După întâlnirea lui Joe Biden cu președintele rus, liderii cred că blocul lor poate relua relațiile și își poate ține astfel în frâu adversarul din Est. Franța și Germania au dat de înțeles că invitarea lui Vladimir Putin la un summit cu liderii din UE ar putea contribui la o restabilire mai largă a relațiilor cu Rusia, arată The Guardian.
Venită din partea lui Emmanuel Macron și a Angelei Merkel, propunerea survine după ce Joe Biden s-a întânit la Geneva cu președintele rus, iar susținătorii acestei idei cred că liderii europeni pot transmite același mesaj direct în privința atitudinii Rusiei, lăsând totodată poarta deschisă pentru un compromis și o (anume) cooperare.
Cei care critică relațiile mai strînse cu Rusia se tem că asta ar însemna un cîștig pentru Putin într-un moment când el tocmai își sporește presiunile asupra Ucrainei, iar Rusia a fost acuzată că își intensifică atacurile informatice asupra SUA și a aliaților lor. Decizia a survenit la o zi după ce forțele rusești au pretins că ar fi lansat focuri de avertisment asupra unui vas de război britanic din Marea Neagră, în apropierea Crimeii ocupate de ruși – declarație care a fost respinsă de Regatul Unit.
Începând din anul 2014, după anexarea Crimeii, UE nu a mai avut o ăntâlnire cu Putin și a impus Rusiei o serie de sancțiuni.
“Trebuie să avem o discuție legată de modul în care am putea ieși din această situație negativă… dar trebuie să facem asta uniți”, a transmis agenția Reuters, citând un diplomatt al UE, el subliniind totodată că ar putea exista o opoziție din partea statelor baltice.
”Ar fi o idee rea”
Nu se știe încă dacă propunerea îi vizează pe toți cei 27 de lideri europeni sau doar pe șefa executivă a UE, Ursula von der Leyen, și pe președintele organizației, Charles Michel.
Biden și Putin au avut o întâlnire de trei ore la Geneva, pe data de 16 iunie, ambii afirmând că întâlnirea a fost utilă, deși s-au rătat nemulțumiți de neînțelegerile dintre țările lor. Ei au convenit ca reprezentanții lor oficiali să se întâlnească mai des pentru un dialog vizând stabilitatea strategică și pentru a examina eventualitatea semnării unui nou acord legat de controlul armamentului.
“Mi se pare că, având în vedere că Biden tocmai s-a întîlnit cu Putin și a vorbit răspicat despre el, e greu de spus că până și o simplă întâlnire ar fi o iedee rea”, a declarat Constanze Stelznmueller, o membră marcantă de la Bookings Institution. “Cred că dacă se va face așa cum a făcut-o Biden, nu aș avea nimic împotrivă, din cauză că, în opinia mea, trebuie să existe niște mesaje directe întrucât, altiminteri, s-ar putea ca rușii să ne înțeleagă lucrurile greșit”.
Propunerea franco-germană a fost dezvăluită într-un moment când secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a început un terneu prin mai multe capitale europene, menit să consolideze o politică comună între SUA și UE pe această temă.
Miercuri, Blinken s-a aflat la Berlin, unde s-a întâlnit cu Merkel pentru discuții pe tema unei politici comune în privința Libiei, dar și în privința altor probleme. El urmează să plece la Paris pentru o întâlnire cu Macron, urmând ca mai apoi să ajungă la Roma.