SUA nu vor lupta în Ucraina, dar pot face mult mai mult pentru a ajuta
În ciuda curajului lor enorm și a succeselor tactice de până acum, ucrainenii se confruntă cu un adversar rus superior numeric și clar dispus, pe baza activității recente, să vizeze populația civilă, în încercarea sa de a subjuga marile orașe ale Ucrainei. În același timp, cea mai evidentă opțiune pentru a evita acest rezultat – impunerea unei zone de excludere aeriană – nu este un demers pe care NATO să îl facă, întrucât nu dorește un război cu Rusia.
Dar, pe scurt, SUA și aliații lor pot face și trebuie să facă mai mult pentru a-i ajuta pe ucraineni acum, a scris Wess Mitchell pentru time.com
În primul rând și cel mai urgent, trebuie să menținem armata ucraineană în stare de luptă, cu o aprovizionare neîntreruptă de arme și provizii. Cel mai recent pachet de ajutor de 350 de milioane de dolari este binevenit, dar va fi nevoie de mai mult în zilele următoare, pe măsură ce luptele continuă și viteza de epuizare a munițiilor se accelerează. Ucrainenii vor avea nevoie de un flux constant de muniție pentru arme de calibru mic, puști contra-drone, arme antitanc Javelin și NLAW și rachete antiaeriene Stinger, precum și sisteme de comunicații sigure și provizii medicale. Rachetele antiaeriene sunt esențiale pentru protejarea unităților terestre ucrainene de atacurile aeriene. Rachetele Stresla furnizate de Germania nu au fost încă trimise, iar un număr mare dintre acestea datează din perioada comunistă și probabil sunt inutilizabile.
SUA și aliații lor vor avea nevoie de un plan cuprinzător pentru susținerea ucrainenilor
SUA și aliații lor vor avea nevoie de un plan cuprinzător pentru susținerea ucrainenilor prin ceea ce ar putea fi o luptă întinsă pe mai mulți ani. Solicitarea administrației pentru o finanțare de 10 miliarde de dolari pentru arme și ajutor umanitar este un pas în direcția bună. Dar nu este vorba doar de finanțare; de asemenea, trebuie să ne asigurăm că producem armele de care au nevoie ucrainenii. Rachetele Stinger, de exemplu, se bazează pe o tehnologie veche, iar unele dintre componentele lor nu mai sunt produse. Cele pe care le-am trimis fie provin din inventarul nostru limitat, fie din cele ale aliaților noștri europeni, care necesită permisiunea noastră pentru a le reexporta. Trebuie să eliminăm sau să simplificăm aceste restricții, pentru a accelera procesul, în timp ce grăbim producția unei versiuni actualizate de rachete Stinger, pe care le putem realiza din plin.
De asemenea, SUA și aliații lor trebuie să se asigure că armele, odată produse, ajung efectiv în mâinile ucrainenilor. Acest lucru nu este atât de simplu pe cât poate părea, deoarece Rusia ar putea în curând să controleze spațiul aerian ucrainean. Trebuie să-i ajutăm pe ucraineni să dezvolte rute terestre alternative, astfel încât transporturi întregi să nu se piardă într-un atac aerian rusesc, precum și zone sigure în țările învecinate, unde soldații ucraineni se pot reaproviziona, antrena și își pot vedea familiile, înainte de a se întoarce la luptă. Modelul nostru ar trebui să fie Afganistanul anilor 1980, unde SUA au condus o campanie de succes, pentru a susține mujahedinii împotriva sovieticilor.
Un alt lucru de care ucrainenii au nevoie urgentă sunt informațiile. Deși oferim în prezent anumite informații, nu oferim, așa cum a subliniat președintele Comitetului pentru serviciile armate ale Camerei, ceea ce este necesar: informații tactice în timp real, pe câmpul de luptă, de tipul celor care le-ar permite să localizeze și să distrugă unitățile rusești pe câmpul de luptă. Furnizarea unor astfel de informații trupelor ucrainene le-ar oferi acestora un avantaj crucial împotriva adversarilor superiori din punct de vedere numeric și tehnic.
De asemenea, SUA trebuie să ia măsuri urgente pentru a ajuta la consolidarea capacităților defensive ale aliaților NATO care se învecinează direct cu Ucraina. Mărirea recentă decisă de Administrație pentru finanțarea suplimentară nu îi ajută pe acești aliați; acoperă doar plata și suplimentarea trupelor americane trimise din Europa. Aliații precum Polonia, România și țările baltice au acum nevoie de tipurile de arme care le-ar permite să țintească și să distrugă unitățile de tancuri rusești – arme precum ATACM (rachete sol-sol), HIMAR (rachete de artilerie) și PRSM (rachete de precizie, de rază lungă de acțiune). Având în vedere raza lor scurtă de acțiune, aceste arme se potrivesc bine peisajului est-european și ar fi prea puțin utile într-un război împotriva Chinei. Simplul fapt de a oferi asemenea arme acestor state din prima linie ar întări descurajarea NATO și i-ar trimite un semnal clar lui Putin că un atac asupra NATO va fi întâmpinat cu pierderi grele.
Statele Unite au, de asemenea, un inventar de arme care se află în proces de dezafectare, care ar putea fi oferite sau vândute statelor NATO din prima linie, cum ar fi aeronavele F-15, F-16 și A-10. Procedând astfel, nu numai că s-ar întări aceste armate, ci ar putea, de asemenea, să trimită echipamentele post-sovietice din stocurile lor actuale, cum ar fi avioanele de luptă MiG, ucrainenilor, care sunt deja bine familiarizați cu operarea lor.
De asemenea, SUA ar trebui să folosească mai bine numărul mare de trupe pe care le-am staționat în Europa de Vest, deplasându-le spre Est. Brigada Stryker mutată recent din Germania în România ar trebui să rămână permanent acolo, iar unitatea 173 Aeropurtată trimisă din Italia în Norvegia ar trebui să facă din Norvegia noua sa casă.
Este posibil ca aceste schimbări să nu fie binevenite pentru aliații vest-europeni precum Germania și Italia, care beneficiază economic de prezența unităților pe solul lor. Dar beneficiul pe care îl obțin dintr-un flanc estic mai sigur va depăși cu mult pierderile. Este esențial ca acești aliați să rămână fermi în respectarea deciziilor lăudabile pe care mulți dintre ei (mai ales, Germania) le-au luat pentru a-și crește cheltuielile pentru apărare. Este vorba, până la urmă, de apărarea propriului continent, lucru ce trebuie înțeles nu ca un angajament de moment, ci unul pe termen lung.
În paralel, SUA trebuie să regândească unele dintre modificările propuse pentru forțele noastre nucleare. Nu este momentul, când Putin face amenințări nucleare explicite, să eliminăm arme precum B-83, cea mai puternică bombă nucleară a noastră, sau focosul nuclear cu randament redus W76-2. Și cu siguranță nu este momentul să renunțăm la ambiguitatea strategică, prin adoptarea unei politici declarative, care ar limita opțiunile noastre de răspuns într-o criză nucleară. Anunțarea unei reexaminări a acestor planuri imprudente ar trimite un semnal puternic Moscovei, dar și aliaților care au fost deranjați de dorința Administrației Biden de a slăbi postura noastră nucleară.
În toate aceste cazuri, SUA și aliații lor pot face mult mai mult pentru a ajuta Ucraina, pentru a descuraja Rusia să atace flancul estic al NATO și pentru a se poziționa pentru a avea opțiuni mai bune, pe măsură ce criza continuă să escaladeze. În nenumărate ocazii, de-a lungul deceniilor – în Coreea, Vietnam, Irak, Siria și Afganistan –, rușii i-au ajutat și i-au instigat pe dușmanii Americii, mereu în umbra amenințării nucleare. În Ucraina avem ocazia să le returnăm favoarea ajutând un popor asediat în mod brutal, a cărui cauză este întru totul justă.
