The Group aniverseaza cinci ani de la momentul fondarii sale si trei ani de cand este, conform cifrelor oficiale, lider al industriei de publicitate in Romania.

Performanta noastra de-a lungul celor cinci ani de activitate arata astfel:

0-50417-foto.jpg

dar cea mai importanta dintre izbanzi, cea cu care ne madrim, este aceea ca am construit o echipa omogena de profesionisti valorosi care pretuiesc si desavarsesc zilnic excelenta profesionala.

Lucram, dupa cinci ani, cu cei ce ne-au fost Clienti in primele luni de la infiintare, gestionam comunicarea a peste 70 branduri locale si internationale, avem parteneri loiali si performanta remarcabila chiar si in anii pe care ii strabate criza.

The Group include astazi 15 companii specializate in disciplinele comunicarii, 160 de profesionisti inovativi si este in continuare dedicat misiunii sale de a actiona mereu constructiv, in mod etic si responasbil, pentru binele brandurilor pe care le serveste, al Clientilor si al societatii in ansamblu. Activitatea noastra de implicare sociala se desfasoara prin intermediul fundatiei The Group si fiecare din membrii agentiei contribuie in mod sustinut la mai binele comun.

Ne face placere sa va impartasim bilantul nostru aniversar, dupa cinci ani, si multumim fiecaruia dintre cei ce ne-au insotit pasii pe acest drum:
Clientilor, pentru ca ne-au oferit sansa de a fi mereu inovativi, mereu meticulosi in misiunea zilnica de a consolida brandurile;
furnizorilor, pentru ca ne-au ajutat sa livram mereu impecabil si mereu la timp;
jurnalistilor, pentru ca ne-au oferit oglinda in care sa evaluam mereu progresul, al nostru si al industriei;
competitorilor, pentru ca ne-au obligat sa fim neobositi in efortul nostru de a fi mai buni.

Bilantul anului 2009 dovedeste ca si industria noastra a fost afectata de convulsii. The Group a reusit, totusi, sa isi sporeasca portofoliul fiecarei companii prin adaugarea unor Clienti foarte activi (Avon, Disney, Cosmote, Henkel, Hochland, Ikea, Milupa, Terapia, Wizz Air, etc), compensand diminuarea generala a bugetelor si sporindu-si astfel cota de piata in cadrul industriei. In 2009 am invatat cu totii ce inseamna regresul la nivel global, dar am mai invatat ca performanta se poate consolida chiar si in context subred.

Anul pe care il parcurgem, al saselea in care a pasit The Group, se anunta si el precaut din perspectiva investitiei in publicitate. Dar noi stim ca fiecare dintre destinatarii acestui mesaj face parte din elita profesionala a celor care, peste timp, vor privi inapoi cu mandrie.