Omul care a câștigat alegerile prezidențiale măsluite ale Iranului ar trebui să se afle la închisoare, nu la putere. Ebrahim Raisi era cel mai tânăr membru al comisiei morții din 1988 de la Teheran, acuzată de asasinarea a 3.000 de opozanți încarcerați. Acest lucru nici nu a fost menționat la dezbaterile prezidențiale.
La alegeri s-au înregistrat aproape 600 de candidați; atotputernicul consiliu al gardienilor le-a redus numărul la șapte, dintre care trei au abandonat ulterior cursa – astfel că nu e nici o surpriză că cel mai fanatic candidat a ieșit pe primul loc, pe fondul unei prezențe la vot ridicole. Democrația iraniană este o glumă deloc amuzantă.
Faptul că administrația Biden încearcă să salveze un acord nuclear cu acest regim de escroci, responsabil de reprimarea propriului popor și de o gestionare criminal de proastă a economiei, e o poantă tragică, arată The Telegraph.
Donald Trump avea dreptate
În privința aceasta, Donald Trump chiar avea dreptate: a trata cu Teheranul înseamnă a le face jocul extremiștilor. Mullahii n-au nici o intenție de a construi o pace durabilă. Acordul nuclear al epocii Obama, trâmbițat de occidentali naivi drept un glasnost al zilelor noastre, n-a contribuit cu nimic la îngrădirea imperialismului și terorismului Iranului, nici – foarte important – a programului de rachete, care într-o bună zi ar putea fi folosit pentru a executa o lovitură nucleară.
De la prăbușirea acordului Teheranul a început să îmbogățească uraniu la concentrații înspăimântător de mari, iar agenția de profil a ONU constată că îi e tot mai greu să-și facă treaba. Acesta nu este un program pașnic.
Dl Raisi, un adept al liniei dure în politica externă, ar putea dori să refacă acordul lui Obama pentru beneficiile lui economice, însă nu se poate avea încredere în el că nu va utiliza acea pleașcă financiară în scopuri militare, pregătindu-și țara pentru a deveni un jucător nuclear. El reprezintă un pericol pentru regiune – și pentru propriul său popor, pentru care viața devine mai grea cu fiecare zi.
