării stabilității - așa cum este ea înțeleasă de ruși. Oricând se poate cădea însă în extrema cealaltă
Pe 7 mai, ziua în care Vladimir Putin își prelua cel de-al treilea mandat de președinte al Rusiei, străzile Moscovei erau de o pustietate copleșitoare. Forțele de poliție interziseseră accesul oamenilor, lăsând astfel drum liber ciudatului cortegiu de mașini care-l conducea pe noul președinte spre porțile Kremlinului.
Cu o zi înainte, orașul arătase complet diferit. Nu mai puțin de 20.000 de oameni participaseră la un marș anti-Putin care a degenerat în haos și violențe. Nimeni nu se pregătise pentru un protest de o asemenea amploare, mai ales că trecuse destul timp de la alegerile prezidențiale din martie. Așa se explică și lipsa unor scriitori sau vedete TV care sprijiniseră ieșirile în stradă de acum câteva luni: acum, considerau că reluarea protestelor ar fi caducă, iar pretențiile privind organizarea corectă a alegerilor – inutile. „Este o comunitate care refuză să spună același lucru de mai multe ori“, explică atitudinea elitelor Dmitri Oreșkin, analist politic care a luat cuvântul la primele manifestări. „Doar că în politică lucrurile nu stau chiar așa, pentru a te face ascultat trebuie să repeți același lucru la nesfârșit.“
În lipsa acestora, marșul a fost condus de Serghei Udalțov, un activist de extremă stânga de 35 de ani, lider recunoscut al politicii „din stradă“. Se bănuiește că de vină pentru transformarea unui protest, altfel liniștit, într-o veritabilă luptă soldată cu 400 de persoane arestate și cu mii de victime a fost fie vreo strategie intenționată a lui Udalțov, fie reacția exagerată a autorităților. Față de manifestările anterioare, aceasta a părut încrâncenată și dușmănoasă. Iar la finalul ostilităților, toată lumea n-a avut decât de pierdut: protestul a părut o mișcare radicală de stânga, ceea ce i-a îndepărtat pe eventualii suporteri din clasa medie, iar guvernul a dat impresia unui colos stângaci și fricos, nevoit să înlocuiască ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea instituirii domnului Putin cu afișarea unui cârd de automobile blindate.
În fața criticilor tot mai vehemente la adresa sa, președintele pare imperturbabil (ba chiar un parlamentar rus spunea șocat că l-au auzit pe purtătorul de cuvânt al domnului Putin afirmâd că „poliția ar trebui să le scoate ficații protestatarilor și să îi calce în picioare“).
La finalul celei mai dure perioade din cariera sa politică, președintele pare izolat. Este posibil să fi presupus oarecum eronat că victoria din martie îi conferă un mandat cu cap și coadă. Însă, față de acum 12 ani, când aspira să-și consolideze puterea, acum își va îndrepta eforturile înspre păstrarea puterii. Pe plan economic, obiectivul său este de a spori finanțarea serviciilor guvernamentale și de a reduce investițiile în inovare și diversificare, termeni extrem de dragi fostului președinte Medvedev. „În momentul de față, tot ce vrea Putin este instaurarea stabilității“, explică Vladislav Inozemțev, directorul Centrului moscovit pentru Studii Postindustriale.
Cât de plauzibilă este această stabilitate oare? Cel mai probabil, prețul petrolului nu va mai crește semnificativ, ba chiar ar putea scădea. Or, dacă un asemenea scenariu se confirmă, îi va fi dificil să-și onoreze promisiunile extrem de generoase făcute de-a lungul campaniei electorale. O cumpănă serioasă va fi reprezentată de creșterea vârstei de pensionare: în timpul campaniei, domnul Putin a garantat că pragul actual – de 60 de ani pentru bărbați, respectiv 55 de ani pentru femei – va rămâne neschimbat în următorul deceniu. O altă problemă o reprezintă creșterea prognozată a prețului gazelor și al întreținerii de la 1 iulie, creștere pentru care Gazprom insistă de luni bune, dar care a fost amânată până după alegeri.
Provocările premierului Medvedev
Rezolvarea acestor dileme îi va reveni în mare noului cabinet al domnului Medvedev, numit ca premier în data de 8 mai. „Fiecare nume trebuie ales cu mare atenție”, avertizează Serghei Guriev, rectorul Noii Școli Economice. Dacă va reuși să se înconjoare de personaje loiale și cu o gândire modernă, domnul Medvedev are șansa de a-și reconstrui cariera politică (pe care mulți o crezuseră terminată definitiv în septembrie, luna în care domnul Putin a anunțat că va candida din nou la conducerea statului). Promovarea în primele eșaloane guvernamentale a unor politicieni mai liberali, cum este Arkadii Dvorkovici, consilierul său economic, ar fi semnul de care are nevoie Kremlinul pentru a demonstra că are voința de a-și deschide piața internă printr-o serie de privatizări importante, de pildă. În schimb, dacă fotoliile ministeriale economice vor fi acordate unor persoane din anturajul domnului Putin, cum este cazul fostului vicepremier Igor Secin, semnalul va fi exact cel opus.
Revenind, pentru moment, domnul Putin nu prea are de ce să-și facă griji. Și-a reluat locul călduț de la Kremlin, iar poliția are grijă ca protestatarii să nu-l deranjeze. Totuși, forța care a generat manifestările din iarnă mocnește în continuare. Potrivit unui sondaj, 66% din ruși cred că, în timpul mandatului nou-început, corupția la nivel înalt va crește, iar 64% spun că este posibil ca la un moment dat să cadă victimele abuzurilor autorităților.