Tichete sociale. Pensionarii vor primi o nouă tranșă de 250 de lei la cardurile pentru alimente

Începând cu 14 august, aproximativ 2,6 milioane de pensionari vor primi tichete sociale de 250 de lei, conform anunțului ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Adrian Câciu a anunțat că în luna august va fi distribuită o nouă tranșă de 250 de lei pentru aproximativ 2,6 milioane de persoane.

Încărcarea cardurilor de alimente cu această sumă va începe pe 14 august pentru toți beneficiarii eligibili.

”O nouă tranşă de 250 lei va fi virată în luna august unui număr de aproximativ 2,6 milioane de persoane!

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili”, spune ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Sprijinul oferit de Guvernul României se adresează următoarelor categorii de beneficiari:

  • Persoanele, atât copii cât și adulți, care sunt încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu și au venituri lunare de până la 2.000 lei.
  • Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, unde venitul lunar pe membru de familie este de maximum 675 lei.
  • Familiile monoparentale cu venituri lunare de maximum 675 lei pe membru de familie.
  • Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutorul de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările ulterioare.
  • Pensionarii din sistemul public de pensii, cei înregistrați la casele de pensii sectoriale și beneficiarii drepturilor conform legilor speciale, ale căror venituri lunare sunt de până la 2.000 lei.
  • Persoanele fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.

Ministrul Muncii a anunțat că procesul de reevaluare a dosarelor de pensii a fost finalizat de CNPP

În altă ordine de idei, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a informat despre progresul în aplicarea noii legi a pensiilor.

Simona Bucura Oprescu
SURSA FOTO: Facebook, Simona Bucura Oprescu

Ea a precizat că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite pensionarilor între 16 și 31 august.

În prezent, angajații Caselor Teritoriale de Pensii au început să listeze aceste decizii. Ministrul a subliniat că, în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea.

”Colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat procesul de reevaluare a dosarelor de pensii, asta înseamnă că în acest moment toate datele sunt în sistemul informatic. (..) Sunt în plin proces de recalculare, colegii de la casele teritoriale de pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.

Ministrul a explicat că, după consultări cu Poșta Română, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) și asociațiile de pensionari, s-a decis ca toate deciziile de recalculare să fie trimise înainte de 1 septembrie, în loc de a le trimite în etape.

Întrebată despre data exactă a trimiterii acestor decizii, ministrul a menționat că ”Deciziile de recalculare vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari. În septembrie ajunge pensia recalculată în baza principiilor noii legi a pensiilor.

Ministrul a arătat și plicul ce va fi trimis pensionarilor cu decizia de recalculare a pensiei conform noii legi.

Acest plic conține ”un formular cât mai simplu realizat de cei de la CNP, pentru ca fiecare pensionar să poată verifica uşor aceste date”.

În legătură cu posibilele scăderi ale pensiilor, ministrul, a spus: ”Important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”.