Personalitatea lui Alexandru Paleologu a fost evocată, sâmbătă, de către fiul său, Theodor Paleologu, în cadrul unei duble lansări: o nouă ediţie a cărţii „Spiritul şi litera” şi CD-ul cu interviuri „Eleganţa ca armă”.

Alături de Theodor Paleologu au vorbit, pe scena Teatrului Metropolis din Capitală, istoricul Petre Guran şi jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu – realizatoarea care l-a intervievat pe Alexandru Paleologu, materialele regăsindu-se pe CD-urile „Eleganţa ca armă”.

Theodor Paleologu a spus că „Spiritul şi litera” este a doua carte a tatălui său publicată de către Casa Paleologu. „N-am respectat întru totul ordinea cronologică, pentru că de fapt ‘Spiritul şi litera’ este prima carte a tatălui meu, este cartea lui de debut, debut foarte târziu. Avea 51 de ani (…) Un debut tardiv, evident, care se explică prin anii de clandestinitate şi de închisoare”, a explicat Paleologu, conform Agerpres.

Tocmai pentru că aceasta este prima carte a lui Alexandru Paleologu, pe copertă este o imagine cu el tânăr, a explicat Theodor Paleologu. „Vreau să acompaniem toate aceste reeditări cu imagini ale tatălui meu la diferite vârste. Problema e că nu prea sunt poze cu tata din perioada intermediară, de la 40 de ani.

Poză făcută de Securitate

Mă rog, e o poză, făcută de Securitate la anchetă. Bună poza, foarte bună poza, dar calitatea nu permitea să lucrăm pe ea”, a mărturisit Theodor Paleologu.

De altfel acesta a apreciat că respectiva fotografie a tatălui său „e cea mai reuşită poză de deţinut anchetat”.

Theodor Paleologu a amintit cum tatăl său vorbea cu naturaleţe despre perioada de detenţie: la un moment dat, când într-o conversaţie, la Paris, a fost menţionată, directorului de la acea vreme de la Luvru, formaţia lui de cunoscător al artei medievale, Alexandru Paleologu a replicat simplu: „Am vrut să am postul ăsta, când am ieşit din închisoare”.

„Acest studiu, tocmai, arată că n-a fost doar atât trecerea lui pe la Institutul de Istoria Artelor, pentru că e un studiu serios şi pe alocuri chiar original, aş spune”, a afirmat Theodor Paleologu, referitor la „Spiritul şi litera”.

Convorbiri emoționante

La rândul său, Petre Guran a apreciat valoarea volumului lansat sâmbătă. „Îţi confirm, ca să spun aşa, evlavia filială. Nu numai că e bun textul fiindcă e al tatălui tău, ci fiindcă este cu adevărat tipul acesta de cunoaştere a unui subiect care te face să spui clar ceea ce vrei să spui”, i s-a adresat istoricul lui Theodor Paleologu.

Jurnalista Anca Mateescu a vorbit despre emoţiile pe care le-a avut la convorbirile cu Alexandru Paleologu. Interviurile de pe dublul CD, din arhiva Radio România, sunt evocări ale scriitorului pe care autorul i-a cunoscut, dar şi mărturisiri ale acestuia despre viaţa sa.

„Cum îi puneai un microfon, vorbea. Eu aveam 20 de ani atunci, 20 şi ceva de ani. Şi să fii în prezenţa unui astfel de om, unui astfel de scriitor, nici nu era nevoie să îi pui întrebări, că oricum aveai emoţii”, a spus realizatoarea Radio România Cultural.

Eseistul şi omul politic Alexandru Paleologu s-a născut la 14 martie 1919. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, în 1943 şi Facultatea de Teatru, secţia Regie şi Teatrologie, în 1950.

Trecerea între religii

În perioada 1938-1946 a colaborat sporadic la reviste precum „Gândirea”, „Lumină şi culoare”, „Universul literar”.

În 1944 a fost numit în Comisia română pentru aplicarea armistiţiului, funcţie pe care a ocupat-o până în 1945. Din 1946 până în 1948 a fost ataşat de legaţie în Ministerul Afacerilor Străine.

Conform romlit.ro, în 1949, a trecut de la ortodoxism la catolicism, pentru ca în anii 1950-1951 să se îndepărteze şi de catolicism, cuprins, cum singur a mărturisit, de un „spirit dionisiac”.

În 1956 s-a angajat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Artei, secţia de Artă medievală, din Bucureşti, mai menţionează sursa citată.

Arestul din regimul comunist

În timpul regimului comunist, a fost arestat în lotul Noica-Pillat, la 8 septembrie 1959, dus la închisoarea „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Bucureşti) şi condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii. Arestările în lotul Noica-Pillat au început în decembrie 1958, cu Constantin Noica, şi s-au finalizat, în ianuarie 1960, cu Nicolae Steinhardt. În acest lot au fost arestaţi în total 23 de intelectuali, care au primit pedepse cuprinse între 6 ani şi 25 de ani muncă silnică, menţionează iiccr.ro.

După ieşirea din închisoare, ca urmare a graţierii din 1964, a ocupat mai multe funcţii administrative în diverse instituţii de cultură. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Artei, secţia de Artă medievală şi la secţia de Istorie a teatrului, în perioada 1964-1967.

Din 1967 până în 1970 a fost secretar literar al Teatrului Nottara din Bucureşti, iar între 1970 şi 1976 a fost redactor la Editura Cartea Românească.

În perioada 1970-1983, a publicat mai multe volume de studii şi eseuri: „Spiritul şi litere. Eseuri critice” (1970, eseuri şi studii); „Bunul simţ ca paradox” (1972, eseuri); „Simţul practic” (1974, eseuri şi polemici); „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu” (1978); ” Ipoteze de lucru” (1980, eseuri); „Alchimia existenţei” (1983, eseuri).

Membru al Uniunii Scriitorilor

De asemenea, din 1967 a fost şi membru al Uniunii Scriitorilor. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1971, pentru volumul de eseuri ”Spiritul şi litere. Eseuri critice”, în 1979, pentru „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”, iar în 1983, pentru ”Alchimia existenţei”.

După 1989, a devenit membru al Asociaţiei Ziariştilor Români (din 1992), preşedinte de onoare al Asociaţiei Ziariştilor Români din Occident (Paris) (din 1991) şi preşedinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (cu sediul la Paris).

Imediat după Revoluţia din 1989 a fost numit ambasador al României în Franţa, însă a fost demis la scurt timp, în iunie 1990. În noiembrie 1991, a publicat volumul „Souvenirs merveilleux d’un ambassadeur des golans” („Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor” (tradus de Al. Ciolan).

A mai publicat, în perioada postdecembristă, volumele „Sfidarea memoriei. Convorbiri apr. 1988-oct. 1989”, în colaborare cu Stelian Tănase (1996), „Despre lucrurile cu adevărat importante”, (1997), „Politeţea ca armă. Convorbiri şi articole mai mult sau mai puţin politice”, (2000); „L’Occident est a l’Est” (2001); „Moştenirea creştină a Europei” (2003), „Breviar pentru păstrarea clipelor”, în dialog cu Filip-Lucian Iorga (2005), „Amicus Plato Sau… Despărţirea de Noica” (2006), „Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton” (2006).

Activitatea politică post-decembristă

În privinţa activităţii politice, după 1989, a fost membru fondator al PAC (1991), din care a demisionat în martie 1995, pentru a intra în PNL.

A fost senator de Argeş, ales la 27 septembrie 1992 pe lista CDR, din partea PAC, şi din 3 noiembrie 1996 reales senator pe listele PNL. Tot din partea PNL a deţinut un mandat de senator în Bucureşti şi în perioada 2000-2004.

În 2000 a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cultura Română, de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arte şi grupul de presă ”Curentul”.

În comunicarea CNSAS din 29 noiembrie 2000, Alexandru Paleologu figura pe lista colaboratorilor organelor de securitate, ca poliţie politică.

În 2003, editura Polirom a publicat o ediţie omagială la adresa scriitorului, îngrijită de Cristian Bădiliţă şi Tudorel Urian: „Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Alexandru Paleologu”.

A murit la 2 septembrie 2005.