În India, totul pare să țină de cantitate: peste un miliard de locuitori, un milion de facțiuni rebele, o mie de limbi vorbite. Și totuși, doar două modele economice, cel puțin în timpul scurs de la declararea independenței, în 1947, și până acum.
Primul a dus la o creștere economică modestă și nu a excelat decât la capitolul birocrație, care a atins culmi de nebănuit până atunci.
Cel de-al doilea a intrat în acțiune în anii ’90, odată cu liberalizarea pieței, și în mai puțin de un deceniu a reușit să transforme India într-un veritabil tărâm al optimismului, al antreprenorilor care au decis, apoi au și reușit, să se lupte cu dificilul sistem public. Toată lumea căzuse de acord că vor urma vremuri luminoase pentru această țară, unde tendința demografică favorabilă era dublată de expansiunea rapidă a firmelor, lansarea treptată de noi și noi reforme și predispoziția spre economisire și investiții.
Și totuși, asemenea unui personaj negativ dintr-un film indian, vechea Indie refuză să se predea. Ba chiar e mai înspăimântătoare ca niciodată, iar de vină pentru această renaștere neașteptată este clasa politică.
Cel mai sucit guvern din lume
Ameliorarea ritmului de creștere de la circa 6%, în a doua jumătate a anilor ’80, la peste 10%, în ultima perioadă, nu e neapărat spectaculoasă. Totuși, dacă acest ritm s-ar fi menținut pe durata mai multor decenii, India și Asia, per ansamblu, s-ar fi transformat definitiv. Sute de milioane de indieni ar fi scăpat de sărăcie, exact ce sperau companiile din lumea întreagă, ai căror directori își frecau deja palmele visând la apariția unei noi piețe-gigant.
În tot acest timp, strategii Pentagonului începuseră să vadă în India o nouă superputere care ar mai fi tăiat din elanul Chinei. Potențialul de creștere al Indiei nu este pus la îndoială nici acum. Realist, însă, traiectoria sa nu mai e aceeași. În ultimul trimestru al anului trecut, economia a avansat cu doar 6,1%. Și chiar dacă speranțele guvernului se adeveresc și e vorba doar de un incident, puțini sunt cei care mai cred în depășirea unui ritm de 7%.
Trei episoade recente sunt relevante pentru haosul care s-a instalat în clasa politică din New Delhi. Primul: după o serie de tărăgănări, guvernul a decis să permită investițiile străine în retail, unul dintre sectoarele cvasifalimentare ale economiei. Câteva zile mai târziu, s-a răzgândit. Al doilea: pentru a proteja industria locală, autoritățile au anunțat luna aceasta interzicerea exporturilor de bumbac, stârnind nemulțumirea agricultorilor și a partenerilor lor comerciali.
Și al treilea, poate cel mai îngrijorător: săptămâna trecută, guvernul a decis să treacă peste o sentință a Curții Supreme și să modifice Codul fiscal în așa fel încât tranzacțiile în care sunt implicate companii străine să poată fi taxate retroactiv, dând astfel o lovitură puternică marilor investitori, în frunte cu Vodafone.
E firesc, deci, ca tot mai mulți oameni să se teamă că principiul statului de drept, atât de bine reprezentat în India până deunăzi, va deveni istorie. La fel de firesc e ca investițiile să scadă, iar mediul de afaceri să fie tot mai tensionat. Birocrația și corupția au reînviat cu puteri înzecite: în ultimele alegeri s-a împărțit atâta mită electorală, încât sistemul bancar a intrat în criză de lichidități. În schimb, problemele cu adevărat stringente par să fi fost date uitării – inflația, de pildă, nu dă niciun semn că ar scădea prea curând.  
Iar fiecare din aceste probleme are o legătură sau alta cu statul, același mamut smintit care le-a făcut viața grea indienilor în toți acești ani. Nimeni nu se aștepta la o reformare a sistemului peste noapte, însă optimiștii sperau că un sector privat suplu și agil e suficient pentru a aduce belșugul în această țară imensă. Din păcate, aceste nădejdi par acum idilice. Pentru a înflori și a face loc milioanelor de oameni care intră anual pe piața muncii, mediul economic are nevoie urgentă de investiții în serviciile publice, de la infrastructură la electricitate.
În schimb, statul are alte preocupări, care mai de care mai nocive. Setea de creditare manifestată de guvern în ultimii ani a dus la un deficit fiscal de aproape o zecime din PIB, a obligat banca centrală să mențină dobânda de referință la un prag ridicat și, automat, a împiedicat accesul mediului privat la împrumuturi. Iar acum și puținele industrii care scăpaseră de urgia birocratică indiană, cum e sectorul telecom, au ajuns să simtă pe propria piele efectele acestui flagel. Două motive politice majore stau la baza acestor disfuncționalități. Din cauza fragmentării opțiunilor alegătorilor, calculele formațiunilor parlamentare sunt tot mai greu de pus în practică.
Partidul Congresului, aflat la putere încă din 2004, a ajuns să depindă de parteneri de coaliție populiști și nestatornici, însă nici în interior lucrurile nu stau bine. Miniștrii din garda veche a partidului acționează la ordinele Soniei Gandhi, chiar și după eșecul tentativei acesteia de a-și impune fiul, Rahul, ca moștenitor dinastic al conducerii partidului. Guvernul nu a mai implementat nicio reformă majoră de ani de zile, concentrându-se mai degrabă asupra cârpirii coaliției, astfel încât să poată rezista până la alegerile din 2014.
Un al doilea impediment important este lipsa de ambiție a liderilor de la New Delhi. În bugetul pentru acest an nu și-au făcut loc decât modificări minore ale nivelului impozitelor și al deficitului (modificări anunțate cu mare fast, deși nu era deloc cazul). Împotmoliți în promovarea unor reforme precum taxa unică pe bunuri și servicii și reticenți când vine vorba de deranjarea marilor monopoluri de stat sau a grupurilor de interese din energie, chiar și cei mai ambițioși politicieni au ajuns să se bucure pentru victorii infime în fața mamutului birocratic. Cu alte cuvinte, în loc de reforme veritabile, mediul de business primește praf în ochi.
În replică, oficialii indieni ne-ar atrage atenția că majoritatea statelor nici nu visează la o rată de creștere de 6%-7%. Se înșală, însă. Așa cum despre China se spune că are nevoie de un ritm anual de peste 8% pentru a-și asigura stabilitatea socială, la fel putem afirma despre India că are nevoie de o creștere de peste 6% pentru a avea garanția stabilității financiare.
Orice pondere inferioară ar duce la sporirea datoriei publice și ar îndepărta capitalul străin de care are nevoie disperată pentru a-și finanța deficitul de cont curent și a-și achita importurile de energie. Dacă pentru o țară bogată acest senariu ar fi catalogat drept dezamăgitor, pentru una ca India, cu atâția oameni cufundați în sărăcie și disperați după locuri de muncă, vorbim de o tragedie.
Jos cu vechea gardă
În final, speranțele vin tocmai din sus-amintita fragmentare. Alegerile locale de la începutul acestui an au fost, ca întotdeauna, marcate de mita electorală și de impunerea candidaților ereditari. Totuși, în unele state, oamenii și-au luat inima în dinți și, în loc să pună umărul la continuarea sistemului învechit și incorect al castelor, și-au pus ștampila în dreptul unor politicieni mai tineri și mai curajoși. Realist vorbind, ca un asemenea fenomen să aibă loc la nivel național trebuie să mai treacă mulți ani. Dovadă că nici principala formațiune de opoziție, BJP, nu este într-o situație mai fericită decât Partidul Congresului.
Așadar, pentru moment, doar actuala guvernare poate face ceva pentru salvarea Indiei. Dacă nu dintr-un simț al responsabilității, măcar de frică: o Indie care stagnează economic va fi vulnerabilă pe piețele externe, ignorată de marile puteri, săracă și frustrată. Iar consecințele acestei disperări nu vor fi pe placul oficialilor. India a uitat că trebuie să se reformeze. E timpul să-și aducă aminte, cât nu e încă totul pierdut.
„Birocrația și corupția au re­înviat cu puteri înzecite: în ultimele alegeri s-a împărțit atâta mită electorală, încât sistemul bancar a in­trat în criză de lichidități”.