Kosovo interzice TikTok-ul pe telefoanele funcționarilor publici
Guvernul din Priştina a decis vineri, 28 iunie, să interzică TikTok-ul pe telefoanele funcționarilor publici pentru a evita posibilele atacuri cibernetice.
Toți cei care aveau instalată aplicația mobilă sunt obligați, acum, să o dezinstaleze.
„Cu această decizie, toate instituţiile publice care deţin şi administrează reţelele de comunicaţii ale statului trebuie să impună restricţiile tehnice necesare pentru a împiedica funcţionarea TikTok în clădirile publice”, a anunţat, vineri, biroul de presă al prim-ministrului din Kosovo.
Mai multe state din lumea largă, precum Australia, Belgia, Canada, Danemarca, India, Noua Zeelandă, Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, au implementat măsuri similare.
TikTok nu va fi interzis în România
În România, însă, aplicația mobilă nu va fi interzisă, a dat asigurări ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, în martie 2024. În acea lună, el a oferit mai multe informații despre regulile de reglementare a rețelelor sociale. Vor fi eliminate doar mesajele care încalcă regulile democratice.
TikTok-ul sau orice altă aplicație nu va fi interzisă. Totuși, au fost implementate „niște reguli foarte clare” care vor guverna fenomenul de deepfake (n.red. – înlocuirea asemănării unei persoane în mod convingător cu a alteia).
Potrivit spuselor sale, există două paliere. Primul palier este unul tehnic. În urma unei analize făcute de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) și autoritățile statului în materie de securitate cibernetică, a fost realizată o recomandare prin care aplicația mobilă nu va fi instalată pe dispozitive de serviciu din administrația publică.
Al doilea palier ține de reglementarea inteligenței artificiale și marketingul politic. Este vorba despre o directivă care vizează conținutul care incită la ură și ură împotriva statului. Sunt vizate și tehnologiile AI care nu respectă condițiile de utilizare ale platformelor sociale.
„Nu vreau să se panicheze lumea că o să interzicem de mâine TikTok-ul sau orice altă aplicație, ci vorbim despre niște reguli foarte clare care vor guverna când vorbim despre deepfake, informarea greșită a oamenilor”, a zis oficialul român la acea vreme.
Aveți AICI mai multe detalii.