Publicația notează că, în urmă cu mai bine de 60 de ani, spaima palpabilă că URSS depășește Occidentul a trezit America dintr-o acalmie postbelică. Astfel încît națiunea a început să facă ceea ce ar fi trebuit să facă cu mulți ani înainte.

Cel mai mare pericol pentru SUA

Chiar dacă a făcut-o sub pretextul apărării naționale, denumind strategia „Legea educației apărării naționale și Legea autostrăzii apărării naționale”, demarînd proiecte avansate de cercetare în domeniul apărării, care au dus la dezvoltarea tehnologiei prin satelit și Internet, rezultatul a fost creșterea productivității SUA și a salariilor americanilor pentru o generație.

Când Uniunea Sovietică a început să facă implozie, America s-a trezit că amenințarea venea din Japonia. Mașinile fabricate în Țara Soarelui-Răsare au luat cota de piață de la cei trei mari producători americani de automobile.

Între timp, Mitsubishi a cumpărat acțiuni substanțiale la Rockefeller Center, Sony a cumpărat Columbia Pictures, iar Nintendo a luat în calcul să cumpere Seattle Mariners. La sfârșitul anilor 1980, au avut loc nenumărate audieri în Congres cu privire la „provocarea” japoneză a competitivității americane și la „amenințarea” japoneză la adresa locurilor de muncă americane.

Un val de cărți a început să demonizeze Japonia. Cartea lui Clyde Prestowitz „Trading Places” susținea că, din cauza eșecului SUA de a răspunde în mod adecvat provocării japoneze, „puterea Americii și calitatea vieții americane se diminuează rapid din toate punctele de vedere”.

În cartea „Umbra Soarelui Răsare”, William S Dietrich susținea că Japonia „ne amenință modul de viață și în cele din urmă libertățile, la fel de mult ca în trecut Germania nazistă și Uniunea Sovietică”. Robert Zielinski și Nigel Holloway afirmau în „Inequal Equities” că Japonia și-a trucat piețele de capital pentru a submina corporațiile americane.

Și exemplele pot continua cu titluri de de genul „Jocul de putere al Japoniei”, „Războiul cu Japonia”, „Zaibatsu America: Cum colonizează firmele nipone industriile vitale americane”, ”Războiul tăcut”, ”Războaiele comerciale”.

Dar nu se poate spune că exista un complot. Nu am observat că Japonia a investit mult în propria educație și infrastructură, ceea ce i-a permis să creeze produse de înaltă calitate pe care consumatorii americani doreau să le cumpere.

Nu am văzut că propriul nostru sistem financiar seamănă cu un cazinou care profituri imediate. Am trecut cu vederea faptul că sistemul educațional din SUA a lăsat aproape 80% dintre tineri în imposibilitatea de a înțelege o revistă și pe mulți alții nepregătiți pentru muncă. Iar infrastructura americană de poduri nesigure și drumuri cu gropi ne epuiza productivitatea.

Și acum, în cazul Chinei, rivalitatea geopolitică este palpabilă. Totuși, corporațiile și investitorii americani conduc în continuare fabrici cu salarii mici în China și vândând tehnologie „partenerilor” lor chinezi. Iar băncile și capitaliștii americani încheie tranzacții cu nemiluita în China.

Cel mai mare pericol cu ​​care ne confruntăm astăzi nu vine din China

Nu minimalizăm provocarea pe care o reprezintă China pentru Statele Unite, scrie în final The Guardian. Dar, de-a lungul istoriei americane postbelice, a fost mai ușor să dăm vina pe alții decât să ne învinovățim pe noi.

Cel mai mare pericol cu ​​care ne confruntăm astăzi nu vine din China. Este deriva noastră către proto-fascism. America trebuie să fie atentă să nu demonizeze China atât de mult încât să încurajeze o nouă paranoia, care îi distorsionează prioritățile, încurajează xenofobia și duce la cheltuieli militare mai mari decât investiții publice în educație, infrastructură și cercetări. de care viitoarea prosperitate și securitate a Americii depind în mod critic.

Întrebarea centrală pentru America, o Americă din ce în ce mai diversă, a cărei economie și cultură se contopesc rapid cu economiile și culturile globale, este dacă acum e posibil să ne redescoperim identitatea și responsabilitatea, fără a crea un alt dușman.

Sursa foto: Dreamstime