Există o industrie în care banii înseamnă timp (nu invers!). Că prestigiul de la încheietura mâinii costă e un lucru bine știut. Ce nu se știe e că industria ceasurilor de lux se ghidează după reguli străine recesiunii.
La începutul secolului trecut, soldații Forțelor armate aeriene ale Regatului Unit primeau ceasuri Rolex pentru a-i mitui pe militarii trupelor adverse, iar diplomații încercau să afle modelul de ceas purtat de negociatorii din echipa opusă pentru a se asigura că îi eclipsează cu un model mai prețios. Dintotdeauna, ceasurile nu au fost numai o bijuterie sau un accesoriu, ci și o investiție ce își poate dovedi utilitatea în momente istorice de răscruce. Dacă în ultima criză economică majoră, de la începutul anilor ’80, producătorii de ceasuri de lux au suferit pierderi imense, recesiunea din zilele noastre s-a dovedit un adevărat miracol pentru această nișă a industriei. Astăzi, acestea sunt considerate una dintre cele mai solide investiții, devalorizându-se foarte greu. „Cunoscătorii caută piese clasice, atemporale, care să se evidențieze mai degrabă prin discreție decât prin strălucire. Acestea sunt, de altfel, și ceasurile care devin mai scumpe odată cu trecerea timpului și care pot fi convertite oricând într-o mică avere“, explică David Hagan, un fin specialist al industriei de profil. De altfel, 2013 se prefigurează a fi un an-record pentru industria ceasurilor de lux, numai producătorii elvețieni estimând vânzări de circa 15 miliarde de dolari. De altfel, conform diverselor estimări, ceasurile aduc un sfert din vânzările totale de produse de lux la nivel mondial.
Citiți și:
Compania de cercetare a pieței de lux Digital Luxury Group (DGL) realizează anual un raport al pieței globale a ceasurilor. Potrivit ultimei ediții a studiului, segmentul care cunoaște cea mai puternică dezvoltare în ansamblul pieței este „haute horlogerie“, cea mai sofisticată categorie a ceasurilor. (Lansat în 2001, Richard Mille este brandul care s-a bucurat de cea mai mare creștere în popularitate de-a lungul ultimului an – 61%, alături de Vacheron Constantin (26%) și Patek Philippe (10,2%). Potrivit directorului de strategie al DLG, Florent Bondoux, „este cel de-al treilea an la rând în care remarcăm o creștere a interesului pentru segmentul high-end, anul acesta evoluția fiind de 7% față de intervalul anterior“. Adevăratul motor al creșterii acestei piețe este China, care „absoarbe“ deja o treime din exporturile de ceasuri elvețiene, în timp ce SUA este responsabilă pentru doar 15-16 procente. Lumea emergentă, pe de-a-ntregul, este noul tărâm de vis al producătorilor: șase state asiatice, la care se adaugă Brazilia și Rusia, înregistrează jumătate din cererea globală, în timp ce piețe mature, dezvoltate, precum SUA și Japonia, raportează scăderi de peste 10%, cea mai puternică diminuare a pieței din ultimii 10 ani.
Cu prețuri între câteva zeci de mii și câteva milioane de dolari, ceasurile de lux reprezintă nu numai o investiție din pasiune, ci și exponentul unui statut social aparte. Cât de versați sunt consumatorii acestui tip de produs și cât din achiziția unui ceas este pasiune, utilitate, simț estetic sau snobism? Ei bine, potrivit unui alt studiu al DGL, pentru trei sferturi dintre clienți, principalul criteriu luat în considerare în alegerea unui ceas este brandul, urmat la mare distanță de model (10%), de preț (9%) și de aspect.
„Ceasul reprezintă unul dintre cele mai solide atribute ale statutului social. Și totuși, nu este o simplă podoabă, un exponent al bogăției, ci rămâne un simbol al masculinității, al tehnologiei aduse la nivelul perfecțiunii. Practic, un ceas frumos este singura bijuterie pe care își permite s-o poarte un bărbat rafinat“, spune Bill Prince, redactor-șef adjunct al revistei GQ. Cifrele îl contrazic parțial: potrivit mai-marilor industriei, începând cu 2014, segmentul-vedetă al pieței ceasurilor nu va mai fi „haute“, ci „femme horlogerie“, categorie ce urmează să se dezvolte cu circa 10 procente anual, cu ajutorul clasei nou-îmbogățite a Asiei.
În România, cele mai căutate modele sunt în gama de preț de până la 8.000 de euro, dar cele mai scumpe ceasuri pe care le-a vândut Micri Gold, de pildă, sunt două De Grisogono Uno DFS17 (aur galben, încrustat cu diamante), de aproape 50.000 de euro fiecare. Achiziţii de o asemenea valoare arată că „românii au început să prindă gustul produselor luxoase“, e de părere Alessandro Amato, coproprietarul Cellini, care distribuie mărci precum Rado, Graham, Hermes, Romain Jerome, Tissot, Omega, Hublot sau Longines. De aproape 20 de ani de când studiază motivul care-i împinge pe români să treacă pragul magazinelor de lux, Amato a ajuns la concluzia că „românul cumpără ghidat de emoție, de conjunctură, de vecini, de noroc și… de plăcere“.
Privind retrospectiv, în urmă cu 20 de ani, românii îşi doreau Doxa. În ’90, se lăsau convinşi de reclame să cumpere Citizen. În 1996, Tissot, Longines, Rado şi chiar Cartier luau deja ochii trecătorilor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Bucureşti. Acum, piaţa e împărţită între distribuitori precum B&B Collection, Helvetansa, Cellini, Micri Gold, Galt, sau Rolex. Raportat la puterea de cumpărare, precizează Amato, „românii au un apetit mai mare de a cheltui decât alți europeni, de aceea în România crizei s-a auzit de mai puține falimente în zona de retail“. Totuşi, dacă e să vorbească despre piața de ceasuri de lux în general, Alessandro Amato spune că „a stat, dar are în continuare un potențial de creștere“. În ultimii trei ani, în România, s-au vândut cu până la 30% mai puține ceasuri de lux decât până în 2008, când creșterile anuale erau de 20%-30%. Și marja de profit a rămas în urmă – a scăzut de la circa 30%, la cel mult 15%.
„Criza a mai temperat entuziasmul pentru accesorii scumpe (…)“, a constatat şi Rudolf Supan, manager regional de distribuţie şi vânzări pentru Montblanc în 14 ţări, inclusiv România. Şi încă o tendinţă: companiile din domeniu încep să înţeleagă că internetul poate scoate din amorţire chiar şi un brand exclusivist – „comerțul online nu-l va înlocui pe cel de tip clasic, dar îi va lua o porție bună din tort…“, crede Alessandro Amato. Era și timpul.