Hitler a crezut în Vorsehung (providență). Liderul nazist a considera că nu i se poate întîmpla nimic și nu poate fi atins de nimeni.
Că a fost ales de soartă pentru a realiza ceva extraordinar și că nu-și va da sfârșitul, nici din întâmplare, nici de mînă criminală, până nu va fi împlinit misiunea dată de Dumnezeu, scrie publicația NationalInterest.
Iar providența a fost de partea lui. Încă din 1933, cînd, înainte de a deveni conducătorul celui de-al Treilea Reich, a fost implicat într-un accident grav cu un camion. Rănit, dar viu, a spus că nu poate da ortul popii: misiunea sa nu era încă îndeplinită.
Cam la fel s-a întâmplat și cu tentativele de asasinat. Adolf Hitler știa că are mulți dușmani și se aștepta ca nemții să încerce să-l omoare. Nu oamenii clasei muncitoare. În schimb, dacă aristocrații germani – civili sau militari- pe care Hitler îi ura din vremea Marelui Război, ar fi încercat să-l ucidă, tot providența, spunea el, l-ar salva.
Și a avut dreptate. Până la final, providența l-a protejat pe Hitler de toate încercările de asasinat, inclusiv de complotul generalilor, din iulie 1944.
Încă de la alegerea ca și cancelar, în 1933, agenții săi de securitate au luat măsuri pentru a-l proteja. Mîncarea Führerului era verificată zilnic înainte de a-i fi servită. Iar medicul personal trebuia să raporteze dacă alimentele care ajungeau la el erau otrăvite.
Secretarul partidului, Martin Bormann, verifica și el zilnic apa, oriunde mergea Hitler, pentru a stabili dacă are substanțe toxice. Un episod mai puțin cunoscut ar fi avut loc înainte de război. Se pare că un buchet de trandafiri a fost aruncat în Mercedesul Führerului.
Un ofițer SS l-a luat și după o zi a început să prezinte simptome ale otrăvirii. Examinați, trandafiri s-au dovedit impregnați cu o otravă care putea fi absorbită prin piele. Ulterior, s-a dat ordinul ca niciunui „admirator” să nu i se permită să arunce flori în mașina lui Hitler.
„Măcelarul” Harris
Providența s-a arătat de fiecare dată cînd toate planurile anglo-americanilor de a-l ucide pe Hitler au eșuat.
În aprilie 1945, premierul Winston Churchill a decis că Hitler trebuie să moară. Asasinat. Sarcină încredințată celui mai nemilos și anti-nazist comandant al său, Sir Arthur „Bomber” Harris, șeful comandamentului de bombardiere Royal Air Force. Supranumit chiar de oamenii săi „măcelarul” Harris.
În ultima săptămână a lunii aprilie 1945, serviciile secrete ale Aliaților credeau că Hitler se putea ascunde in doar două locuri, după ce cartierul general fusese cucerit de Armata Roșie. Fie la Berlin, fie la „Cuibul Vulturului”, din Alpii Bavarezi, deasupra orașului Berchtesgaden.
Informații transmise la Washington și Londra indicau că nemții construiesc un fel de fortăreață montană în Alpii Austro-Germani. Deci, aliații bănuiau să că Hitler se îndrepta deja spre Berchtesgaden.
Bormann, „Eminența cenușie”, care în realitate deținea mai multă putere pe frontul german decât Hitler însuși, a declarat întregul munte „sperrgebiet” (interzis). Un batalion SS Waffen era staționat permanent, iar trupele montane și SS patrulau granițele 24 din 24.
Dar englezul Harris a jurat că va șterge Berchtesgaden de pe hartă. Și îl va lichida pe Hitler. Pentru a face asta, a ales unul dintre cei mai experimentați comandanți ai săi de bombardiere: Basil Templeman-Rooke, care, la doar 24 de ani, participase la Ziua Z și supraviețuise celor mai complexe misiuni. Harris i-a ordonat lui Templeman-Rooke să piloteze în ultima misiune a escadronului său, având cea mai importantă țintă nazistă.
Pe 25 aprilie 1945, la 9 dimineața, în Berchtesgaden au început să sune sirenele pre-alarmă. Cea mai mare parte a muntelui, până sus, la Cuibul Vulturului, era acoperirtă de ceață. Dar, la ordinul lui Harris, escadrila 170, formată din celebrele avioane Lancaster, era decisă să-și îndeplinească misiunea. Într-o jumătate de oră, primele bombe au început să cadă pe înălțimile muntelui.
A urmat al doilea raid. Lancaster a aruncat bombe de 500 de kilograme. Imediat a fost lovită casa din Berghof a lui Hitler, unde, cândva, Führer-ul îl primise pe prim-ministrul britanic Chamberlain. Transformată în ruine. Au urmat casele lui Göring, cu tot cu piscină, și Bormann.
Singurul loc care nu a fost nici măcar atins a fost Cuibul Vulturului. Fusese bine camuflat cu frunze de cositor și, probabil, a fost o țintă prea mică pentru oamenii lui Harris.
Dar raidul RAF pe munte a fost în zadar. Templeman-Rooke fusese dezinformat. Führer-ul nu era în acea reședință. Se afla în buncărul său, cruțat încă o dată de „providența” în care credea atât de puternic.