Demisia lui Boris Johnson din parlament nu este nimic altceva decât o zi bună pentru democrația britanică. În calitate de premier, Johnson și-a pătat și și-a subminat propria funcție, precum și alte instituții cu care a avut contact.
Și-a anunțat plecarea printr-o declarație insolentă, înaintea unui raport parlamentar care e de așteptat să conțină cele mai incriminatoare critici la adresa unui fost premier din era contemporană pentru că a înșelat Camera Comunelor cu privire la ceea ce știa el despre petrecerile din Downing Street din timpul carantinei.
Afirmând că pleacă „deocamdată”, Johnson a dat de înțeles că ar putea reveni, la fel ca eroul lui, Winston Churchill. Nu ar trebui să i se acorde o asemenea șansă, conform FT.
Johnson va rămâne fără îndoială unul dintre cei mai importanți premieri din istoria recentă
Cârmind Regatul afară din UE, el a modificat traiectoria politică a țării și a îndeplinit dorința celor 52% care au votat Brexit la referendumul din 2016. Totuși, prin egocentrismul lui, prin ignorarea senină a adevărului, dar și a normelor și convențiilor respectate de alții, prin tendințele lui nepotiste și prin lipsa seriozității și competenței administrative, el a subminat atât funcția de premier cât și poziția Regatului în lume.
În parte și prin promisiunea de a „înfăptui Brexit”, Johnson a câștigat pentru conservatori cea mai mare majoritate din ultimele trei decenii. I-au lipsit însă abilitățile de a transforma în succes retragerea din UE, ori măcar de a o realiza în modul cel mai puțin dăunător. Acordul lui minimal privind Brexit a acordat prioritate unei „suveranități” iluzorii, cu prețul celei mai puternice lovituri economice posibile. Faptul că a aprobat un acord comercial privind Irlanda de Nord pe care nu avea în mod clar nici o intenție de a-l respecta a mânjit reputația Regatului referitoare la respectul pentru statul de drept.
Johnson are acum un interes personal ca la următoarele alegeri generale conservatorii să dea greș
Pe plan intern, Johnson a erodat încrederea în guvern și instituțiile naționale, și a transformat numeroși miniștri, funcționari publici și consilieri în complici. Tentativa de a ocoli parlamentul în cursul duelului cu Bruxelles-ul a pus presiune pe constituția nescrisă a Regatului. Gestionarea haotică a pandemiei a făcut ca Regatul să aibă cei mai mulți morți per milion de locuitori dintre toate țările G7. Faptul că a permis reuniuni cu caracter social în Downing Street, încălcând regulile scrise chiar de către el, a înfuriat milioane de cetățeni.
Comitetul de privilegii al Camerei va da cel mai probabil un verdict incriminator cu privire la chestiunea dacă Johnson a mințit ori nu parlamentul referitor la acele petreceri. Calificând respectivul comitet drept o „parodie de instanță”, unii parlamentari consideră că Johnson sau aliații lui i-au discreditat integritatea și au sfidat parlamentul. Ca un ecou al dezbinării politice din SUA, s-au luat măsuri de protecție a comitetului după ce a fost amenințat de voci din public.
La fel cum au procedat și republicanii americani în cazul lui Donald Trump, prea mulți parlamentari conservatori au decis inițial să-l accepte pe Johnson fiindcă l-au văzut ca pe un învingător capabil să-i conecteze cu o parte diferită a electoratului. Spre deosebire de acei republicani, conservatorii britanici au luat deja măsuri semnificative pentru a se descotorosi de Johnson, deoarece, într-un final, suficienți parlamentari conservatori au conchis că el le dăunează mai degrabă.
Johnson are acum un interes personal ca la următoarele alegeri generale conservatorii să dea greș. O înfrângere a premierului Rishi Sunak i-ar crea ocazia de a revendica din nou conducerea partidului, dacă și-ar putea procura un scaun sigur printr-un vot al membrilor de partid – sau, în cel mai rău caz, dacă ar fi în măsură să pretindă că numai el poate conduce partidul spre victorie. Jacob Rees-Mogg, un acolit al lui Boris Johnson, a afirmat că a-i interzice fostului premier să mai candideze din partea conservatorilor ar urma să provoace un „război civil” în partid.
Însă discuțiile despre o răzvrătire mai amplă după demisia lui Johnson de vineri s-au stins fără a se concretiza, iar Sunak nu ar avea nimic de câștigat din încercarea de a face pace cu un om în care nu va putea niciodată să aibă încredere. Dacă Johnson va încerca să candideze iar din partea Partidului Conservator, Sunak ar trebui să-l blocheze. Fostul premier a avut o șansă și a irosit-o. Un al doilea act n-ar fi în interesul partidului său – și nici în al țării