TikTok răspunde acuzațiilor. Aplicația nu s-a implicat în niciun fel: Afirmaţii inexacte şi înşelătoare

TikTok

SURSA FOTO: Dreamstime

Reprezentanții platformei TikTok au respins acuzațiile formulate de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care a sugerat că algoritmii rețelei ar fi favorizat un anumit candidat în cadrul alegerilor prezidențiale desfășurate recent în România.

Într-un răspuns oficial citat de Reuters, purtătorul de cuvânt al TikTok a calificat aceste acuzații drept „inexacte și înșelătoare”. Potrivit platformei, prezența echilibrată a candidaților pe TikTok și pe alte rețele sociale arată că nu există dovezi clare care să sprijine acuzațiile de favorizare.

Reprezentanții platformei TikTok au respins acuzațiile formulate de CNA

Reprezentanții companiei au subliniat faptul că acuzațiile recente sunt „inexacte şi înşelătoare”, iar majoritatea candidaţilor şi-au stabilit o prezenţă pe aplicația menționată.

Totodată, spun ei, câştigătorii şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale în afară de cea menționată.

„Aceste afirmaţii despre alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare, dat fiind că majoritatea candidaţilor şi-au stabilit o prezenţă pe TikTok şi câştigătorii şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale în afară de a noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al TikTok, citat de Reuters.

CNA a sesizat Comisia Europeană pentru a investiga presupusul rol al TikTok în influențarea opiniei publice în timpul alegerilor.

SURSA FOTO: Dreamstime

Vicepreședintele CNA a lansat mai multe acuzații grave

Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele CNA, a susținut că, în opinia Consiliului, algoritmii platformei ar fi fost „amplificați cu conținut favorabil unui anumit candidat, generând dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic”. Acuzațiile respective au fost respinse de către reprezentanții TikTok.

De asemenea, Klaus Iohannis, a convocat pentru joi, 28 noiembrie , o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), la Palatul Cotroceni.

Administrația Prezidențială nu a precizat dacă această întâlnire va aborda direct subiectul sesizărilor CNA.

Totuși, contextul alegerilor și posibilele riscuri cibernetice, inclusiv cele legate de presupusa manipulare a opiniei publice sunt teme de actualitate.

Duminică, 24 noiembrie, a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din România

Amintim că duminică, 24 noiembrie, a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Rezultatele finale publicate, marţi, de Biroul Electoral Central prezintă următoarea situație.

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat poziția de favorit după ce a obținut un rezultat spectaculos de 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22,94% din totalul de voturi exprimate.

Pe următorul loc s-a aflat Elena Lasconi, de la USR, cu 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19,18%. Turul doi al alegerilor prezidenţiale este programat pentru 8 decembrie.