Țigări și alcool doar cu buletinul! Comercianții vor fi obligați să ceară actul de identitate

buletin de identitate

SURSA FOTO: Dreamstime

Țigări și alcool doar cu buletinul. Acestea nu vor mai putea fi cumpărate fără verificarea actului de identitate, în cazul în care comercianţii au suspiciuni în privinţa vârstei cumpărătorului.

Țigări și alcool doar cu buletinul. Comercianţii ar urma să ceară un act de identitate ori de câte ori au suspiciuni în privinţa vârstei cumpărătorului. Amintim că minorii nu au voie să cumpere alcool şi ţigări nici în momentul de față.

Totuși, comercianţii nu le pot verifica în niciun fel vârsta și se bazează mai mult pe intuiţie.

Țigări și alcool doar cu buletinul. Comercianţii vor cere actul de identitate

Noua modificare legislativă le-ar da posibilitatea comercianţilor să le ceară minorilor buletinul, în cazul în care au suspiciuni cu privire la vârsta acestora. Proiectul a trecut deja de Senat şi urmează să meargă în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

În cazul în care va primi undă verde, proiectul va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Trebuie menționat că aceștia au datoria să verifice actul de identitate fără să stocheze în niciun fel informaţiile personale.

Proiectul de lege a fost adoptat fără dezbatere în cadrul Senatului

Amintim că Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ prin care comercianții vor putea verifica vârsta persoanelor care cumpără țigări și băuturi alcoolice. Proiectul de lege a fost adoptat fără dezbatere în cadrul Senatului, însă votul decisiv îl va avea Camera Deputaților.

„Este important să ne asigurăm că cei care cumpără alcool și tutun sunt suficient de maturi și responsabili pentru a face alegeri informate și sănătoase în ceea ce privește consumul acestor produse.

Verificarea vârstei cumpărătorilor este o măsură importantă pentru a preveni accesul la aceste produse și pentru a reduce consumul lor la o vârstă fragedă”, au declarat reprezentanții USR, inițiatorii proiectului.

În România, 15% dintre fumătorii adulți, adică 1 din 6, au declarat că au început să fumeze înainte de 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani, arată un raport citat de către inițiatori.

Datele se bazează pe o cercetare a Organizației Salvații Copiii, din 2019, când 14,6% dintre copiii școlarizați, cu vârsta între 13 și 15 ani, fumau tutun clasic. Unitățile care încalcă această lege vor fi, așadar, amendate cu până la 500 de lei.

În altă ordine de idei, președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a depus, în numele PSD, un proiect de lege care vizează interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice.