Western Digital Corp, a anunţat că directorul financiar Tim Leyden, în vârstă de 62 de ani, se retrage după 24 de ani în serviciul companiei.
El va fi urmat în această poziţie de Olivier Leonetti, în vârstă de 50 de ani, care a deţinut funcţia de Vicepreşedinte pe Finanţe la Amgen Inc. din 2011, după ce anterior a petrecut 14 ani în rolul de lider global Financiar la Dell Inc. Leyden va rămâne în companie până în ianuarie 2015 într-un rol de tranziţie cu titlu consultativ pentru Preşedintele şi Directorul executiv Steve Milligan şi pentru Leonetti. Schimbarea intră în vigoare din data de 8 septembrie 2014.
Prima perioadă a lui Leyden în cadrul Western Digital s-a desfăşurat în perioada 1983~2000. În 2007 a revenit în companie ca Vicepreşedinte Executiv pe Finanţe. Ulterior, el a fost atât Vicepreşedinte Executiv pe Finanţe, cât şi Director Financiar sau Director Operaţional pentru Western Digital Corp. şi Preşedintele Companiei Subsidiare WD. Apoi, în 2013, şi-a reasumat rolul de CFO la Western Digital Corp.
La Amgen, Leonetti a coordonat organizarea finanțelor la nivel global. În 2013 compania a înregistrat venituri de 19 miliarde dolari și a jucat un rol de lider în definirea și punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare a produselor și a strategiilor comerciale în organizația Amgen la nivel mondial. La Dell, Leonetti a fost Vicepreşedinte, Responsabil Financiar pentru Divizia de Consum și Vicepreședinte Financiar la nivel mondial pentru afacerile Dell.com.