Parlamentul European a votat astăzi un pachet de reglementări care interzice cetăţenilor din Uniunea Europeană să muncească mai mult de 48 de ore pe săptămână.
Deputaţii europeni au solicitat, în a doua lectură să nu existe nicio excepţie de la săptămâna de lucru de maxim 48 ore. Deputaţii au considerat că derogările existente pentru această regulă ar trebuie să fie eliminate în cursul a trei ani. În plus perioadele de gardă, inclusiv perioada inactivă trebuie considerată drept timp de lucru.
În vederea modificării Poziţiei comune a Consiliului a fost nevoie de majoritatea absolută a voturilor pentru adoptarea amendamentelor propuse de comisia parlamentară pentru afaceri sociale, adică 393 de voturi pentru.
„Votul de azi este un triumf pentru toate grupurile politice din Parlamentul European. De asemenea, este o victorie pentru cele 2 milioane de medici şi studenţi la medicină din UE. În plus este o oportunitate pentru Consiliu de a se angaja în mod ferm pentru agenda cetăţeanului şi de a avea o conciliere constructivă”, a declarat Alejandro Cercas în urma votului, solicitând Comisiei Europene de a deveni în sfârşit un adevărat arbitru şi de a înceta a susţine Consiliului.
Definiţia timpului de lucru
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, elementele caracteristice ale conceptului de „timp de lucru” constau din obligaţia de a fi prezent fizic în locul stabilit de angajator şi de a rămâne la dispoziţia acestuia în vederea prestării fără întârziere a unor servicii, dacă este necesar.
Timpul maxim de lucru săptămânal – 48 ore
„Revizuirea directivei privind timpul de lucru este un motiv de îngrijorare pentru milioane de lucrători”, a declarat raportorul PE Alejandro Cercas (PSE, Spania). Săptămâna de lucru de 48 ore a fost stabilită în prima convenţia OIM, motto-ul fiind ” a munci pentru a trăi şi nu invers.” a declarat eurodeputatul spaniol în cadrul dezbaterii parlamentare.
Parlamentul s-a exprimat pentru perioada maximă de lucru de 48 ore / săptămână, iar excepţiile de la această regulă ar trebui să expire în următorii trei ani. Cu votul din 18 decembrie 2008, Parlamentul European s-a exprimat împotriva derogării de la principiul săptămânii de lucru de maxim 48 de ore. Abolirea acestei clauze a fost susţinută în plenul PE cu 421 voturi pentru, 273 împotrivă şi 11 abţineri.
„Clauza de derogare individuală abrogă această lege şi va conduce nemijlocit la dumping social. În plus, studiile arată cu o perioadă excesiv de lungă de muncă are efecte negative asupra sănătăţii şi devine din ce în ce mai greu de a împăca viaţa profesională cu cea de familie. Compromisul propus de Consiliu face ca „derogarea să devină regula generală”, a declarat raportorul PE.
Cu toate acestea, în baza unor convenţii colective sau a altor acorduri încheiate de partenerii sociali, sau în temeiul anumitor dispoziţii legale ori regulamentare, perioadele inactive ale timpului de gardă pot fi calculate în mod specific, pentru a se respecta durata maximă a timpului de lucru săptămânal.
Perioadele de repaus compensatorii
În situaţiile în care lucrătorilor nu le-au fost acordate perioade de repaus, după perioada de lucru trebuie să li se acorde perioade de repaus compensatorii, în conformitate cu dreptul aplicabil, convenţiile colective sau alte acorduri încheiate între partenerii sociali.
Persoane cu mai multe contracte de muncă
Este important ca atunci când un lucrător are mai multe contracte de muncă, să fie luate măsuri pentru a garanta că timpul de lucru al lucrătorului este definit ca suma perioadelor de timp lucrate în cadrul fiecărui contract.
Timpul de gardă este considerat timp de lucru
Poziţia Parlamentului European este că timpul de gardă în integralitatea sa, trebuie considerat drept timp efectiv de muncă, inclusiv perioada inactivă. Acest amendament a fost susţinut de majoritatea deputaţilor europeni fiind adoptat cu 576 voturi pentru, 122 împotrivă şi 13 abţineri.
Concilierea vieţii de familie cu cea profesională
Statele membre trebuie să încurajeze partenerii sociali să încheie acorduri pentru a îmbunătăţi concilierea vieţii de familie cu cea profesională. Angajatorii trebuie să informeze cu mult timp înainte lucrătorii cu privire la orice modificare introdusă în structura timpului de lucru.
Lucrătorii au dreptul să solicite modificarea orarului şi a structurii timpului de lucru, iar angajatorii trebuie să analizeze aceste solicitări în mod echitabil, ţinând cont de necesităţile în materie de flexibilitate ale angajatorilor şi angajaţilor.
Ce va urma?
Pentru adoptarea acestei directive se aplică procedura de co-decizie, Parlamentul European deţinând aceleaşi competenţe legislative ca şi Consiliul. Pentru adoptarea amendamentelor propuse de comisia pentru afaceri sociale este nevoie de majoritatea absolută în plen (393 voturi).
Având în vedere că nu s-a ajuns la un acord, se va lansa a treia fază a procedurii de co-decizie după votul din plen: concilierea, fiind ultima şansă de a ajunge la un compromis între Parlamentul European şi Consiliu.
Concilierea constă din negocieri directe între cele două instituţii co-legiuitoare (Parlamentul şi Consiliul), desfăşurate în cadrul comitetului de conciliere. În mod normal, acestea conduc în final la adoptarea propunerii în cea de a treia lectură.
În cazul în care Comitetul de conciliere nu ajunge la un acord, ori dacă Parlamentul sau Consiliul nu aprobă „proiectul comun” în cea de a treia lectură, se consideră că actul nu a fost aprobat. În acest caz, procedura de codecizie nu poate fi reiniţiată decât pe baza unei noi propuneri legislative din partea Comisiei.
Legislaţia comunitară care reglementează timpul de lucru a fost adoptată în 1993, amendată în 2000, iar în momentul de faţă este revizuită având în vedere recenta jurisprudenţă a Curţii Europene de Justiţie privind timpul de gardă. Revizuirea propusă de Comisie în 2003 se referă în principal la derogările de la aplicarea timpului maxim de lucru pe durata unei săptămâni şi posibilitatea de a nu aplica această constrângere în cazul în care lucrătorul acceptă (clauza de derogare „opt-out clause”, aplicată în mare parte în Marea Britanie).
Parlamentul European, co-legiuitor în acest domeniu, a adoptat în mai 2005 poziţia sa în prima lectură. Parlamentul a votat pentru menţinerea perioadei maxime de lucru de 48 de ore/săptămână, refuzând în acelaşi timp clauza de derogare. Potrivit acestui vot, derogările ar trebui abolite pe durata a trei ani iar timpul de gardă (termen folosit în special în sectorul medical) este considerat timp de lucru. În acelaşi timp, Parlamentul a introdus o anumită flexibilitate companiilor, permiţându-le să calculeze media timpului de lucru luând în considerare o perioadă de referinţă de 12 luni, în loc de patru luni.
La 9 iunie 2008, Consiliul a adoptat poziţia comună care reprezintă un compromis între statele membre UE (Spania, Belgia, Cipru, Grecia şi Ungaria nu au sprijinit poziţia comună) şi care reiterează posibilitatea derogării cu anumite limite: în cazul în care nu există alte prevederi în contractul colectiv de muncă, lucrătorii ar putea lucra în medie 60 de ore/ săptămână sau 65 de ore dacă se includ perioadele inactive ale perioadei de gardă. Perioada de referinţă pentru calculare a fost determinată la trei luni. De asemenea, miniştrii au confirmat diferenţierea dintre perioada de gardă activă, considerată drept timp de lucru şi perioada de gardă inactivă (cazul în care lucrătorul desfăşoară serviciul de permanenţă dar nu este chemat pentru a-şi exercita atribuţiile).
Perioada inactivă a timpului de gardă nu este considerată timp de lucru cu excepţia cazului în care legislaţia naţională sau, în conformitate cu legislaţia şi/sau practicile la nivel naţional, o convenţie colectivă sau un acord între partenerii sociali prevede altfel.
Consiliul a acceptat solicitările Parlamentului din primă lectură cu privire la reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie. Statelor membre trebuie să asigure că angajatorii informează angajaţii în timp utileîn ceea ce priveşte schimbările în organizarea timpului de lucru. În plus, comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a insistat ca angajaţii să aibă posibilitatea de a solicita modificări ale timpului de lucru, iar angajatorul trebuie să ia în considerare astfel de cereri, care pot fi refuzate doar dacă existe motive foarte întemeiate.
Sursa: Parlamentul European
