Săptămâna trecută, cu ocazia unuia dintre rarele mele drumuri la Londra, am fost uimit de măsura în care metroul londonez transformă într-o bătaie de joc ce a mai rămas în vigoare din restricțiile pandemice. Numărul pasagerilor e mai mic decât înainte de pandemie, dar, deși e mai puțin probabil acum ca oamenii să se îngrămădească până la refuz, ei se află totuși într-un spațiu strâmt, aglomerat și mai deloc ventilat.
Am fost uimit și de numărul turiștilor care coboară la Leicester Square și Piccadilly Circus, mulți dintre ei fiind cu siguranță în drum spre un loc unde vor petrece două ore într-o încăpere fără ferestre pentru a vedea un film sau o piesă de teatru, arată The Telegraph.
Și bine fac. Cei mai mulți adulți – 28 de milioane dintre noi – sunt acum vaccinați cu două doze. Alte 13 milioane sunt vaccinați deja cu prima doză, iar alte milioane au dobândit imunitate fiindcă au avut Covid-19. Numărul cazurilor e iar în creștere, dar aceasta nu s-a tradus și printr-o înmulțire pe măsură a spitalizărilor ori deceselor. Cu vasta majoritate a populației deplin imunizată, oricare al treilea val ar trebui să fie un eveniment cu mortalitate redusă. Covid-19 va mai rămâne câteva luni, probabil ani, o problemă sanitară non-banală, însă n-ar mai trebui să constituie o problemă și din perspectiva libertăților civice.
Și totuși, în jur de 25.000 de localuri licențiate nu s-au redeschis încă și nici n-o pot face până când guvernul nu se va descotorosi de regulile de șase la masă, servire obligatorie la masă și alte norme de distanțare socială. Problema este cu atât mai izbitoare în centrul Londrei, unde puburile au adesea spațiu limitat și băutul afară în picioare este norma. Unele dintre aceste puburi merg în pierdere. Cele mai multe rămân și acum închise. În alte orașe, cum sunt Leicester și Glasgow, interdicțiile locale au făcut ca puburile să stea închise pe aproape toată durata pandemiei.
”Sectorul a fost un țap ispășitor”
E absurd ca lumea să se poată înghesui în metrou în drum spre cinematograf, dar să nu poată sta în picioare în fața unui bar cu o halbă în mână. Sectorul acesta a fost folosit pe post de țap ispășitor pe toată perioada pandemiei. În unele momente s-a creat impresia că politicienii – sau, mai probabil, sfătuitorii lor într-ale sănătății publice – au purtat o vendetă împotriva puburilor. Conform restricțiilor impuse, au fost primele care s-au închis și ultimele care s-au redeschis.
În cele câteva luni în care li s-a permis să funcționeze s-au confruntat cu reguli de natură a le distruge afacerea, cum ar fi servirea doar afară sau numai alături de „o masă copioasă”. În Țara Galilor și în unele regiuni ale Scoției a existat o perioadă în care barurile se puteau deschide doar dacă nu serveau alcool. Cu ocazia ultimei carantine, puburilor din Anglia nu li s-a permis să servească bere nici măcar la pachet.
Acesta e genul de reguli pe care săptămâna trecută le-am calificat drept „importante din punct de vedere economic, dar triviale din punct de vedere epidemiologic”. Impactul lor economic devastator poate fi observat în cifrele publicate astăzi de Oficiul Național de Statistică: doar 24% din proprietarii de baruri au „mare încredere” că afacerea lor va supraviețui în următoarele trei luni. 19% au o „încredere scăzută”.
Și dacă 9% din firmele din alte domenii au raportat că profiturile li s-au redus cu peste 50% față de nivelul normal de la începutul lui mai, în cazul puburilor și barurilor cifra e de 33%. Dacă alte firme încă mai au 8% din angajați în șomaj tehnic, peste jumătate din personalul puburilor (55%) e și acum în șomaj tehnic.
Schema de șomaj tehnic a protejat mijloacele de trai a milioane de angajați pe termen scurt, însă ea nu îi protejează cu adevărat decât dacă vor avea o slujbă la care să se întoarcă. Cu cât va persista mai mult situația actuală, cu atât mai puțin probabil va fi ca acea slujbă să mai existe. Este prin urmare imperativ ca la 21 iunie să fie abolite toate regulile de distanțare socială, așa cum propunea inițial Boris Johnson. Puburile au ținut în spinare o povară excesivă vreme de 15 luni. De acum în două săptămâni toate interdicțiile trebuie să dispară.