Procurorii au indicii că mai mulţi angajaţi ai fondului au primit bani pentru a analiza cu prioritate dosare Prima Casă.
„Actele procedurale efectuate astăzi, 19.07.2018, la sediul FNGCIMM, de catre organele abilitate ale statului, fac parte din cadrul unei investigatii complexe, specializate. Investigația vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracțiuni de corupţie în desfăşurarea activităţii FNGCIMM, fiind vizată o perioadă de timp de câţiva ani. Ancheta este în momentul de faţă în plină desfăşurare“, se arată într-un comunicat al fondului.
Din materialul probator administrat de procurori până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.
Reprezentanţii instituţiei îşi asigură clienţii şi partenerii că proiectele şi programele aflate în derulare se vor desfăşura conform graficelor stabilite.
„Conducerea a luat toate măsurile necesare astfel încât investigația în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei noastre“, se mai menţionează în comunicat.
Programul de garanţii pentru credite Prima Casă a epuizat aproape jumătate din fondurile alocate pentru acest an în cinci luni de funcţionare. Beneficiarii garanţiilor încep să ia credite mai mari decât în anii trecuţi, potrivit datelor Fondului Naţional de Garantare.
În acest an au fost acordate 9.400 de credite Prima Casă, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare. Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporţie de 49,61%, reprezentand 954,39 milioane lei.
Comparativ cu anul 2017, valoarea medie a garanţiilor acordate pentru creditele Prima Casă a înregistrat o creştere de 7%, de la 94,7 mii lei la 101,2 mii lei, iar ponderea imobilelor noi achiziţionate prin program a atins 60%.