Tichetele de sănătate: cât, cum şi pentru ce vom plăti

Tarifele propuse pentru unele servicii medicale incluse în proiectul privind tichetele de sănătate sunt chiar de două ori mai mari comparativ cu ţări din Europa Centrală ale căror economii sunt comparabile cu cea a României. Guvernul a aprobat introducerea tichetelor de sănătate reprezentând contribuţia personală la plata serviciilor medicale, în limita unui plafon maxim anual de 600 lei, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. El a precizat că persoanele din ca

Tarifele propuse pentru unele servicii medicale incluse în proiectul privind tichetele de sănătate sunt chiar de două ori mai mari comparativ cu ţări din Europa Centrală ale căror economii sunt comparabile cu cea a României.

Guvernul a aprobat introducerea tichetelor de sănătate reprezentând contribuţia personală la plata serviciilor medicale, în limita unui plafon maxim anual de 600 lei, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. El a precizat că persoanele din categorii defavorizate vor fi scutite de la plata acestei contribuţii.

Potrivit ministrului Bazac, introducerea acestor tichete reprezintă şi o condiţie inclusă în acordul încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Prost, dar scump

O analiză comparată realizată de către capital.ro arată că la unele servicii standard, cum ar fi, de exemplu, consultaţia în ambulatoriu, tarifele propuse de către Ministerul Sănătăţii pentru contribuabilii români sunt mai mari sau mult mai mari, în unele cazuri, decât în ţările din vecinătate, unde nivelul de trai este oricum la un nivel mai ridicat.

Astfel, dacă în România consultaţia în ambulatoriu va costa 10 lei, adică aproape 2,5 euro, în Ungaria acelaşi serviciu costă 1,2 euro. Şi în Cehia tariful este mai mic, respectiv 2 euro, iar în Croaţia acesta este de 1,5 euro.

De asemenea, diferenţe există şi în ceea ce priveşte ziua de spitalizare, care în România este de 2,5 euro, în Cehia de 2 euro, în Ungaria de 1,2 Euro, în Estonia de 1,5 euro. Asta fără să luăm în calcul condiţiile din spitalele româneşti.

Germania: 10 euro ziua de spitalizare

Comparativ cu ţările dezvoltate, tarifele propuse de Ministerul Sănătăţii sunt mai mici, dar raportul salariu/tarife medicale nu este în favoarea contribuabililor români.

În Germania, de exemplu, o consultaţie în ambulatoriu costă 10 euro, faţă de aproape 2,5 în România, dar ziua de spitalizare costă doar 10 euro, în contextul în care în România va costa 5 euro.

În Franţa este un sistem oarecum mai complicat, care include o coasigurare pentru serviciile spitaliceşti, care ajunge la 20% din valoarea acestora, la care se adaugă 16 euro pe zi.

Plafon maxim: 600 lei/an

Potrivit proiectului ministerului, va fi stabilit un pachet general de servicii medicale care va acoperi asistenţa medicală gratuită pentru urgenţele reale şi intervenţiile chirurgicale. Printre serviciile medicale acoperite se mai numără prezenţa medicului de familie la cabinet 7 ore/zi sau examenele EKG şi de ecografie.

Tichetul pentru sănătate va reprezenta contribuţia personală la plata serviciilor medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în momentul utilizării efective a acestora şi se va aplica în ambulator, în spital (cu excepţia urgenţelor) şi pentru investigaţiile paraclinice.

Potrivit proiectului, contribuţia personală a fiecărui angajat prin tichetele pentru sănătate se plafonează la 600 lei pe an, sumă care s-a propus a fi dedusă fiscal.

Tarifele propuse prin introducerea tichetelor de sănătate

– consultaţii la medicul de familie – 5 lei la cabinet şi 10 lei la domiciliu

– consultaţie la medicul specialist, în ambulator: 10 lei şi 20 lei la domiciliu

– fizioterapie,kinetoterapie: 50 lei/cură

– spitalizare: 10 lei/zi

De asemenea, o consultaţie efectuată de către serviciul de ambulanţă va costa 20 de lei. Această plată se va face doar în situaţia în care nu este vorba despre o urgenţă medicală.

Introducerea acestor tichete de sănătate nu influenţează contribuţiile care se plătesc deja, respectiv 5,2% la angajator şi 5,5% la angajat, astfel că, practic, vom plăti de două ori pentru acelaşi servicii.

DETALII:
Citeşte şi Gratuitate la spital doar pentru urgenţe.