Economia turcă a reușit să se transforme din copilul-minune al lumii emergente într-o nouă bombă cu ceas.
Față de dezastrul în care se afundă statele dezvoltate, majoritatea economiilor în curs de dezvoltare se prezintă destul de bine. Să fim înțeleși: ratele de creștere ale celor mai multe state din această categorie au încetinit, iar pe măsură ce temerile privind viitorul monedei unice s-au înmulțit, unele monede și piețe bursiere au luat-o în jos. Totuși, cu excepția statelor cele mai sărace, care depind tradițional de împrumuturile de la FMI, doar câteva economii emergente (cele mai multe din Europa de Est) au fost nevoite să apeleze la ajutorul Fondului.
Impresionantă performanță. Ar fi, totuși, o greșeală să ne amăgim că minunea va dura prea mult. Este adevărat că investitorii din lumea bogată se îngrămădesc în continuare pe fondurile din țările emergente, însă e de ajuns să arunci o privire asupra diverselor statistici de bază din aceste piețe ca să remarci că niciuna nu e ferită de lipsuri serioase. India are un deficit bugetar disproporționat. Din Venezuela până în Vietnam, state emergente din întreaga lume raportează rate ale inflației de două cifre. Deficitul de cont curent al Africii de Sud e îngrijorător. Iar când vine vorba de semnele „clasice“ ale crizei – creșterea rapidă a creditării și a inflației – cei mai mulți nori de furtună se adună asupra Turciei.
De-a lungul ultimului deceniu, Turcia s-a bucurat de o dezvoltare economică spectaculoasă, alimentată de un boom al creditării externe. Anul trecut, economia a avansat cu 8,5%, purtată de acordarea masivă de împrumuturi – cu o rată de creștere anuală de peste 40%. Principalii creditori proveneau din afara țării, și așa s-a ajuns la un deficit de cont curent de peste 10% din PIB, dublu față de cel raportat de oricare dintre statele emergente monitorizate de Economist.
Evoluția fulminantă a economiei turcești a frânat brusc la finalul anului trecut, pe măsură ce piețele au fost cuprinse de nervozitate, iar prăbușirea lirei a determinat banca centrală să recurgă la înăsprirea politicii monetare. Cifrele publicate pe 2 aprilie arată că, în trimestrul patru din 2011, PIB-ul a scăzut cu 5,2%, iar noul an a început la rândul său destul de timid. Din păcate, dezechilibrele se adâncesc: chiar și în condițiile unei creșteri economice mult mai moderate, inflația se menține peste nivelul de 10%, iar deficitul de cont curent se va stabiliza, probabil, în jurul a 8% din PIB. În paralel, țara nu se laudă cu investiții străine directe însemnate, așa că cea mai mare parte a deficitului va trebui finanțată din obligațiuni și credite bancare. Pe scurt, economia turcă nu suferă numai de supraîncălzire, ci are și o problemă de competitivitate.
Pe buza prăpastiei
Până acum, investitorii externi n-au prea dat semne de îngrijorare. Lira s-a stabilizat, iar bursa din Istanbul a crescut cu 20% de la începutul anului și până acum. Puțin probabil însă ca această revenire să se datoreze încrederii în economia turcă, rolul decisiv avându-l mai degrabă larghețea manifestată de băncile centrale din lumea bogată și, mai ales, injecția masivă de lichidități făcută de Banca Centrală Europeană.
Ieftinirea banilor în statele dezvoltate a permis Turciei să ocolească o criză altfel iminentă. Și dacă piețele vor fi inundate de lichidități și în viitorul apropiat, va reuși în continuare să se fofileze. Până la un punct în care, așa cum s-a întâmplat în majoritatea statelor intrate în recesiune, riscul declanșării unei crize devine prea mare ca să mai poată fi gestionat.
Pentru a evita acest scenariu, Turcia trebuie să înceapă să economisească și să devină mai competitivă. Cât timp sectorul său privat depinde de aportul străin, guvernul de la Ankara trebuie să compenseze prin chibzuință. Până acum s-a întâmplat exact contrariul. În ciuda unui sistem fiscal relativ sănătos comparativ cu al altor economii emergente, trebuie ținut cont că gradul de colectare cu care se laudă a fost ajutat de un boom nesusținut al importurilor.
Pentru reducerea deficitului de cont curent, ar fi nevoie de o înăsprire a politicii fiscale. Nu ar fi însă de ajuns. O ameliorare de durată a datoriei externe a Turciei ar fi posibilă doar prin aplicarea de reforme structurale menite să impulsioneze competitivitatea și să flexibilizeze piața muncii. Nimeni nu înțelege de ce, în ciuda unei creșteri economice de invidiat, Turcia nu reușește să atragă mai multe investiții străine directe. Unul dintre obstacole este actualul cod al muncii, similar cu normele în vigoare în statele din sudul Europei. Birocrația și legislația prea stufoasă sunt un alt impediment.
Un asemenea set de reforme se va întinde pe mult timp, așa că este esențial ca liderii țării să demareze procesul de modernizare cât mai repede, chiar dacă dobânzile scăzute din statele dezvoltate vor alimenta în continuare economia cu monedă străină. Problema e că guvernul nu pare a realiza gravitatea situației. Încrezători în forțele proprii până la autosuficiență, liderii de la Ankara sunt convinși că au în față un viitor luminos la care, la un moment dat, și investitorii străini vor dori să ia parte. În combinație cu dezechilibrele macroeconomice, această aroganță duce la un rezultat exploziv, care periclitează serios șansele Turciei de a continua pe drumul bun pe care apucase.