Într-o postare pe peagina de facebook, Costel Alexe susține că municipiul Timişoara, unul dintre cele cinci municipii din România care se află sub procedură de infringement a Comisiei Europene pentru depăşirile de dioxid de azot, face progrese, tendinţa de creştere fiind întreruptă după mulţi ani.
Totodată, ministrul Mediului subliniează faptul că trebuie adoptat cât mai repede Planului Integrat de Calitate a Aerului care să cuprindă, printre altele, măsuri pentru fluidizarea traficului, încurajarea transportului în comun şi mărirea suprafeţei spaţiului verde.
”Timişoara este unul dintre cele cinci municipii din România care se află sub procedură de infringement a Comisiei Europene pentru depăşirile de dioxid de azot. Vestea bună este că Timişoara face progrese vizibile. Pentru prima dată după mulţi ani, tendinţa de creştere a concentraţiilor a fost întreruptă.
Traficul trebuie fluidizat
Avem însă nevoie să continuăm în ritm accelerat şi am convenit cu domnul primar adoptarea cât mai rapidă a Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA), un instrument esenţial pentru acest proces”, scrie Costel Alexe pe facebook.
Ministrul a mai precizat că măsurile prevăzute de PICA au în vedere fluidizarea traficului, încurajarea transportului în comun, mărirea suprafeţei spaţiului verde, utilizarea mijloacelor de transport nepoluante, măsuri care vizează emisiile produse de autovehicule, îmbunătăţirea activităţii de salubrizare a oraşului, controlul conformării cu prevederile documentelor urbanistice, utilizarea energiilor neconvenţionale.