TIMBRUL DE MEDIU va intra în vigoare din 15 martie. Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului aprobată în urmă cu aproximativ două săptămâni de Executiv, prin care se instituie noul timbru de mediu, a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând cu data de 15 martie.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro 3 şi Euro 4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor pe motorină’.

Practic, în calculul taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei.

Un element de noutate adus de ordonanţa adoptată de Guvern în data de 19 februarie este că persoanele care doresc să cumpere maşini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro.