Din coroana cu societati nationale pe care Radu Berceanu o poarta pe cap, Petrom este cu siguranta cel mai mare si pretios diamant, desi unul neslefuit. Ministrul pare sa fi crezut ca pentru cele 35 de procente scoase la vanzare din compania nationala se vor lupta cele mai mari concerne multinationale, si Romania va obtine nu mai putin de un miliard de dolari din aceasta afacere.
Marea problema, atat a lui Berceanu, cat si a capilor din Petrom, este aceea ca au confundat multa vreme dorintele cu realitatea. In momentul depunerii ofertelor pentru majorarea de capital a Petrom, a fost prezenta o singura companie de anvergura, ENI. Oferta acesteia, de sub 50 milioane dolari, era insa mai mica decat a altor companii regionale precum cea a firmei austriece OMV sau a grecilor de la Hellenic Petroleum si reprezenta mai putin de 10% din valoarea ofertei comune a Tofan Grup si Gelsor, care in mod surprinzator s-au aratat dispuse sa plateasca cei mai multi bani pentru Petrom. Se pare ca, de curand, ENI si-a reformulat oferta, dar suma propusa de italieni este departe de asteptarile Petrom.
Evident, nici una dintre aceste oferte nu putea fi acceptabila pentru ministrul Berceanu, care a incercat sa-si ascunda esecul anuntand ca se va trece la a doua etapa de privatizare, si anume vanzarea directa de actiuni.
Dar timpul nu mai are rabdare cu Petrom. Pe de o parte, tergiversarea privatizarii are efecte negative asupra acordurilor Romaniei cu institutiile financiare internationale. Guvernul trebuia deja sa privatizeze pana la 35% din Petrom printr-o emisiune de actiuni, conform acordului PSAL I semnat cu Banca Mondiala (BM). Prelungirea termenului de privatizare printr-un nou acord de imprumut a fost acceptata de BM, care insa conditioneaza eliberarea primei transe de succesul acestei privatizari.
Petrom este presata spre privatizare de competitia din ce in ce mai acerba de pe piata. Tendintele de consolidare a companiilor din Europa Centrala si de Est obliga Petrom sa intre-n joc sau sa dispara. Este din ce in ce mai vizibil ca pe aceasta piata incep sa se afirme ca puteri regionale companiile petroliere OMV din Austria sau Mol din Ungaria, iar compania rusa LukOil este de asemenea in ofensiva in zona est-europeana. Achizitia, in martie, de catre Mol a 36% din compania petroliera slovaca Slovnaft, pentru nu mai putin de 262 milioane dolari, arata nu doar intentia companiei ungare de a deveni un jucator panregional, dar si faptul ca are resursele sa o faca. De altfel, la scurta vreme dupa acest deal, Mol a facut o oferta pentru compania petroliera poloneza PKN. Austriecii de la OMV sunt si ei in cautare de achizitii pe piata est-europeana, singura directie in care compania se poate extinde. OMV, o fosta companie de stat, a fost un contracandidat pentru cumpararea Slovnaft, dar, conform revistei Business Central Europe, ar agrea si ideea unei fuziuni cu Mol sau cu compania petroliera croata INA (ultima s-a aflat si pe lista de achizitii a Mol, dar negocierile au esuat). Nu este de mirare, de altfel, ca atat OMV cat si Mol au fost printre putinele companii din domeniul petrolului care-au facut oferte pentru cele 35% din actiunile Petrom.
In fata dansului canibalic al omoloagelor sale, Petrom pare o victima slabanoaga. Fara nici o indoiala ca multi dintre directorii Petrom s-au simtit frustrati la gandul ca o companie ca Mol ar prelua societatea. Ei au suficiente argumente: Romania are o traditie petroliera incomparabil mai bogata decat a Ungariei sau a altor state est-europene, Petrom produce de cinci ori mai mult titei decat Mol, dispune de rezerve mult mai mari si exploateaza mai multe zacaminte in exterior. Privita ca afaceri insa, Mol se detaseaza net de compania romana. Aflata in proportie de 75% in maini private, Mol a reusit sa se afirme ca o companie moderna, listata la bursa, cu management si mentalitate vestice.
Capitalizarea sa bursiera se ridica la peste 2,2 miliarde dolari. In comparatie, Petrom se prezinta investitorilor si mass-media vestice ca o firma de stat cu conceptii, utilaje si management mostenite din comunism si care nu face altceva decat sa-si risipeasca marile resurse de care dispune. De ani buni n-a reusit sa se listeze la bursa si abia de curand, dupa nenumarate presiuni, a acceptat un reprezentant al actionariatului privat in Consiliul de Administratie, anuntand totodata si cotarea la Bursa de Valori.
Compania angajata de Ministerul condus de Radu Berceanu pentru a asista Petrom in procesul de majorare de capital, ABN Amro Bank, pare ca si-a luat si ea banii degeaba. Chiar daca avea la indemana experienta Mol, unde statul maghiar a incercat, in 1994, de prisos sa gaseasca un investitor strategic, si ca urmare a preferat sa vanda in mai multe transe titlurile companiei investitorilor financiari, renumita banca de investitii si-a concentrat fortele in urmarirea himerei marelui investitor strategic dorit de Radu Berceanu. Succesul acestei strategii, scump platite, este cel care se poate vedea astazi.