Tichete pentru pensionari, înainte de Crăciun! Veste uriaşă pentru cei cu pensii mici

bani, pensii, tichete sociale

SURSA FOTO: Dreamstime

Moş Crăciun va aduce pensionarilor cu venituri mici așa-numita „a 13-a pensie”. Vezi dacă te încadrezi și ce pensie trebuie să ai ca să o primești.

Pensionarii primesc „a 13-a pensie” înainte de Crăciun, sub formă de tichete sociale

Cea de-a 13-a pensie, de Crăciun! Direcția de Asistență Socială Botoșani a anunțat, pe 6 noiembrie, că a deschis procesul de primire a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale destinate pensionarilor.

Aceste tichete sunt distribuite de două ori pe an, în preajma sărbătorilor pascale și înaintea celor de iarnă. Deși valoarea lor nu este foarte mare, ele reprezintă practic un ajutor important în lunile de iarnă.

Cei care vor beneficia de acest sprijin înaintea sărbătorilor vor fi seniorii care sunt incluși în sistemul public de pensii. Ei vor primi 100 de lei de persoană. Pentru a se califica pentru acest sprijin, seniorii trebuie să fi împlinit vârsta de 65 de ani.

În plus, venitul net lunar al acestora (provenit dintr-o singură pensie sau din cumularea mai multor pensii) trebuie să atingă 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale asociate depozitelor bancare deținute de titular, fie mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilit anual prin legea bugetului de stat, înmulțit cu coeficientul 1,02, adică 1.148 de lei.

De asemenea, pensionarii care doresc să beneficieze de acest ajutor nu trebuie să aibă venituri provenite din beneficii de asistență socială pentru nevoi speciale sau handicap.

Cererile se depun la sediul Direcției de Asistență Socială, situat pe strada Săvenilor nr. 12, din Botoșani. În momentul depunerii cererii, solicitantul trebuie să atașeze o copie a actului de identitate și cuponul de pensie din luna precedentă.

„Pentru pensionarii cu venituri mici este important orice ajutor primit din partea autorității publice locale. De aceea, le transmit acestora să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială, unde colegii noștri au toată disponibilitatea de a-i ajuta”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, coordonator al Direcției de Asistență Socială Botoșani.

Tichetele pot fi ridicate și de către un reprezentant legal, care trebuie să vină cu buletinul personal, cât și cu cel al beneficiarului. Pensionarii vor putea cumpăra cu aceste tichete alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Ele vor putea fi cumpărate doar din anumite magazine, despre care vor afla în momentul acordării tichetelor.

Ajutoarele sunt oferite din bugetul local. În primăvara anului 2023, 368 de penionari din Botoșani au primit astfel de tichete.

Tichete sociale și pentru pensionarii din Slatina

Primăria Slatina a informat că începând din 2023 va acorda, la rândul său, un mic ajutor de Crăciun, destinat localnicilor cu venituri mici. Cererile s-au depus în perioada 2 – 31 octombrie.

Beneficiarii care s-au putut înscrie au fost:

  • Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu;
  • Pensionari, indiferent de vârstă sau tipul de pensie, cu drepturi obținute din pensie sau din pensii și/sau venituri nete cumulate, care nu depășesc 1.200 lei lunar;
  • Beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale, care nu sunt pensionari, și ale căror venituri nete cumulate nu depășesc 1.200 lei lunar.

„Tichetele sociale, în valoare de 150 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit la cele nouă puncte, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă prin mijloace electronice la adresa office@das-slatina.ro, cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele necesare.

Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. De menționat că tichetele sociale (150 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române”, a anunțat Primăria Slatina.

Iată care sunt cele 9 puncte de unde vor putea fi ridicate tichetele:

a) Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire: sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1; Direcția Generala Economică: str. Toamnei, nr. 6;

b) Direcția de Asistență Socială Slatina – 3 puncte de primire: sediu central – str. Frații Buzești, nr. 6; Centrul Comunitar de Asistenţă Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22; Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;

c) Direcția Administrare Patrimoniu – 1 punct de primire – str. Unirii, nr. 2B;

d) Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul);

e) Compania de Apă Olt – 1 punct de primire: Casieria din str. Artileriei, nr. 2;

f) Loctrans – 1 punct de primire: Casieria din b-dul A.I. Cuza.