Timpul nu mai are răbdare cu managerii de bănci, fonduri de investiţii sau societăţi de asigurări. Profiturile nu se mai fac doar aşteptând clientul la ghişeu, iar o fracţiune de procent câştig la cota de piaţă se obţine acum mai greu decât creşterile spectaculoase din anii trecuţi. Ce s-a schimbat între timp? Un lucru simplu, care chiar dacă a existat şi până acum, abia de curând a început să îşi facă simţite, foarte puternic, efectele: concurenţa. Instituţiile f
Timpul nu mai are răbdare cu managerii de bănci, fonduri de investiţii sau societăţi de asigurări. Profiturile nu se mai fac doar aşteptând clientul la ghişeu, iar o fracţiune de procent câştig la cota de piaţă se obţine acum mai greu decât creşterile spectaculoase din anii trecuţi.
Ce s-a schimbat între timp? Un lucru simplu, care chiar dacă a existat şi până acum, abia de curând a început să îşi facă simţite, foarte puternic, efectele: concurenţa. Instituţiile financiare româneşti sunt nevoite să acţioneze cât mai repede pe piaţă pentru a atrage banii clienţilor. Înainte chiar de a-şi începe activitatea, managerii viitoarelor fonduri de pensii private, amânate ani de zile din cauza ezitărilor legislative, ştiu că trebuie să se grăbească. De anul viitor, vor avea de înfruntat nu numai competitorii locali, ci şi concurenţa fondurilor din străinătate, unde orice român va putea contribui. Şi băncile „se grăbesc“. O fac pentru a ajunge mai aproape de clienţi, prin agenţii deschise în cele mai îndepărtate cartiere, prin credite acordate în câteva ore sau prin produse pe care le accesezi chiar în magazin. Pentru bănci, fonduri sau jucători ai pieţei de capital, numărătoarea inversă înaintea aderării a început înaintea verdictului Comisiei Europene, concurenţa în creştere făcând pieţele financiare „să se mişte“ mai repede decât alte sectoare.