Săptămâna aceasta, când poliția franceză a desființat prin forță o tabără provizorie construită de imigranți și activiști în centrul Parisului, bătându-i pe locatari și bruscând un jurnalist, până și Gérald Darmanin, ministrul de interne al Franței și un adept al liniei dure, s-a declarat șocat. Imaginile ilustrând violența poliției au devenit deprimant de familiare în ultimii ani, fie că vorbim de arestări în masă la manifestațiile antiguvernamentale începute acum doi ani ori de incidente separate mai recente. Ce e remarcabil legat de evacuarea de luni noapte a taberei este faptul că filmările care au provocat reacția ministrului avuseseră loc cu numai câteva ore înainte ca parlamentarii să voteze cu privire la o lege care obstrucționează publicarea unor astfel de imagini ale brutalității polițienești, scrie The Financial Times.

Legea generală a securității este doar una dintr-o serie de astfel de legi și decrete introduse ori propuse de guvernul lui Macron în ultimele luni cu scopul de a combate criminalitatea și terorismul. Articolul 24 al acesteia transformă în infracțiune „publicarea, prin orice mijloace și în orice medii, a feței sau a oricărui alt element de identificare” al unui polițist ori jandarm „cu scopul de a li se provoca deliberat prejudicii fizice ori psihologice”. Opozanții ei, între care o mare parte a presei franceze, afirmă că scopul ei real e protejarea poliției de monitorizarea legitimă.

Asigurarea ordinii publice în Franța este o muncă dificilă, dată fiind tradiția protestelor violente. Însă și răspunderea organelor polițienești este vitală pentru menținerea încrederii publice într-un astfel de serviciu public esențial.

Noua prevedere este totodată inutilă, întrucât este deja un delict să ameninți poliția pe rețelele sociale. Guvernul susține că ea nu va împiedica munca jurnaliștilor, din moment ce orice intenție răuvoitoare va trebui mai întâi probată în instanță. Dar acesta nu e un argument onest; legea tot ar putea avea un efect înfiorător asupra jurnaliștilor și activiștilor, dacă ei vor fi amenințați cu arestarea. Dl Darmanin propusese la un moment dat ca jurnaliștii să solicite acreditare de la autorități pentru a putea relata despre o demonstrație, un fapt ce accentuează impresia că guvernul intenționează să aducă presa sub controlul său.

Mișcarea Black Lives Matter a transformat violența polițienească într-o chestiune cu relevanță globală. Însă scandalul provocat de articolul 24 este și o expresie a nisipurilor mișcătoare ale politicii franceze – reprezentând totodată și un pas subtil la dreapta al președintelui Macron cu 17 luni înainte de următoarele alegeri prezidențiale. E greu de văzut în articolul 24 orice altceva în afară de o tentativă a unui guvern perceput drept blând în privința legii și ordinii de a-i curta pe alegătorii de dreapta și poliția, care presează de multă vreme pentru dreptul ei la anonimat. Dl Darmanin se lăuda chiar că astfel se îndeplinește o „promisiune” conform căreia pe rețelele sociale nu vor mai apărea fotografii și filmări cu polițiști.

Dl Macron a pierdut încrederea multor alegători de stânga care l-au ajutat să obțină victoria electorală din 2017. Șansele lui de a fi reales atârnă de extinderea electoratului său la dreapta spectrului politic. Deocamdată pare a fi funcționat, întrucât nu a apărut încă vreun adversar autentic de centru-dreapta, iar popularitatea sa e în ușoară creștere.

Totuși, această repoziționare politică l-a lăsat pe dl Macron cam descoperit pe flancul liberal, chiar și cu reformele economice substanțiale pe care le are la activ. El sună tot mai strident în reiterarea secularismului ca pavăză împotriva islamului radical. Acest modernizator perturbator începe să aducă tot mai mult cu un conservator francez tradițional, deși cu o oarecare nuanță de verde.

Sigur, este de înțeles că pandemia, criza economică și seria de atentate teroriste i-au indus publicului dorința de a avea un stat protector. Dar a proteja poliția de consecințele propriilor ei excese e modalitatea greșită de a asigura acel stat.