În trecut, s-a anuțat public că oamenii care au schema completă de vaccinare vor putea beneficia de un tichet de masa în valoare de 100 de lei. Nici până în prezent, cetățenii imunizați prin injectare nu au primit bonurile de masă promise de către stat. În acest moment, Ministerul Sănătății trebuie să aloce 230 milioane de lei către DSP-urile din țară.
Lovitură după lovitură pentru sistemul sanitar din România! Nici până în ziua de azi, DSP-urile din țară nu au primit suficienți bani pentru a elibera tichete de masă pentru toți cetățenii vaccinați.
În trecut, s-a încercat o remontare a campaniei de vaccinare anti-covid din țară prin oferirea unor beneficii financiare persoanelor imunizate prin injecție. În prezent, promisiunea sumei de 100 de lei făcută oamenilor care îşi fac completă de vaccinare stagnează.
2,3 milioane de vaccinați
De la sfârșitul acestei veri până în prezent, peste 2,3 milioane de români s-au vaccinat, ceea ce înseamnă că sunt eligibili să primească 100 de lei sub forma unor bonuri de masă. Există judeţe unde banii alocaţi s-au epuizat, în ciuda faptului că nici în octombrie nu au fost despăgubiți toți vaccinații. În prezent, Direcţiile de Sănătate Publică aşteaptă ca Ministerul Sănătăţii să trimită banii pentru a achiziţiona tichetele respective.
În Suceava şi Hunedoara, Direcţiile de Sănătate Publică au resurse financiare pentru a acoperi circa jumătate din vaccinările realizate în noiembrie.
„Ne-au fost repartizate două tranşe de bani, am făcut achiziţia şi le-am repartizat la centrele de vaccinare. Iniţial ne-au repartizat aferent lunii septembrie, apoi am primit o tranşă pentru luna octombrie, le-am achiziţionat, am distribuit, s-au epuizat în acest moment. Aşteptăm de la minister să ne mai vină o tranşă de bani, alocări bugetare, imediat ce ne ajung banii în cont, facem achiziţia şi le repartizăm la centrele de vaccinare. Acum în centrele de vaccinare (din Hunedoara – n.red.) nu mai există în acest moment tichete de masa”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
În timp ce în alte regiuni ale țării, precum Ialomiţa, tichetele de masă au fost acoperite până pe 5 noiembrie. Dacă Ministerul Sănătăţii nu va trimite banii rapid către DSP-uri, atunci acestea nu vor putea achiziţiona bonurile de masă promise.
„Noi am cumpărat tichete de toţi banii pe care i-am primit. Am început distribuţia în ordine, începând cu luna septembrie. O să începem şi pe luna octombrie să distribuim. Mai aşteptăm şi alţi bani pentru achiziţionarea altor tichete. Acum avem bani pentru lunile septembrie şi octombrie, vom avea bani până pe 5 noiembrie inclusiv să plătim. Pe măsură ce vin finanţările de la Ministerul Sănătăţii vom achiziţiona tichete şi le vom distribui. Am primit în jur de 3 mld. lei vechi (300.000 lei – n.red.)”, a spus Dan Noel, director executiv al DSP Ialomiţa.
2% din bugetul total al Sănătății pentru tichetele de vaccinare
Tichetul de masă pentru imunizați cu schemă completă a intrat în vigoare din 31 august 2021, astfel că toţi cetățenii care au fost injectați după această dată sunt eligibili să primească 100 de lei. Suma necesară pentru acoperirea numărului total de vaccinați ar însemna mai puţin de 2% din bugetul total al Sănătății, potrivit calculelor ZF, potrivit alephnews.ro.
„Până acum au fost alocate 38 de milioane de lei pentru tichetele de masă, la care se adaugă aceşti 30 de milioane care vor veni în sistem, probabil, de săptămâna viitoare“, a spus Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.