Rar s-a simțit Israelul mai singur decât azi. Pe 29 noiembrie, SUA, Canada și Republica Cehă i-au oferit din nou sprijinul (a câta oară?), declarându-se împotriva primirii de către Palestina a statutului de „stat observator“ la Organizația Națiunilor Unite. Apoi, însă, guvernul lui Benjamin Netanyahu și-a anunțat intenția de a construi mii de noi locuințe evreiești în Cisiordania, acolo unde palestinienii ar vrea să-și stabilească statul. Apoi a decis confiscarea taxelor colectate de autorităţile israeliene în numele Autorităţii Palestiniene, sancționând astfel îndrăzneala palestinienilor în fața oficialilor ONU.
De data asta, nici măcar americanii nu au mai fost de acord. Secretarul de stat Hillary Clinton a criticat reacția Israelului. Chiar și primarul Chicago-ului, Rahm Emanuel, fostul șef al ­staffului lui Barack Obama, cunoscut drept un puternic susținător al cauzei israeliene, a denumit-o o „trădare a prieteniei americane“.
Nu este greu să le înțelegi punctul de vedere. Decizia de reținere a impozitelor este, probabil, doar o pedeapsă temporară, care va slăbi însă forțele facțiunii moderate Fatah, aflate la conducerea Cisiordaniei (prin președintele Mahmoud Abbas) în lupta cu gruparea rivală Hamas, ce controlează Fâșia Gaza și se opune cu toate forțele recunoașterii Israelului.
Palestinienii au fost nevoiți să pri­vească neputincioși cum forțele evreiești le acaparează terenul pe care ar trebui să ia naștere statul lor. Și mai rău, ultima așezare la care au început lucrările (într-o zonă denumită E-1) amenință să-i izoleze pe palestinienii din Ierusalimul de Est, acolo unde sperau să-și stabilească, în scurt timp, capitala, transformând-o în schimb într-o enclavă lipsită de conexiuni cu restul viitorului stat, pe care l-ar și împărți în două jumătăți distincte. Iar să călătorești din Betleem, din sudul Ierusalimului, până la sediul administrativ al palestinienilor, Ramallah, ar fi un veritabil coșmar.
Domnule Obama, vă așteptăm cu toții
Pentru cei care încă speră la o soluție prin care ambele state să capete recunoaștere (printre care se numără și publicația de față), noile locuințe reprezintă un obstacol de netrecut. Liderii palestinieni le consideră o dovadă în plus că Israelul nu are de gând să accepte cedarea vreunor teritorii, nici măcar dacă asta ar duce, în sfârșit, la stabilirea păcii.
Pentru Barack Obama, prins până peste cap în negocierile pe buget de la Washington, actualele evenimente nu puteau pica într-un moment mai prost. Totuși, de data asta n-are cum să mai amâne o replică serioasă. Ca și europenii, solii președintelui american au afirmat cu orice ocazie că ridicarea locuințelor din E-1 este absolut inacceptabilă. Israelul primește în continuare miliarde de dolari din SUA, iar în eventualitatea unui atac asupra Iranului, tot la Washington va căuta sprijin. Realist, însă, premierul Netanyahu n-ar fi început actuala campanie de construcții dacă n-ar fi știut că va putea scăpa nepedepsit. Și, într-adevăr, Isrelul are și acum destui susținători în Congres. Pe de altă parte, acasă, frecușurile cu administrația Obama nu i-au afectat sprijinul electoral.
Palestina nu este nici pe departe personajul pozitiv aici: Hamas nu recunoaște, în continuare, Israelul, iar conflictele sale cu Fatah sunt departe de a fi rezolvate. Dar când distrugi din fașă statul palestinian, pentru a pune bazele Marelui Israel, este clar că pacea este ultima ta preocupare. Iar problema nu este numai că agasezi milioanele de palestinieni și populațiile arabe vecine. Ci și că ignori o realitate demografică: popu­lația arabă crește într-un ritm mult mai rapid decât cea israeliană. Iar o soluție prin care să fie instituit un singur stat ar transforma evreii într-o minoritate. În aceste condiții, dacă nu vor să fie dominați politic de arabi, israelienii ar trebui să le interzică dreptul la vot. Banjamin Netanyahu își împinge țara pe un drum întunecat – iar prietenii adevărați trebuie să-l atenționeze cât mai repede că este drumul spre pierzanie.