Aproximativ 75 de milioane de tineri vor fi şomeri în 2012

În 2012, numărul tinerilor fără loc de muncă va ajunge la circa 75 de milioane, adică 12,7% din forţa de muncă tânără la nivel global cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, o creştere cu aproximativ 4 milioane faţă de 2007, se afirmă într-un raport publicat marţi de Organizaţia Mondială a Muncii (International Labor Organization ILO), scrie Agerpres.

Criza de pe piaţa muncii este deosebit de puternică în economiile dezvoltate, fiind proiectată o rată a şomajului de 18% în rândul tinerilor pentru acest an, se menţionează în raportul "Global Employment Trends for Youth 2012".

Se estimează de asemenea că procentul va fi chiar mai mare dacă se iau în considerare cei 6,4 milioane de tineri la nivel mondial care fie au renunţat la căutarea unui loc de muncă, fie au decis să-şi prelungească studiile din cauza condiţiilor extrem de nefavorabile de pe piaţa forţei de muncă. Luând în considerare acest număr, rata estimată a şomajului la nivel mondial în rândul tinerilor a fost de aproximativ 13,6% în 2011.

Conform raportului, numărul tinerilor şomeri nu va scădea până cel puţin în 2016. O presiune suplimentară asupra ratei şomajului este de aşteptat să aibă loc în momentul când cei care-şi prelungesc perioada de studii, din cauza perspectivelor limitate de găsire a unei slujbe, vor intra în cele din urmă pe piaţa forţei de muncă.

În mod special, stârnesc îngrijorări tinerii care nu sunt nici angajaţi, nici nu urmează o formă de învăţământ sau pregătire profesională, cunoscuţi sub acronimul de "NEET" în multe ţări, "tineretul deconectat" în Statele Unite şi ‘nici-nici’ în ţările vorbitoare de limbă spaniolă.

Numărul acestora a fost în creştere de la începerea crizei, se arată în raport. În 2010, 15,6% din tinerii din Statele Unite nu erau nici angajaţi, nici nu urmau o formă de învăţământ sau de pregătire profesională. În Uniunea Europeană, rata a crescut cu 1,9% faţă de nivelul din momentul pre-criză de 10,9%, şi a depăşit 15% în Bulgaria, Italia, Irlanda, Letonia, România şi Spania. Datele pentru 24 de economii în curs de dezvoltare indică o rată medie a NEET de 12,4 % pentru bărbaţii tineri şi 28,1% pentru femeile tinere.